Politică

Gheorghe Piperea: Binomul și Ochiul Atoatevăzător (II)

Vă invit să faceți un exercițiu mental: dați la o parte coruptul, puneți în locul acestuia un om normal, un apropiat al vostru, și veți vedea că sub nicio formă nu puteți fi de acord cu metoda de tortură psihică aplicată suspectului arestat (prezumat nevinovat!) de un procuror (considerat magistrat), care are obligația să administreze probe și în favoarea suspectului, nu numai în contra lui, tortură folosită pentru a-l scoate vinovat pe inocent sau pentru a-l înfunda și mai tare pe cel vinovat. Rețineți, vă rog: dreptul penal este un drept al apărării sociale (care tinde spre reeducare și prevenție), și nu o lege a talionului, a răzbunării de-a lungul a trei generații.



Nu am inventat noi acest joc al răului mai mic, care este menit a neutraliza răul suprem. În închisoarea de la Guantanamo, metodele de investigare a suspecților de terorism, aplicate de anumite servicii secrete ale SUA, sunt dintre cele mai oribile și inexplicabile. S-au făcut filme despre aceste metode, sunt realități recunoscute de autoritățile americane și criticate de organizațiile de apărare a drepturilor omului, fără ca vreodată să se renunțe la ele, pe motiv că reprezintă singura sursă de probă a terorismului și de prevenție a viitoarelor acte de terorism.

„1984“ redivivus

Dacă e așa, stai și te întrebi de ce serviciile secrete americane controlează deep web-ul (partea ascunsă a Internetului, cea prin care comunică cyber-criminalii și teroriștii) și de ce se construiesc arme electronice de distrugere în masă, stocate atât de „bine“, încât orice hacker mai deșteptuț le poate fura, transformându-le în arme letale contra computerelor autorităților civile și ale particularilor (așa cum a fost „speța“ ransomware-ului Wannacry). Dați la o parte teroristul sau „teroristul“ și veți vedea că nu găsiți nimic justificat în aceste metode de investigație care seamănă izbitor cu metodele de investigație ale agentului O’Brian din camera 101 a romanului „1984“.

Iar atunci când observi că, în ciuda unui efort economic și logistic global, în ciuda faptului că am fost transformați toți în suspecți și în ciuda unor restricții din ce în ce mai dure ale drepturilor omului, atentatele teroriste nu numai că nu sunt neutralizate, dar nici măcar nu sunt rărite, și când ești nevoit să asculți explicații docte ale specialiștilor, conform cărora ceea ce vedem este un „nou“ tip de terorism, de tipul lupului singuratic, imprevizibil pentru că seamănă cu omul obișnuit, și că, by the way, dacă suntem locuitori ai unor orașe mari trebuie să ne obișnuim cu ideea că există teroriști care ne-ar putea face țăndări în orice moment, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva acest război contra terorii este un pretext, un nor de cerneală de sepie în spatele căruia se întâmplă lucruri rele, mult mai rele decât ne imaginăm. Cum ar fi politici de eugenie, menite a face loc unei noi specii de om, lobotomizat, pentru a face loc robotului care nu face deosebirea între libertate și sclavie.

Sau, ca să revenim pe tărâm național, când observi că pentru a fi condamnați circa 170 de corupți (dintre care peste 100 sunt condamnați pentru fapte asimilate corupției, și nu pentru corupția propriu-zisă) „trebuie“ ascultați între 300.000 și trei milioane de oameni, neștiutori că sunt suspecți de corupție, atunci trebuie să te întrebi, în mod serios, dacă ceea ce vedem la TV, în zăngănitul de cătușe și în condamnările sumare aplicate de „colegii“ de luptă ai procurorilor, ziariștii anticorupție, este realmente un demers necesar, sănătos din punct de vedere moral și social, de neutralizare a răului, și nu un pretext pentru revenirea în matca „firească“ a regimului autoritar, convenabil elitelor și fructuos pentru
falangele serviciilor secrete.

Alice, prințesa tăcută și nevăzută

În final, să vorbim despre Ochiul Atoatevăzător.

Vă invit, mai întâi, să priviți cu atenție imaginea de fundal de pe bancnota de un dolar. Veți vedea o piramidă care în vârful său triunghiular are un ochi ce pare că vă privește. De asemenea, vă invit să vă uitați pe frontispiciul intrării în bisericile de la țară. Are formă triunghiulară, iar în centru este pictat un ochi care de asemenea pare că vă privește, din orice unghi l-ați vizualiza. Eu, personal, m-am uitat la acest ochi toată viața, asta întrucât un astfel de ochi atoatevăzător este pictat pe frontispiciul bisericii din Singureni (satul meu natal), fix deasupra ușii de la intrare, într-un triunghi.

În fine, vă invit să vizualizați pe National Geografic un serial povestit de Morgan Freeman intitulat „Istoria lui Dumnezeu“. Într-unul dintre episoade se experimentează ideea fundamentală a autocontrolului celui care se știe urmărit. Un număr de copii de vârsta grădiniței sunt puși să joace un joc în care, stând cu spatele la țintă, trebuie să încerce să arunce în țintă cu niște săgeți cu „arici“. Supravegheați, copiii se descurcă așa cum se descurcă. Nesupravegheați, cei mai mulți copii trișează, punând săgeata cu mâna în interiorul țintei. Din când în când, unii, mai prudenți, se asigură că nu îi vede nimeni de după, abia după ce au această „garanție“ punând săgeata cu mâna în țintă. Într-o a doua fază li se spune că în camera de joc, pe un scaun, se va așeza pentru a-i supraveghea o prințesă invizibilă (numită Alice). Copiii sub cinci ani au încă această conștiință magică, putând să își închipuie mult mai multe lucruri pe care noi, adulții, le-am considera nerezonabile. Unii dintre copii verifică dacă prințesa invizibilă chiar există. Alții îl cred pe cuvânt pe psihologul care organizase experimentul. Cei mai mulți dintre ei, chiar dacă știau că nu îi urmărește absolut nimeni, cu excepția unei prințese invizibile și tăcute, nu au trișat. Au jucat și, chiar dacă nu au câștigat, au acceptat, pentru că așa erau regulile jocului. Este o formă de autocontrol care stă la baza oricărei acțiuni umane, inclusiv la baza comportamentului religios. Dacă știm că cineva, de sus, de peste tot vede și aude tot și că într-un timp definit sau nu ne va putea sancționa, vom sfârși, cei mai mulți dintre noi, prin a respecta regulile, fără ca cineva să ni le impună. Aceasta este adevărata putere a credinței. Dacă ai conștiința că te vede cineva, chiar invizibil pentru tine, și chiar neidentificabil empiric, te vei abține de la fapte rele sau de la încălcarea regulilor.

Ochiul lui Dumnezeu

Este, pur și simplu, Ochiul lui Dumnezeu Cel Atoatevăzător (culmea ironiei este că, într-un film recent, Fast and Furios 7, există un dispozitiv electronic, numit chiar Ochiul lui Dumnezeu, cu care serviciile secrete americane ar putea să identifice o persoană, orice persoană, oriunde pe glob, în câteva minute).

Principiul, oricât de profund religios, devine, însă, inaplicabil organizatorilor și gestionarilor jocului final, în care salvatorul îl combate pe dușman. Dacă overlorzii sistemului nu mai sunt în raza de acțiune a Ochiului Atoatevăzător, pentru că ei sunt chiar cei care îl rulează și îi stabilesc regulile de funcționare, ei vor crede că sunt zei, plasați dincolo de bine și de rău. Cu sau fără atenție și îngrijorare, ei (doar) monitorizează. Așa că, aveți grijă, prințesa invizibilă Alice va vedea și va ști cine va fi fost cuminte sau nu.

Autor: Gheorghe Piperea

Sursa: Cotidianul