C O N T R A P R O P A G A N D Ă

G7: Economia globală a trecut de cea mai grea perioadă

Liderii economici şi financiari ai statelor G7 consideră că economia globală ar putea să fi trecut de cea mai severă perioadă a recesiunii, însă redresarea nu este încă o perspectivă garantată, şi s-au angajat să se asigure că marile companii financiare sunt solide.

Miniştrii de Finanţe şi şefii băncilor centrale ale celor mai mari şapte puteri economice ale lumii au transmis, după reuniunea de vineri de la Washington, că activitatea economică ar trebui să intre în recuperare în a doua parte a acestui an.

Totuşi, oficialii au arătat că perspectivele rămân pesimiste şi există încă riscuri de înrăutăţire a condiţiilor economice globale.

“Avem motive să fim oarecum încurajaţi, însă am greşi dacă am trage concluzia că ne apropiem de ieşirea din bezna care s-a coborât asupra economiei globale în toamna anului trecut”, a declarat, într-un comunciat, secretarul general al Trezoreriei SUA, Timothy Geithner.

Declaraţiile de vineri sunt mai puţin pesimiste decât concluziile oficialilor economici şi financiari ai G7 după reuniunea anterioară, din februarie, când au avertizat să recesiunea severă va persista în cea mai mare parte a anului curent şi nu au oferit niciun indiciu privind o posibilă stabilizare.

“Datele recente sugerează că ritmul declinului din economiile noastre a încetinit şi au apărut ceva semne de stabilizare. Vom continua să acţionăm, după nevoie, pentru a consolida piaţa de credit, a furniza lichiditate, a injecta capital în instituţiile financiare, a proteja depozitele şi economiile şi a rezolva problema activelor devalorizate. Ne reafirmăm angajamentul de a lua toate măsurile necesare pentru a garanta soliditatea instituţiilor importante sistemic”, se arată în comunicatul oficial emis de G7 în urma reuniunii de vineri.

Însă ministrul de Finanţe al Japoniei, Kaoru Yosano, a declarat că “semne de stabilizare” este “o expresie cu semnul întrebării”.

“Înţelegem totuşi că G7 a exprimat, în comunicat, viziunea că perioada cea mai grea ar putea să fi trecut pentru economia globală”, a adăugat el.

G7 cuprinde cele mai mari şapte economii dezvoltate ale lumii, respectiv Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia.

sursa:   mediafax.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss