Recenta remaniere guvernamentală ar fi trecut cu totul neobservată dacă nu ni se reamintea lungul şir de gafe ale miniştrilor demişi. Cabinetul actual, în întregul său, este cu adevărat antireformist, menirea lui principală fiind de lărgire a câmpului de manevre al preşedintelui Iohannis. A fost şi este guvernul D. Sale, de parcă eşecul care dospeşte la Cotroceni nu ar fi de ajuns. Noii miniştri ai Cabinetului Cioloş sunt selectaţi după aceleaşi criterii, ale înnoirii clasei politice, pe care le-a exersat Traian Băsescu, adevăratul etalon al europenismului nostru actual.
Toată scursura demagogiei, propagandei comunisto-fasciste, plus elita securismului economic s-au strâns natural într-un curent de anihilare a normalităţii. După ce au rezolvat în manieră proprie securismului procesul comunismului, aşa cum au procedat comuniştii cu perioada stalinistă, reformatorii perioadei Iliescu-Năstase se văd salvaţi de aparent enigmaticii tovarăşi de drum.
Cu un preşedinte care nu a început bine primul mandat – cu stângăcii care îl pot costa chiar funcţia, de ce nu? – şi care se pregăteşte pentru al doilea, avem deja nu numai o problemă politică. Criticii Cotroceniului sunt “pe val” în mod justificat, iar preşedintele are o siguranţă de sine pe care o regăsim numai la dictatorii cu destulă vechime. Lipsa de reacţie la criticile societăţii, pretinzând că societatea profundă se află în altă parte, este un indubitabil început al sfârşitului. Dacă la capitolul expresivităţii pot fi unele probleme generate de limba maternă, ele se regăsesc cu asupra de măsură şi la nivelul acţiunii politice. Sincronizarea la Europa, la fel ca predecesorul său, Klaus Iohannis o vede prin tot felul de aranjamente personale, amabilităţi, ceea ce nu are nicio legătură cu un proiect politic. Angoasa crizei europene generate de Brexit a pus propagandistic stăpânire pe România cu tot concursul unui guvern lipsit de alte priorităţi curente. Perspectiva iniţiativelor ţărilor din jurul nostru, esenţial reper în acest moment, este înlocuită cu rudimentara adeziune la Comisia Europeană. Vocea preşedintelui nu s-a auzit în Parlament în această perioadă când era un fapt obligatoriu. Scaunele de la Palatul Victoria şi de la Cotroceni sunt goale, într-un decor cu prea multă animaţie şi decoraţii, în care impostura profită de lipsa autorităţii. Crede cumva preşedintele, în ardelenismul său întâmplător, că deasupra sa nu mai sunt decât cancelarul german şi Bruxelles-ul? Ne-am întors oare definitiv la fatidicii ani ‘50?
Şeful PNL, dna Alina Gorghiu, într-un timp extrem de scurt a preluat cu un suspect aplomb retorica preşedintelui de onoare al partidului. Peste tot s-au ridicat directorii de conştiinţă, oameni în care se văd flăcările uriaşe ale interesului şi ranchiunii. Nu sunt tineri imberbi, în căutare de sine, ci personaje care în numele unor trucate jocuri cu istoria au ajuns să se creadă instanţe absolute. Fundamentalismul politic actual de sorginte totalitarist-securistică face regulile. De unde vine oare atâta aroganţă la omul politic şi la orice mediocru urcat pe buldozerele securismului actual? De la abuzul nesancţionat prin care au reuşit să distrugă întreaga ţară!
Alegerile, în perspectiva actualului-viitor (?) guvern Cioloş se încarcă de un previzibil al reciclării. O luăm de la capăt. România este în delicata situaţie a reformei interne şi a unei poziţii radicale faţă de Comisia Europeană, ambele lipsite de combatanţi pe măsura unei astfel de misii istorice. Întreaga Europă este în fierbere politică şi instituţională, numai noi, românii, locuim o altă planetă.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu