Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Gânduri și acțiuni sugerate …telepatic!

”În cazul telepatiei, pe lângă aspectul general al fenomenului, deja dovedit experimental pe scară mare prin cercetări cantitative, psihologia ne-a permis să descoperim și să înțelegem(fie și numai parțial, deocamdată) influențele telpatice ”subtile” esețialmente inconștiente la care este supus, fără știrea lui, orice individ dintr-un grup determinat, dintr-o ambianță, dintr-o societate (atomul social al lui Kurt Lewin și al lui J. Moreno); împingând aceste considerații dincolo de orice limite, câțiva cercetători au prospectat chiar și eventualitatea ca gândirea și acțiunile unui individ (în aceste condiții) să fie sugerate în mod telepatic de voințe străine, iresponsabile și pe deasupra neindividuabile”, spune Vincenzo Nestler în cartea ”Telepatia”(Ed. Iri). Cartea aceasta a fost editată prin anii 2000, dar m-am întors la ea după ce am văzut pe Discovery în una dintre serile trecute un experiment uluitor. O persoană cu niște capacități extrasenzoriale deosebite, care se antrenase enorm pentru a le putea demonstra, citea PINul cardurilor în mintea persoanelor care veneau la automat să-și ridice bani.

Dar asta nu-i nimic, mai ales că folosea pentru această citire, și limbajul non verbal al persoanei. Omul era capabil să citească amintirile persoanelor din fața sa, să descrie exact locul în care se petrecuseră lucrurile, să citească numele persoanelor care apăreau în amintiri și să dea multe alte alte detalii despre ele.

Dar cea mai uluitoare dintre demonstrații a fost manipularea telepatică (prin sugestie) a deciziei altei persoane, a alegerii și chiar manipularea minții până acolo unde acesteia i se ștergeau din minte toate amintirile, inclusiv numele propriu și capacitatea de a se recunoaște pe sine într-o oglindă.

Până unde poate ajunge mintea umană știm din diferite alte cercetări și experimente ( multe dintre ele sunt descrise amănunțit în cartea mai sus menționată), dar efectul acestor puteri, în mare parte necunoscute și nerecunoscute, se regăsește – probabil – chiar în experiența vieții noastre.

Că mintea umană poate fi programată, că sugestia are o putere, încă îndeajuns conștientizată și înțeleasă, că ne putem ridica spre rai și putem coborî într-un soi de Iad existențial cu ajutorul propriei minți e, deja, cunoscut. Dar, faptul că ni se pot întâmpla asemenea lucruri, că putem face ceea ce ne sugerează o altă minte, că putem decide și alege inconștienți de faptul că cineva ”ne programează”, asta-i uluitor. Dacă ”voințe străine și rău intenționate” ne pot sugera telepatic gânduri și acțiuni, încă mai grozav decât intenția ar putea fi faptul că se poate ca noi ”să ne sugerăm” inconștient unii altora gânduri și acțiuni negative, distructive, chiar și/ sau mai ales atunci când iubim o altă persoană sau îi dorim binele și asta doar prin puterea gândirii noastre negative. Comunicarea telepatică este extrem de puternică în cazul persoanelor legate afectiv; experimentele au numit astfel de persoane ”perechi telepatice”, constatând că încărcătura emoțională dintre ele facilitează manifestarea puternică a capacității de transmitere a sugestiei la distanță. Eu cred, însă, că și legătura emoțională negativă oferă condiții optime pentru transmiterea gândurilor și tocmai de aceea e cazul să fim vigilenți. Să ne întrebăm dacă ceea ce gândim(și facem), îndeosebi când gândurile ne sunt negative, e ceea ce ne place, ce gândim singuri. Noi suntem programți să gândim cu încredere, cu speranță, să vedem ieșiri din toate situațiile de viață. Dacă ne pierdem speranța, încrederea și nu vedem ieșiri din situații grele atunci e cazul să ne reluăm adevărata putere de a gândi la ceea ce putem și vrem să facem, căci asta ne poate scoate de sub presiunea unor sugestii preluate inconștient de cine știe unde!

Autor: Maria Timuc

sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • ca obicei ne speriem de ceva ce e natural si se intampla de cand lumea.
    Tocmai neintelegerea acestui fenomen ne face sa fim vulnerabili si singuri in fata atacurilor rauvoitoare la care suntem supusi.
    Dar atunci cand constientizam ca nu santem niciodata singuri ca facem cu toti parte dintr-o realitate , ca avem in comun tocmai noianul de ganduri care circula nu numai in mintea noastra ci pretutindeni , ei bine atunci incepem sa recunoastem o frantura din realitate.