C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Falimentul Romaniei

romania2Dezindustrializarea şi pierderea locurilor de muncă din ultimii 20 de ani au provocat anomalia unei economii şi a unei societăţi în care numărul pensionarilor este mai mare decât cel al salariaţilor şi care nu poate funcţiona altfel decât pe deficit. Statisticile privind structura actuală a populaţiei României ilustrează cea mai vulnerabilă fracţie a economiei româneşti: numărul de salariaţi / numărul de pensionari. De 15 ani, numărul salariaţilor, plătitorii de taxe care alimentează şi bugetul fondului public de pensii, este mai mic decât numărul de pensionari.

În 1990 erau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari. Situaţia s-a schimbat dramatic în 2012, când 4,3 milioane de angajaţi plăteau contribuţii pentru 5,3 milioane de pensionari. Analiştii economici susţin că aceasta este cea mai gravă anomalie a economiei şi a societăţii româneşti.

„În ritmul actual, cred că în mai puţin de zece ani, în România nu se vor mai putea plăti pensiile şi va trebui să se împrumute. Am decăzut din punct de vedere economic atât de mult, încât nu trebuie să ne aşteptăm la vreun miracol, cu cât trece timpul, cu atât va fi mai costisitor“, este de părere profesorul universitar Mircea Coşea, care a fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) şi apoi al PNL (până în 2007).

El a adăugat că numărul de pensionari a crescut foarte mult şi ca urmare a unor măsuri politice greşite luate după 1990, pentru că, în loc ca marile întreprinderi de stat să se restructureze prin disponibilizări, partidele politice au preferat alternativa pensionărilor anticipate pentru a evita mişcările sociale şi pierderea de voturi.

Dezindustrializarea a contribuit la în¬jumătăţirea numărului de salariaţi din economie în ultimii 23 de ani. Cel mai „vizibil“ exemplu este cel al combinatului siderurgic Arcelor Mittal (fostul Sidex), care avea 27.000 de angajaţi în anul 2000 şi care a rămas cu mai puţin de 8.000 de angajaţi la finele anului trecut, iar majoritatea restructurărilor au fost făcute prin ieşirea la pensie.

Deficitul la fondul de pensii s-a apropiat de 3 miliarde de euro anul trecut, şomajul este în creştere de la începutul anului, iar numărul de salariaţi creşte cu un ritm nesemnificativ, având în vedere că economia mai are de recuperat peste 500.000 – 600.000 de joburi pierdute în criză.

„Este clar că nu e sustenabil acest model, iar aceasta este problema structurală cea mai gravă a economiei româneşti şi a sistemului de protecţie socială. La bugetul general consolidat sunt puţini care contribuie – 4,3 milioane de salariaţi – la o populaţie activă de aproape 10 milioane de persoane. Iar pe zona de ieşiri, din buget se alocă cheltuieli sociale mult mai mari decât îşi permite bugetul de pensii să plătească, din cauză că sunt foarte mulţi pensionari“, a explicat profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Dacă în 1998, primul an în care numărul de pensionari a fost mai mare decât numărul de salariaţi, situaţia era cât de cât echitabilă (5,3 mil. angajaţi corespundeau unui număr de 5,5 mil. pensionari), între timp situaţia s-a înrăutăţit, în 2012 numărul de pensionari depăşind cu 1,2 milioane de persoane numărul de angajaţi.
„Evident că într-o economie în care raportul pensionari/angajaţi este supraunitar, presiunea pe buget este mult mai ridicată. La noi, acest raport a oscilat în jur de 1,3 de câţiva ani buni, iar efectele se resimt puternic la nivelul bugetului CASS, de exemplu. O asemenea economie funcţionează mereu sub ameninţarea unor creşteri de taxe, de multe ori aplicate ad-hoc, pentru echilibrarea deficitelor diverselor bugete (pensii, sănătate etc.) în cazul în care economia este supusă unor şocuri negative“, explică analistul economic Laurian Lungu, Managing Partner al firmei de consultanţă Macroanalitica şi consultant la Petrom.

Mediul privat plăteşte impozite, statul plăteşte campanii electorale

Incapacitatea de a crea locuri de muncă în economie este cauzată de faptul că nu există o strategie pe termen lung în acest sens, mai spune profesorul Coşea. „Deşi în România se promovează ideea că economia de piaţă şi democraţia sprijină mediul privat, acest lucru nu este adevărat. Mediul privat este cadrul de bătaie al tuturor taxelor şi impozitelor, în timp ce sectorul public a rămas un mijloc de finanţare a partidelor politice aflate la putere. Campaniile electorale costisitoare au dus Oltchimul şi CFR Marfă în situaţia de astăzi“, a mai spus Coşea. El a adăugat că toate guvernele, indiferent de apartenenţa politică, se tem să ia măsuri de restructurare a sectorului public, pentru că acestea generează mişcări sociale şi pierderi de voturi. De aceea, spune el, s-a promovat o politică a gestionării statului de către clientela politică.

Trebuie o nouă viziune de guvernare, pe termen lung, un plan de care să se ţină toţi preşedinţii şi toate guvernele, indiferent din ce partide fac parte. Iar încurajarea creării de locuri de muncă, proces care cere mult timp, să înceapă prin reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă, prin sprijinirea marketingului internaţional al companiilor româneşti de export, prin reorientarea comerţului exterior spre state care nu sunt membre ale UE şi prin schimbarea atitudinii faţă de serviciile vitale ale unei societăţi: învăţământ şi sănătate“, a completat Coşea. De asemenea, o creştere a productivităţii muncii poate conduce la un sistem funcţional în care să existe mai puţini salariaţi, însă câtă vreme majoritatea joburilor din economie nu creează bunuri şi servicii care să aducă valoare adăugată mare, acest lucru nu este posibil.

Mulţi pensionari ar fi putut munci încă

România se confruntă în prezent cu două evoluţii demografice îngrijorătoare – scăderea numărului de locuitori şi îmbătrânirea acestora. Principalele cauze sunt migraţia externă, determinată la rândul ei de dificultăţile economice ale tranziţiei, şi sporul natural negativ de după 1990, spune Eugen Sinca, analistul-şef al BCR, cea mai mare bancă locală.

„În lipsa unei inversări de trend, este de aşteptat o creştere a presiunii asupra sistemului public de pensii şi de sănătate în jurul anului 2035, când vor ieşi la pensie generaţiile născute în perioada 1967 – 1970, ani cu o evoluţie atipică a numărului de naşteri datorită politicii de partid din acea vreme“, adaugă Sinca.

Într-o cercetare statistică a INS pe 2012, datele arată că peste 1,1 milioane de pensionari din sistemul de asigurări sociale de stat aveau sub 65 de ani, aceştia fiind încadraţi la pensionarii din categoria limită de vârstă (cu stagiu complet/incomplet de cotizare), cu pensie anticipată sau cu pensie antici¬pată parţial. Tot pensionari sub vârsta de 65 de ani sunt peste 769 de persoane care intră în categoria pensionărilor de invaliditate.

„Încă sunt foarte mulţi pensionari tineri, care ar mai fi putut să muncească. Însă nu este aceasta cea mai mare problemă, pentru că aceştia ar fi ajuns la un moment dat la vârsta de pensionare. În realitate, marea problemă este că sistemul de pensii a fost folosit de guverne ca o supapă pentru lipsa de locuri de muncă din economie“, a mai explicat profesorul Preda.

Creşterea numărului de pensionari este o problemă cu care se confruntă şi alte state europene care au avut regimuri comuniste, însă o problemă majoră la noi este şi cea a ratei de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat ca pondere din PIB.

„La noi, rata de colectare a veniturilor la bugetul consolidat este de 30-31% din PIB, în timp ce în alte state este de 45% din PIB, deci statul are foarte puţini bani la dispoziţie. În statele din vest, un raport de 0,6 pensionari la un salariat este deja considerat îngrijorător“, a adăugat profesorul Preda.

Ce soluţii ar putea ameliora situaţia

Analistul-şef al BCR spune că evoluţia raportului dintre numărul de pensionari şi numărul de salariaţi arată necesitatea continuării reformei sistemului privat de pensii, pentru asigurarea unui venit „decent“ la bătrâneţe, şi a implementării unei reforme a sistemului public de sănătate, pentru creşterea calităţii serviciilor oferite.

„Scăderea populaţiei şi îmbătrânirea sa produc trei efecte economice majore – reducerea creşterii economice prin afectarea contribuţiei forţei de muncă, creşterea presiunii asupra bugetului de stat şi afectarea economisirii interne, deci menţinerea dependenţei de capitalul străin. O primă consecinţă ar fi aceea că stimularea creşterii economice se va putea face mai mult prin creşterea productivităţii, mai puţin prin creşterea capitalului şi foarte puţin sau deloc prin creşterea forţei de muncă“, a spus Sinca. El a adăugat că eliminarea zonelor de ineficienţă din energie şi transporturi pe termen scurt şi creşterea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pentru trecerea la o economie high-tech pe termen lung pot contribui la menţinerea unei creşteri economice medii de 3-4% în următoarele decenii.

Profesorul Marian Preda spune că, la numărul actual de pensionari, ar fi trebuit să existe 7 – 8 milioane de sala¬riaţi plătitori de taxe, însă pentru a se crea locuri de muncă trebuie alocaţi bani de la buget pentru investiţii.

„Este un cerc vicios, pentru că dacă se alocă bani pentru acoperirea deficitului la pensii, nu mai sunt bani pentru investiţii şi nu se creează joburi.

Singura soluţie viabilă pe termen scurt şi mediu este ca, atâta vreme cât nu mai sunt bani pentru investiţii, să se încerce o absorbţie cât mai mare a fondurilor europene, singura cale de a reporni motorul economiei. O altă soluţie ar putea fi creşterea treptată a vârstei de pensionare, mai ales la femei“, a mai spus el.

Soluţiile pentru rezolvarea acestei situaţii trebuie să aibă o viziune pe termen lung, mai ales că proiecţia demografică este nefavorabilă, iar, în cazul în care lucrurile rămân neschimbate, această situaţie se va deteriora peste zece ani.

„Ideea centrală este de a creşte calitatea serviciilor publice. Pe moment, populaţia percepe această calitate ca fiind mult sub nivelul contravalorii taxelor plătite pentru aceste servicii. O schimbare a acestei percepţii va duce la creşterea numărului de angajaţi în eco¬no¬mie, fie a celor care revin din afară, fie a celor care pe moment lucrează în economia informală. Desigur, există şi alte soluţii suplimentare cum ar fi privatizarea unor părţi ale unor servicii publice. Sau o imigraţie crescută“, crede analistul economic Laurian Lungu.

O altă soluţie ar putea fi o schimbare a comportamentului de economisire al populaţiei.

„În cazul României, se remarcă preferinţa populaţiei pentru active nelichide de tipul acţiunilor necotate. Acestea deţin 47% din totalul activelor financiare ale românilor, faţă de 16% în Polonia şi 5% în Germania. Procesul de economisire şi investire a populaţiei trebuie orientat spre active a căror valoare este cunoscută în orice moment, pentru creşterea predictibilităţii veniturilor la bătrâneţe“, mai spune Eugen Sinca de la BCR.

Sursa: Meritocratia.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss