Politică

Fiti recunoscatori, 2009 ar fi putut fi mai rau!

Fiti recunoscatori, 2009 ar fi putut fi mai rau!Cu totii am fost martorii unor timpuri istorice. Insa, pe masura ce ne apropiem de sfarsitul lui 2009, ne luam ramas bun si de la anul cel mai prost din punct de vedere economic de la Al Doilea Razboi Mondial incoace.

Prognoza facuta de Fondul Monetar International pentru GDP global a coborat cu 1,1% anul acesta. Nu pare neaparat rau, dar este prima scadere de acest gen inregistrata in datele Fondului din 1970 incoace. Si atunci ati putea spune ca e ciudat sa conchidem ca ar fi putut fi mult mai rau de atat. Ei bine, nu e.

Primul argument in sustinerea acestei teorii, spune Times Online, ar fi faptul ca cea mai neagra perioada a crizei s-a produs cu destul de timp in urma, intre octombrie 2008 si aprilie 2009, cand economia globala a suferit cea mai drastica prabusire.

Astfel, de atunci, lumea intreaga a pornit-o pe drumul iesirii din criza si, desi lucrurile n-au mers foarte bine pentru milioane de oameni, ar fi putut sa fie mult mai rau. Dar sa ne aducem aminte cand si cum a inceput totul.

Totul a inceput in 2007

Turbulentele de pe pietele financiare mondiale au inceput in vara lui 2007, cand au fost suspendate de la tranzactionare titlurile a doua fonduri de investitii ale bancii franceze BNP Paribas, din cauza acumularii de credite neperformante.

Imprumuturile cu probleme faceau parte din categoria asa numitelor produse “subprime”, prin care bancile acceptau sa dea credite in schimbul unor garantii minime. Bancile americane imprumutasera masiv in astfel de conditii, iar cu timpul, populatia nu a mai putut sa ramburseze creditele.

Problema lipsei de lichiditati cu care au inceput sa se confrunte unele banci, a degenerat in criza de lichiditate in momentul in care tot mai multe banci au inceput sa refuze sa mai imprumute alte banci, de teama ca nu isi vor mai recupera banii.

Criza de lichiditate s-a extins din America in Europa si treptat pe toate marile piete financiare, pentru ca imediat dupa aceea sa loveasca in plin economia reala la nivel mondial. Ce a urmat au fost falimente, nationalizari salvatoare si tot mai multe ajutoare.

Adevaratul dezastru, in 2010?

Sa vedem insa ce ne asteapta. Aici, prognozele analistilor vin sa se bata cap in cap. Daca unii spun ca 2010 va fi un an in care economia isi va relua trendul ascendent si va ajunge din nou pe drumul spre inflorire, altii spun ca pana acum am asistat doar la primele faze ale “eruptiei” crizei.

Astfel, in noiembrie, analistii consultati de CNN avertizau ca al doilea scenariu, cel al unei reveniri a recesiunii, ar fi pe cat de dezastruos, pe atat de posibil. Ei s-au ghidau dupa sase semne: rata somajului, vanzarile retail, pretul petrolului, problemele din industria auto, cele de pe piata imobiliara si, nu in ultimul rand, cele de pe piata de capital.

Nu putem prezice cu siguranta ce ne va aduce viitorul. Ar trebui sa fim pregatiti pentru ce e mai rau? Poate ca da, poate ca nu! Insa ar trebui sa ne dam seama ca 2009 putea fi mult mai rau si ca, oricat de ciudat ar putea suna, am trecut cu bine de el.