Politică

GHEORGHE CIONOIU: REVOLUŢIA CLONATĂ

kamenskyMoto: Pentru ca o problemă să poată fi rezolvată trebuie mai întâi conştientizată existenţa ei.

La clubul Colectiv au murit în urma unui accident 32 de tineri care au vrut să se distreze – subliniez că nu consider că ar fi fost ceva rău în faptul că au vrut să se distreze. În decembrie 1989 au fost ucişi după evacuarea cuplului Ceauşescu din CC peste 940 de oameni, majoritatea tineri chemaţi să apere “Revoluţia”, pentru a conferi credibilitate scenariului luptei cu teroriştii.

În urma acestei farse sângeroase a fost legitimată actuala clasă politică formată din foşti reprezentanţi ai nomenclaturii, ofiţeri şi colaboratori ai Securităţii şi o serie de oportunişti care s-au alăturat acestora. Sunt de acord că actuala clasă politică poartă responsabilitatea morală pentru morţii de la Colectiv dar nu pot să uit că aceasta s-a ridicat prin crima comisă în decembrie 1989 şi că acum aşa-zisa societate civilă nu a reacţionat când s-a decis închiderea dosarului “Revoluţiei”.

Pare bizar faptul că revoluţia tinerilor s-a declanşat în urma accidentului de la discotecă dar că pretinşii revoluţionari nu s-au revoltat deloc cu puţin timp în urmă când Justiţia din Românica a hotărât clasarea dosarului “Revoluţiei” din decembrie 1989. Mă cam tem că acesta ar fi un semn că aşa-zisa nouă clasă politică va fi formată din politruci şcoliţi de Soros & Co. E evident că aceştia nu au interesul să se afle adevărul despre implicarea serviciilor străine în organizarea „Revoluţiei“ din 1989 pentru că mediatizarea acestuia ar contribui la deşteptarea naţională a poporului român.

Deja în urmă cu trei ani am menţionat în sinteza „Radiografia societăţii româneşti“ că „O serie de pretinşi ecologişti, care promovează agresiv principiile politicii corecte, încearcă să se impună în conştiinţa publică românească în postura de unici apărători ai mediului şi ai dreptului cetăţenilor la o viaţă sănătoasă.“
Acum, în urma protestelor aşa-zis spontane care au condus la demisia guvernului Ponta, se vede că previziunea mea devine realitate. Aşa-zişii activişti de mediu au început lupta politică directă şi propun public candidaţi pentru viitorul guvern. E tare propunerea făcută de Vama Verde (Paul Iurea) pe a cărui listă se află Antonio Momoc, Marina Stefan şi George Epurescu. Cine cunoaşte scena pseudoecologistă din Românica ştie că aceştia promovează în mod ma puţin agresiv (deocamdată) exact aceleaşi valori ca şi Remus Cernea.

Se pare că strada acceptă doar anumite păreri conforme cu punctul de vedere reflectat de mass-media care promovează corectitudinea politică. Mă tem că într-un viitor nu prea îndepărtat putem trăi o variantă tragică a basmului lui Andersen “Hainele noi ale împăratului”. Strigătul copilului “Împăratul e în pielea goală!” e ignorat sau chiar luat în derâdere de aproape toţi cei prezenţi în stradă. Câtiva pretinşi cetăţeni îl pălmuiesc pe copilul inocent pentru că le-a ofensat liderul iar apoi acesta este amendat de forţele de ordine pentru tulburarea liniştii publice.

Autor: Gheorghe Cionoiu

Desen: http://www.humor-kamensky.sk/

Sursa: Gheorghe Cionoiu