Fluida noastră societate civilă. De la pâlnie la ciur!

S-a terminat și cu demonstrația asta.

Cum? E încă plină strada? Manifestanții curg șuvoaie, seară de seară, spre Piața Universității? Degeaba!

Trei factori au distrus-o: lipsa de ținte majore unanim acceptate (după demisia guvernului și a lui Piedone), intervenția diversionistă a „profesioniștilor” (prin trimiterea în piață a galeriilor de fotbal dar nu numai) și mesajul transmis de Președinte protestatarilor, de a-și desemna lideri, pentru discuții la Cotroceni.

În prima seară au invadat marile bulevarde dependenții de Internet. Generația Y. Și-au ridicat o clipă privirile din monitoare, distrași de marea tragedie de la Colectiv, și i-a copleșit lumea reală, urâtă, pe care ei o evită cât pot refugiindu-se în virtual. S-au mobilizat unii pe alții, brusc năuciți de formele criminale ale corupției care, de data asta, iată că a lovit direct în universul lor protector. Luni, chiar ani de zile, răsfățați de compania tandră și imaterială a unor prieteni necunoscuți și a unor like-uri care nu costă, au refuzat să ia în serios existența de zi cu zi, traumatizantă; au evitat să se uite cu conștiință civică la televiziunile de știri, să se indigneze de „mormanele” de dolari primite de fosta familie prezidențială de la clanurile de interlopi ori de retrocedările de sute de milioane de euro (!!!) date pe sprânceană de ANRP lui Ginerică sau omniprezentului Cocoș.

Știu că mulți tineri din generația Y au renunțat chiar la televizoare în propriile locuințe, considerându-le instrumente de alienare și îndobitocire. De parcă n-ar avea liber arbitru și cap cu neuroni performanți pe umeri, care să-i ajute să discearnă între bine și rău, între adevăr și minciună, între realitate și manipulare.

Ei bine, această generație Y a fost în stradă în prima seară de revoltă. Oameni tineri, cu o inteligență peste medie, caracterizați de nerăbdare, încredere în soluții individuale, spontaneitate, sete de acțiune.

Au dezvoltat o forță imensă pentru că i-a unit efectul de pâlnie. Tumultoasele lor energii individuale, eliberate de revolta față de moartea nedreaptă a unora „ca ei”, au fost colectate eficient, dirijate într-o singură direcție, spre o țintă precisă: vinovații cu nume. Ponta, Oprea, Piedone au reprezentat unificatorii ideali. Pe care jetul i-a ras în doar câteva ore de proteste. I-a pulverizat!

În seara următoare am văzut alt film. S-a făcut simțită imediat prezența unor „regizori” din off, iar distribuția a fost substanțial schimbată. Era și imposibil să nu-și bage coada „producătorii de efecte speciale”. Identitatea monolitică a grupului inițiator a fost spartă de invazia stridentă a galeriilor de fotbal. Omagierea victimelor de la Colectiv, de către chipuri grave, protestând sobru, a fost alterată prin țopăiturile de peluză și fragmentele de indecentă veselie ale puștanilor veniți în Piața Universității ca la carnaval. Vârsta a treia și-a făcut și ea apariția, cu stânjeneala unei minorități nu foarte entuziast primită, diversificând dar și diluând mesajele inițiale ale pieței. Scandările unanime au fost mai rare. Dispariția țintelor din noaptea precedentă și lipsa unor ținte noi, acceptate de toată lumea, a afectat clar mobilizarea participanților. Totuși, ei au convenit continuarea mitingului și în zilele următoare, până la repurtarea victoriei finale. Adică până la schimbarea actualei clase politice cu una mai bună. Ce ușor de spus… Și câtă utopie…

Seara a treia de proteste a accentuat sentimentul apărut cu o seară înainte, acela de disipare a energiilor bune și de impurificare a mesajelor inițiale, cu care mișcarea de stradă pornise.

Elementul nou care a influențat această a treia seară a fost mesajul politicianist al președintelui Johannis, invitația “momeală” pe care domnia sa a adresat-o mulțimii, ca, în numai câteva ore, să-și desemneze lideri de opinie și să-și stabilească revendicări concrete pe care, apoi, să le discute cu el.

Misiune imposibilă. Pretext perfect de dezbinare și mutare a tensiunilor dinspre instituții spre participanți. În piață sunt prezente două mari componente ale societății civile: una organizată deja în zeci de NGO-uri, care mai de care mai orgolios, politizat și doritor de supremație, alta formată din oameni neînregimentați, incapabili să „emane”, la minut, niște exponenți valoroși, de largă acceptare.

Deja văd în presa de azi primele semne ale ciomăgelii, iscată de invitația președintelui Johannis la consultări, între corifeii autodeclarați ai civismului dâmbovițean. Monica Macovei, Alina Mungiu Pippidi, Alex Cumpănașu și mulți alții, au în spatele lor structuri non – profit dezvoltate prin serioase finanțări (și interese?) internaționale, tocmai pentru a absorbi și coagula (manipula?) voința străzii. Îndreptățirea acestora de a avea reprezentanți la dialogul cu Președintele nu-i convinge pe ceilalți care, o dată în plus, se văd excluși de la decizii și au sentimentul marginalizării.
Tot aseară pâlnia s-a transformat în ciur. Voința mulțimii nu a mai curs în jet unic, reformator, ci s-a împrăștiat haotic, fără forță, fără efect, în tot felul de țârâieli secundare.

Revendicările susținute solidar în prima zi de proteste aproape că nu s-au mai distins în puzderia de „sugestii”, multe dintre ele aberante, puse în circulație în ultimele 24 de ore. Iată câteva dintre acestea: „10% pentru sănătate”, „Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”, „DNA – și biserica te vrea”, „Anticipate, nu imunitate”, „Să se redeschidă dosarul Flota”, „Vrem spitale, nu catedrale”, „Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara”, „Jos Parlamentul”, „Daniel, du-te după Viorel”, „Johannis, demisia” etc.

Cum să alegi, dintre acestea, soluția salvatoare? Când, cel mai probabil, nici nu se află printre ele?

Oamenii din stradă se vor simți trădați. Îi vor contesta pe cei care-și permit să vorbească Președintelui în numele lor. Se vor certa între ei, aliații din prima zi, fără să mai aibă timp și energie și încredere și motivare pentru a încerca o construcție cu adevărat solidă.

Graba Generației Y de a rezolva în stilul ei, rapid, printr-un Reset urmat imediat de un Start, problema reformării clasei politice, este întoarsă de păpușarii profesioniști într-o capcană: iată, vă ascultăm, încercăm să ținem cont de propunerile voastre dar nu funcționează!

Încet – încet oamenii se vor întoarce acasă dezamăgiți, cu gândul că dacă nici acum, când totul începuse atât de promițător, rinocerii nu au putut fi dizlocați, înseamnă că destinul le este potrivnic.

Aici mă despart de ei și le spun: nu e vina destinului, e vina voastră. Cât ați avut ținte punctuale majore, nimic nu v-a stat în cale. După aceea, însă, când v-ați reorientat spre ținte globale (politicieni, parlament, corupție, luate în ansamblu) totul s-a blocat.

Ce așteptați? Ca sistemul să accepte să se autodistrugă la ordinul vostru? Sunteți naivi. Sistemul se protejează cu toți oamenii și cu toate instituțiile din dotare. Inclusiv cu instituțiile de forță, pe care, acum, le lăudați.

Trebuie identificați și pedepsiți adevărații lideri ai corupției. Apoi locotenenții lor din rândul doi și așa mai departe. Unul câte unul, ca la tir cu arcul.

Chiar nu realizați câtă inconsistență trădează indicarea unor ținte derizorii precum Victor Ciorbea ori Laura Georgescu? Ei să fi devalizat țara în ultimii 10 ani?

Sau poate nu sunteți la curent cu marile „tunuri” (nume de cod Microsoft, ANRP, EADS) ce au lipsit bugetul național de miliarde de euro și ai căror capi încă zburdă liberi și ne dau lecții de moralitate?

Probabil că ieșirile în stradă vor mai continua câteva zile. Dintr-un elan încă neconsumat și lăudabil.

Protestul pur, însă, s-a terminat.

Liderii mafioților de partid și de stat sunt, în continuare, liberi.

Fluida noastră societate civilă susură. E, totuși, mai bine decât să băltească.

Sursa: Contele de Saint Germain