C O N T R A P R O P A G A N D Ă

EXCESS, PROGRESS & HAPPINESS. DESPRE PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ȚARINA

lvFirește, toate parabolele hristice vorbesc către oamenii din toate veacurile. Termenul lor de valabilitate este nelimitat. Nici nu ar putea fi altfel. Dar parabola “bogatului nesăbuit”, rânduită să fie citită duminica trecută, pare să fie “cu dedicație”, ni se adreseze în special nouă, celor ce trăim în strania eră a mall-urilor, smartTV-urilor și autostrăzilor de mare viteză.

Nouă, (post)modernilor, ne-a “rodit din belșug țarina”. Noi suntem bogații care se bucură de cel mai ridicat nivel de trai, noi avem speranța de viață cea mai mare, noi am eradicat analfabetismul, ciuma și poliomielita, statisticile ne sunt favorabile întru totul. Abundența “roadelor” acestei civilizații este pur și simplu incomensurabilă. Simplu spus, avem tot, absolut tot (iar ce nu avem, se poate comanda pe Amazon, cu livrare rapidă). Dacă am putea-o privi cumva de departe și în detaliu, simultan, lumea noastră ar apărea ca un uriaș siloz ticsit de obiecte în care înotăm. Complexitatea lumii noastre ar șoca orice alt seamăn al nostru, aterizat din oricare altă epocă. Iar el încă n-ar putea vedea decât mulțimea gigantică de obiecte, nu și resorturile ideologice alimentate de ea  – acele resorturi care fac ca lumea noastră să ne pară cea mai bună dintre lumi; și exact aceleași resorturi pentru care bogatul din parabolă și-a primit condamnarea.

„Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n’am unde să-mi adun roadele? Şi a zis: Aceasta voi face: Strica-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi-mi voi strânge acolo tot grâul meu şi bunătăţile mele; şi-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!… Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule!, în noaptea aceasta îţi vor cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 16-21)

Problema principală a omului din parabolă ne este foarte cunoscută: gestionarea supra-abundenței. Ai din prea-plin, ce faci cu el? Sau, mai bine zis, când ai tot ce ai nevoie, unde pui surplusul de care nu ai nevoie? Și aici apare, clară ca lumina zilei, prima fractură a gândirii personajului biblic: el – ca și noi, (post)modernii – tratează surplusul nu ca pe surplus, ci ca pe ceva de care nu se poate deloc lipsi. De aceea îl și neliniștește, de aici și teribila lui angoasă. Precum și în prototipul consumatorului modern, ceea ce nu e neapărat necesar e tratat ca fiind necesar și mereu insuficient. El – ca și noi – vrea să acumuleze și, apoi (aici e aici!) să se lase îmbibat de satisfacția dulceagă a acumulărilor sale. Pentru el – ca și pentru noi – obiectele nu sunt obiecte, ci, în primul rând, vehicule ale plăcerii și confortului. Iar asta în condițiile în care el – spre deosebire de noi – nu avea, de exemplu, privilegiul tehnologic de a circula cu 150 de kilometri pe oră, înfundat într-un scaun încălzit, cu tapițerie din piele, mângâiat discret de briza climatizării bi-zonale și răsfățat de acordurile unui CD cu muzică de relaxare.

Dar să revenim la parabolă.

Omul, am zis, are mai mult decât poate duce. Imperativul lui – acela de a strânge obsesiv – e imperativul epocii noastre. Însă lui – ca și nouă – îi lipsește simțul proporțiilor: reperul lui existențial e dat din afară, de abundența obiectelor, nu de dinăuntru, de necesitățile lui reale. Supraabundența, pentru că îi este idol, îi e povară.

Desigur, atunci când reperul existenței e dat de exterior, cantitativ, niciodată nu te poți declara satisfăcut. Pur și simplu e întotdeauna loc de mai bine, mai mult, mai repede. When it’s about Progress, sky is the limit. Și nu ai cum să fii posedat de demonul progresului și să fii în același timp rațional. Iată de ce omul din parabolă își propune să facă cea mai lipsită de noimă acțiune: să „strice” hambarele vechi.

Se trece în genere prea ușor peste acest detaliu crucial al pildei: bogatul începe noua sa viață prin a distruge. El nu-și poate afirma noua identitate decât nimicind-o pe cea veche. Bineînțeles, ar fi putut construi niște anexe suplimentare – asta ar fi soluția cea mai rațională. Rațională, da, dar împotriva logicii lui. Căci logica lui e progresistă, iar logica progresistă nu acceptă ruinele*. Dacă vechile hambare ar fi rămas la vedere, o dată cu ele ar fi rămas la vedere și un memento indezirabil: “odinioară ai fost altfel”. Precum în mintea celor care și-au pus la pământ casele bătrânești pentru a face loc unor vile de vacanță roz, noul nu poate să se manifeste plenar decât prin ștergerea prealabilă a urmelor celor vechi. Pe lângă noile hambare/noile vile din BCA & termopan, priveliștea vechilor hambare/vechilor case țărănești e jignitoare și umilitoare, și e cât se poate de clar: progresul nu presupune – cum am putea crede naiv – o înșiruire de adăugiri organice, ci pur și simplu anularea vechilor măsuri. Nu ajusta, nu repara, înlocuiește pur și simplu. E inutil să te îngrijești de ceea ce e vechi, mai bine dai Delete. El, hambarelor. Noi, întregii perspective pre-moderne.

Neavând nici un alt reper din afara obiectelor în mijlocul cărora este scufundat, omul din parabolă se va reifica el însuși**.Imitatio Dei lasă locul unei „imitatio instrumentorum (Günther Anders). Va ajunge să se asemene și el unui obiect, judecând mașinal, liniar și materialist. Și e interesant cum această nouă viziune – pe care i-o expune entuziast propriului“suflet” – vine în același pachet cu o serie de certitudini atât de tipice nouă:

– certitudinea că fericirea este egală cu lipsa grijilor (don’t worry, be happy!)

– certitudinea unei iminente “eternități” accesibile dublată de un fel de prezent perpetuu (live for now!);

– certitudinea unei iminente stabilități (urmează numai vremuri bune, cu mâncare, băutură, relaxare & all other stuff);

Când securitatea și confortul sunt atât de răspândite încât ceea ce este esențial nu mai este evident, viața se limitează la ceea ce este periferic, iar realitățile periferice ajung să fie în curând considerate ca fiind esențiale”, scrie Chantal Delsol***. Așadar, prețul acestui ideal „paradisiac” este nimic mai puțin decât orbirea față de lucrurile esențiale. Adică față de cele nevăzute. Bogatul din parabolă pur și simplu își sufocă propria capacitate de a re-cunoaște tainele – ceea ce, chiar dacă pentru noi nu pare, e cel puțin la fel de nebunesc cu a-ți scoate singur ochii.

Alimentându-și sufletul doar cu materie, omul nostru (și zic “nostru” pentru că e întru totul “de-al nostru”) se preface elînsuși în materie. Astfel că moartea sa nu o e pedeapsă aplicată din exterior, ci pur și simplu e consecința directă și inevitabilă a obsesiei sale. El devine consumator, implicit devine consumabil. 

Acum, mai mult decât în timpul biblic, suntem expuși la ispita subtilă a bogatului căruia i-a rodit țarina. “Cazul” lui este însăși matricea noastră culturală. La fiecare clic pe net ni se propun odihna, hrana și băutura ca scopuri, și nu ca mijloace; ca destinații, nu ca popasuri. Cu fiecare minut de consum TV suntem invitați în infinitul lucios și ermetic al materiei. Și fiecare panou publicitar e o provocare de a strica hambarele vechi, pentru unele mai noi, mai mari, mai updated, mai hi-tech.

Cum spuneam, țarina noastră digitală e plină de roade…

—-

*Decât dacă le transformă într-un simulacru al trecutului, apud Jean Baudrillard.

** Günther Anders, Obsolescența omului. Despre suflet în epoca celei de-a doua revoluții industriale, TACT, 2013, p. 64

*** Chantal Delsol, Icarus Fallen: The Search for Meaning in an Uncertain World, ISI Books, 2003, p. 194

Autor: Gabriel Vâlsan
Sursa: Porc~Usor/consumerism, tehnologie, ecologie media

Related Posts

  • Dan Diaconu: ”Maşini şi iluzii”Dan Diaconu: ”Maşini şi iluzii”Industria auto este unul dintre senzorii importanţi ai economiei. Valoarea mare a produselor finale, precum […]
  • Culoarele secreteCuloarele secreteCa practică generală, culoarele au fost utilizate în multiple situații, nu doar la DNA Ploiești sau DNA […]
  • De ce învățăm?De ce învățăm?Una din lozincile folosite fără să fie spălate de la utilizarea anterioară- vehiculată apropo de aaceastă […]

One Response “EXCESS, PROGRESS & HAPPINESS. DESPRE PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ȚARINA”

  1. JE says:

    Cititi cartile lui Dominique Loreau

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss