C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Fed-ul a închis gura economiştilor

Investigaţiile presei americane privind incapacitatea economiştilor de a prezice criza economică continuă.

După ce Paul Krugman a demonstrat faptul că economiştii nu au prevăzut criza pentru că au fost mult prea seduşi de imaginea unei economii de piaţă perfecte, care se poate autoregla fără intervenţii, o investigaţie a jurnaliştilor de la Huffington Post argumentează că această imagine nu a fost indusă de către nimeni altcineva decât de Rezerva Federală a Statelor Unite.

Dincolo de statutul de bancă centrală, Fed-ul reprezintă o reţea foarte extinsă de consultanţi, traineri şi economişti care domină aria de acoperire a analizei economice. Aşa se explică faptul că toate măsurile adoptate de Fed din anii 30 şi până la momentul debutului crizei niciun economist nu a criticat aceste măsuri.

De exemplu, “Journal of Monetary Economics”, o publicaţie unde orice economist care se respectă sau care vrea să se afirme trebuie să publice articole de specialitate, are un board de conducere format numai din angajaţi sau fost-angajaţi ai Fed-ului.

Criza, declanşată de Fed

Rezerva Federală a eşuat în a prevedea criza imobiliară aşa cum a avut ea loc, insistând pe ideea că o creştere continuă a preţurilor la locuinţe este normală. Rezerva Federală a eşuat în a regulariza marile instituţii financiare, avându-l în frunte pe Alan Greenspan şi pe alţi economişti care au crezut că băncile se pot regla singure în funcţie de interesul pe care îl au.

În ciuda tuturor acestor eşecuri, Ben Bernanke, actualul şef al Fed-ului, a primit un nou mandat în acestă funcţie.

“Ben a abordat cu înţelepciune şi calm un sistem financiar aflat pe marginea prăpastiei; cu măsuri îndrăzneţe şi gândire inovatoare, care au ajutat eforturile de frânare a căderii libere a economiei”,a spus Obama în cadrul discursului de numire a lui Bernanke.

Criticii acestuia spun că marele merit al acestuia este că Fed-ul a reacţionat cu promptitudine la o criză declanşată chiar de Fed.

Economişti, cumpăraţi de Fed

Paul Krugman, făcând o autopsie economică şi întrebându-se de ce au greşit economiştii, ajunge la concluzia că au fost mult prea seduşi de o economie de piaţă perfectă.

“Cine i-a sedus? Rezerva Federală”, scrie Huffington Post.

James Galbraith, un economist care predă la Universitatea din Texas şi care e un critic aspru la adresa instituţiei condusă de Bernnake, spune că timp de 30 ani aceasta a dominat profesia de economist, începând cu anii 40  până la mijlocul anilor 70.

În anul 1993, Fed-ul avea 189 de economişti care lucrau pentru instituţie şi alţi 171 care lucrau pentru diferite bănci. Conform unor rapoarte, numărul acestora ajungea undeva pe la 730. Mai mult, într-o perioadă de 3 ani încheiată în octombrie 1994, Fed a câştigat 305 contracte cu mai mult de 200 de profesori în valoare de 3 milioane de dolari.

Astăzi, instituţia deţine 220 de economişti care deţin titlul de doctor în economie, cercetători şi personal de “suport”. Cele 12 filiale regionale au şi ele la rândul lor un număr însemnat de economişti şi consultanţi.

În 2008, Rezerva Federală a cheltuit 389,2 milioane de dolari pentru analize, colectare de date, studii de piaţă, seminarii, workshop-uri. Pentru anul 2009 este alocată o sumă de 433 de milioane de dolari pentru astfel de activităţi.

Încearcă să publici un articol care critică Fed-ul, având deasupra un editor care lucrează penru ei

Pentru a reuşi să controleze opiniile apărute în media, Fed-ul are oameni care scriu opinii în marile publicaţii americane de specialitate. Astfel, HuffPost a descoperit că 84 din cei 190 de editorialişti care scriu în 7 publicaţii din SUA sunt membrii afiliaţi ai Fed.

Să lucrezi pentru Fed nu ţine numai de bani, ci îţi aduce un oarecare prestigiu, spun jurnaliştii de la Huffington Post.  De obicei, economiştii care participă la conferinţe organizate de instituţie sunt foarte bine văzuţi.

“Este foarte important, dacă vrei să îţi iei definitivatul de exemplu, să poţi să demonstrezi că ai fost sau că eşti pus în valoare de Rezerva Federală”, spune Jane D’Arista, unul dintre criticii instituţiei, economist la Political Economy Research Institute din cadrul Universităţii din Massachusetts. (Huffington Post)

Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss