C O N T R A P R O P A G A N D Ă

General Br. (r) Aurel I. Rogojan: “Diversiunea sau rebranduirea interceptărilor”

General-r-Aurel-RogojanUnanimitatea Curţii Constituţionale în chestiunea interceptărilor este suspectă. Rezervele autorităţii administrative autonome care ţine cu „chirie” Centrul Tehnic de Interceptări pe platforma „Tonola”, acoperită de Cupola Circului, nu sunt de bun augur, deci, suspecte. Raţionalitatea cu care procurorul-şef al D.N.A. a rupt tăcerea în chestiune, dar mai ales ce alternativă întrevede, desigur sub semnul provizoratului, până la publicarea în Monitorul Oficial a motivării Deciziei C.C.R., este şi ea suspectă. Intervenţia în speţă a interimarului de la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea lipsi, dar, dacă nu a lipsit, a devenit suspectă.

Procurorul director al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (un fel de omolog al „Special Branch” de la britanicul MI-5) a pledat patetic, deci suspect. Lunga peroraţie, pe acelaşi delicat subiect, a ex-preşedintelui Trăian Băsescu, cel mai mare consumator de informaţie secretă din întreaga istorie a României, pusă la dispoziţie de oportunişti slugarnici ai momentului şi, cel mai adesea extralegal, este, bineînţeles, cea mai suspectă. Avem şi o excepţie. Aplecarea şi aplicaţia pentru subiect a unui mare şi talentat maestru în secretele diversiunii mediatice, Ion Cristoiu (I.C.), nu este suspectă. Când I.C. vrea să ne facă să credem că bate câmpii şi chiar convinge că asta face, în fapt devoalează cacealmaua şi, cu sau fără voia sa, acoperă ori deconspiră diversiunea. După cum chestiunea respectivă îi solicită o emisferă sau alta a organului gândirii.

Nu aş fi dat vreo importanţă subiectului, deoarece cunoscându-l cât de cât, nevoit fiind de fişa postului să studiez doctrinele şi practicile statelor lumii în materie de supraveghere şi guvernare secretă, nu mi se părea ceva în afara locului comun, a banalului cotidian. La drept vorbind, dacă în sistemul supravegherii secrete, unde interceptările nu sunt „cel mai mare rău necesar”, fără de care puterea politică nu rezistă, nu s-ar întâmpla accidente, care să oripileze şi să genereze scandaluri, dacă secretul operaţiunilor de monitorizare ar fi păstrat cu stricteţe, lumea nici nu ar şti că sistemul există şi veghează asupra noastră, a tuturor, cu ochiul lui Argus. Dar reţinerea mi-a fost, în cele din urmă, înfrântă.

Aseară, butonând telecomanda să găsesc un film somnifer, am dat peste o trupă de soldaţi ai războiului informaţional, agitaţi şi transpiraţi de efortul căutării argumentelor de condamnare a „deciziei iresponsabile şi idioate a Curţii Constituţionale” şi puşi pe găsit pricini judecătorilor constituţionali, care s-ar fi transformat în apărătorii penalilor împotriva interceptărilor şi inamici ai monitorizării infractorilor de către S.R.I. S-au spus acolo lucruri grele, chiar foarte grave, despre unii judecători ai Curţii Constituţionale. Doamna judecător Mona Pivniceru a fost atacată murdar. Nu comentez ce s-a spus la adresa judecătorului Daniel Morar. Aşa, deodată, din senin, cu de la ei iniţiativă, betonată de investigaţiile jurnalistice semnate de Dan Bucura, Alex Căuţiş şi Stelian Negrea?! Pe moderatorul „Jocurilor de putere” nu l-am numit, fiindcă aproape nu mai conta în canonada declanşată de cei trei agresori informaţionali.

Nu mai puteau războinicii informaţionali din studioul Realităţii TV de penalii S.R.I., de parcă S.R.I.-ul nu şi-ar avea rosturile sale, stabilite de lege cu mult înaintea stadiului penal al faptelor de trădare, spionaj, terorism, atentate la ordine constituţională, subminare politică sau economică a statalităţii României, extremism, în toate formele sale ş.a.m.d. A fost solicitat telefonic şi domnul Costin Georgescu. Era de intuit ce mesaj va transmite, ca fost director al celui mai luat în seamă serviciu de informaţii. Deci, Domnia Sa, ca întotdeauna, nu a dat o informaţie, ci s-a apărat contrainformativ. Combatanţii din studioul Realităţii TV au dovedit, o dată în plus, dacă mai era necesar, cât de mult este infestat spaţiul comunicării publice cu operaţiuni imagologice de război politic. Căci suntem, iarăşi, în an electoral… Cum ar trebui privită toată tevatura stârnită de Decizia Curţii Constituţionale? Principial, corectă şi mai demult necesară. Întârzierea este suspectă, ca şi speţa juridică în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Suspectă mai este, în cel mai înalt grad, lipsa crasă de profesionalism a instrucţiei judiciare, prin apariţia în dosarele de urmărire penală a transcriptelor interceptărilor. Scuzată-mi fie comparaţia, dar Securitatea Statului, deşi intercepta, fila, filma în secret prin sondă optică, efectua culegere de informaţii prin efracţie, ori spărgea cifruri ale altor state, nu a existat nici un singur caz în care asemenea probe irefutabile să fie utilizate ca mijloace de probă în dosarele penale. Nu le admitea legea, fiindcă nu se putea legitima intruziunea brutală în intimitatea, viaţa privată şi familia persoanei. Şi nici nu se afla ori prolifera ceva la maniera de a leza interesele persoanei. Problemele au apărut odată cu aplicarea prost înţeleasă a legii deconspirării Securităţii, căci succesorii ei, fie din servicii, fie din parchete, fie noi comisari politici, au confundat urmărirea informativă secretă cu urmărirea penală, văzând o cale facilă, fără investiţie de efort şi inteligenţă, în legalizarea probaţiunii cu dovezile urmăririi secrete. Măcar să se fi conformat obligaţiei ca toate părţile să cunoască probaţiunea secretă, aceasta să poată fi combătută, iar procesul să se desfăşoare echitabil. Acesta este un aspect al chestiunii, poate cel de fond. În planul legalităţii, al respectării Constituţiei.

Un alt aspect, nu mai puţin important, priveşte nevoia stringentă de reconstrucţie şi rebrand a două arme de luptă ale serviciilor secrete.

De prea multă prăfuire, atât a „chestiunii acoperiţior”, cât şi a „chestiunii interceptărilor”, ambele instituţii „sine qua non” ale resurselor secrete ale securităţii naţionale au devenit „pisici cu clopoţei”. Un adevărat sabotaj, pentru care vinovaţi sunt tot ruşii, fiindcă, aşa cum cred că mandatat a spus-o gazetarul Alex Căuţiş, ei se vor bucura când infractorii vor zburda fără teama de S.R.I. Nu este exclus! Potenţialul secret al vechilor şi noilor servicii speciale de la Moscova în România este nu numai inepuizabil, dar şi diversificat calitativ, de la pegră la superelită, precum şi bine poziţionat în ierarhiile deciziilor politico-statale din toate domeniile de activitate. Aşa că temerile agenţilor de război media de la Realitatea TV sunt pe deplin justificate. Pentru a fi reconstruite şi rebranduite cele două două resurse secrete ale sistemului, „lovitura” Curţii Constituţionale le vine „mănuşă”. Potrivit imuabilei legi a conservării materiei, şi în Universul Serviciilor Secrete totul se transformă şi renaşte. În noua lor înfăţişare, dacă nu se vor mai legitima cu ţâfnoşenia de stăpâni ai „câmpului tactic”, acoperiţii şi interceptările ne vor putea controla – pardon – apăra viaţa, libertatea şi demnitatea cu o fineţe şi discreţie pentru care le-am putea fi chiar recunoscători. Dar… unul din cei trei războinici a scăpat-o: „Să rămâna tot aşa, că trebuie vreo zece ani până să se aşeze lucrurile altfel!”. Atunci, chiar atât de mult zgomot pentru nimic?!

În loc de încheiere, să nu ne temem, dar nici să sperăm. Nu forma, ci fondul chestiunilor este cu adevărat necesar de clarificat. Mecanismele supravegherii sunt intrinseci organizării sociale moderne. Ele vor continua să existe, să se dezvolte şi să se perfecţioneze. Adevărat, problema este lipsa reglementărilor juridice şi a controlului independent asupra domeniului. Despre aceste imperative nu se aude nimic, din nici o direcţie. Unde este cu adevărat nevoie să fie tras semnalul de alarmă, tuturor le este frică să nu fie amendaţi de conductor. Straşnic şi vajnic dictator!

Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan

Sursa: Art-Emis

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss