Analize și opinii Politică

Fondatorul Grupului Eurasia declara la Davos: “Progresul (economic) al Chinei genereaza conflict.”

Davos, Elvetia (corespondenta CNN) — In opinia lui Ian Bremmer˟ de la Grupul Eurasia, in 2013, cel mai mare risc de conflict nu se afla pe holurile Congresului Statelor Unite, pe campul de lupta in Siria, nici in “retorica” intetita dintre Iran si comunitatea internationala. “Conflictul dintre China si Japonia este de departe cel mai important si mai semnificativ conflict geopolitic pe care il avem in fata pentru intreg anul 2013”, a declarat Bremmer pentru John Defterios de la CNN la Forumul Economic Mondial˟˟ desfasurat la Davos.

O disputa teritoriala cu privire la niste insule aflate in Marea Chinei de Est a provocat in China in luna septembrie a anului trecut demonstratii anti-japoneze, de multe ori violente si a condus la tensiuni intre a doua si a treia cele mai mari puteri economice ale lumii. Saptamana trecuta, noul Prim Ministru japonez Shinzo Abe s-a intors dintr-o calatorie in Asia de S-E pentru a consolida sprijinul natiunilor care erau de asemenea in conflict cu China pe tema revendicarii insulelor disputate din Marea Chinei de Sud.

“Chinezii nu mai simt ca au nevoie de japonezi in acelasi mod – nu au nevoie de tehnologie, nu au nevoie de investitii in dolari; mai mult, spre deosebire de locuri ca Vietnam si Filipine, unde chinezii au o Diaspora uriasa care a controlat cu adevarat de-a lungul timpului afacerile locale, chinezii cred ca pot sa castige orice s-ar intampla; in Japonia… nu exista influenta,” a declarat Bremmer.

Davos 2013: Un nou an, aceleasi vechi probleme?
Dupa deschiderea catre reforme economice in 1979, economia celei mai populate tari din lume a luat avant cu o crestere in medie de 10 la suta in fiecare an, depasind Japonia care era la sfarsitul anului 2010 a doua cea mai mare putere economica a lumii. In timp ce China este inca in foarte multe aspecte o natiune care se dezvolta- produsul sau intern brut de persoana a fost al 94-lea in lume in anul 2011- cei mai multi economisti se asteapta ca va depasi Statele Unite ca fiind cea mai mare putere economica in 2030.

Raportul din luna decembrie elaborat de Consiliul National de Informatii al Statelor Unite, “Tendinte globale in 2030: lumi alternative”, previzioneaza ca influenta economica si internationala a Statelor Unite va intra intr-un declin in urmatoarele doua decade, avand in vedere ca o schimbare de puteri globale se muta dinspre Vest catre Est- avand pe fundal China care se dezvolta ca fiind una dintre cele mai mari puteri.

Economia Statelor Unite se impune la Davos 2013
“China va depasi cu siguranta pragul de 15 mii de dolari americani de persoana in ceea ce priveste paritatea puterii de cumparare (PPP) in urmatorii 5 ani- un nivel care este de multe ori un declansator al democratizarii”, specifica raportul. “Puterea ‘delicata’ a Chinei ar putea fi impulsionata in mod dramatic, declansand un val de miscari democratice. In mod alternativ, multi experti considera ca o China democrata ar putea de asemenea sa devina mai nationalista. O China cu o economie in prabusire ar putea declansa framantari politice si ar putea produce un soc economiei globale.”
Bremmer crede ca sansele ca acest lucru sa se intample sunt putine, dar o China care progreseaza va fi totusi un jucator important in dinamica evenimentelor mondiale din urmatoarele doua decenii.

Urmatorii 10 ani in Europa: o poveste cu prosperitate si faliment
“Bineinteles ca progresul economic al Chinei are implicatii enorme atat pentru conflictul economic cat si pentru cel politic, exact pentru ca vorbim de o tara saraca, o tara autoritara, un stat capitalist- si pana cand China va deveni cea mai mare putere economica a lumii, depasind Statele Unite, acele calitati fundamentale ale Chinei nu se vor schimba in mod deosebit”, a declarat Bremmer.
„Iata o situatie de mai multe decenii in care America a considerat ca dezvoltarea Chinei este in interesul sau- Japonia deja intelege ca aceasta dezvoltare nu este in interesul sau, ci dimpotriva, ” a mai spus Bremmer. „Statele Unite sunt din ce in ce mai mult intr-o foarte mare tensiune.”

˟Ian Bremmer, politolog, este specializat in politica externa a Statelor Unite, statele aflate in tranzitie si riscul politic global. Este presedintele si fondatorul Grupului Eurasia, o firma de cercetare si consultanta de top la nivel mondial in domeniul riscului politic global. Grupul Eurasia furnizeaza clientilor sai din domeniul financiar, guvernamental dar si corporatiilor informatii si analize despre cum este influentata economia de catre evenimentele politice. Bremmer este de asemenea profesor la Columbia University.

˟˟Forumul Economic Mondial este o organizație non-profit elvețiană cu sediul în Cologny, Geneva, Elveția, cel mai binecunoscută pentru întâlnirea anuală din Davos, o stațiune montană în Graubünden.


Autor: Kevin Voigt, CNN
Traducerea: Alina Stredie
Sursa: http://edition.cnn.com/2013/01/23/business/davos-bremmer-china/index.html?iid=article_sidebar