C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Excelenţa românească exprimă nostalgia zborului şi a înălţimilor…

aurel_vlaicu_1Excelenţa românească exprimă nostalgia zborului şi a înălţimilor. “Luceafărul” lui Mihai Eminescu transcende lumi siderale într-o călătorie nemaiauzită în literatura universală. Păsările sculptorului Constantin Brâncuşi sunt mişcări încremenite în piatră precum privirea spre astre a statuilor megalitice din insula Paştelui. Nadia Comăneci a plutit în imponderabilitate la Montreal peste limitările trupului omenesc şi ale computerului. Arhitectul Cristian Gavrilescu urmează să plaseze drapelul României pe catargul celui mai înalt zgârie-nori din lume (1300 m) proiectat de el în Dubay.

Alpinista Crina Coco Popescu a ridicat stindardul naţional de şapte ori pe cei mai înalţi vulcani ai Terrei şi de 14 ori pe piscurile de peste 8.000 m ale Pâmântului. Gheorghe Zamfir obţine din naiul alto cu 22 tuburi construit de el, sunete acute de frecvenţă cosmică. Astrofiziciana Aurora Simionescu a descoperit prin telescop o parte necunoscută a Universului. Virgiliu Pop a condus prima expediţie virtuală românească pe planeta Marte. La CM 1994, balonul şutat de Gheorghe Hagi a învins gravitaţia, râmânând nemişcat pe o traiectorie de 67 m până în poarta Columbiei. Adierea glasului sopranei Angela Gheorghiu este levitaţie pură ce ne transpune în tărâmuri celeste.

Milioane de oameni zboară zilnic pe întreaga suprafaţa a Pământului. Visul de a zbura se împleteşte cu însăşi istoria omenirii, ca o “amintire din viitor” ale cărei vestigii se găsesc în toate culturile şi civilizaţiile, de la babilonieni la evrei, de la grecii fascinaţi de Icarus, la incaşii fii ai Soarelui şi închinătorii lui Ra. Cercetarea şi zborul în spaţiul planetar şi extraatmosferic încununează descoperirile şi invenţiile omenirii din ultimul mileniu, devenind realitate graţie ideilor românilor. Contribuţia românească majoră la civilizaţia zilelor noastre cuprinde excelente performanţe din vari domenii de activitate ale personalităţior înscrise în LISTA DE ONOARE. Cel mai valoros aport al românilor la diviziunea internaţională a muncii s-a concretizat în ultimul mileniu la nivelul ştiinţelor aeronautice. Prezentăm aici personalităţile româneşti de elită în tehnologiile zborului, iar în capitolul următor prezentăm elita mondială a ştiinţelor ultimului mileniu. Excelenţa românească şi elitele omenirii au în comun credinţa în Dumnezeu şi geniul ştiinţific. Non multa, sed multum.

1 – Conrad Rudolf Haas (1509-1576) a fost militar şi inventator de origine austriacă, considerat precursor al zborului cu racheta. Manuscrisul ” Varia II 374” sau „Coligatul de la Sibiu” (cu 392 de file si 203 ilustrații color) redactat de el între anii 1529-1556 (având 392 de file si 203 ilustrații color) şi descoperit la Sibiu în 1961 (Doru Todericiu:„Preistoria Rachetei Moderne. Manuscrisul de la Sibiu”, Ed.Academiei,Bucuresti,1961) este cel mai vechi document cunoscut din istoria rachetei moderne. El conţine principiile de proiectare şi construcţie ale rachetelor cu două până la patru trepte, a rachetelor de tip „bumerang” (cu traseu dus-întors), bateriilor de rachete, dispozitive de aprindere în trepte, rampe de lansare a rachetelor, aripioarelor în formă de delta pentru stabilizarea traiectoriei şi teoria combustibililor în rachetotehnică (lichizi şi pe bază de compuşi de amoniu). Şef al arsenalului armatei austriece şi al celui de la Sibiu, a construit şi folosit cu succes racheteîn războiul cu turcii din 1525. Profund creştin, militant activ pentru răspândirea ideilor lui Martin Luther, făcea distincţie între utilizarea rachetelor sale în scopuri războinice şi în scopuri militare, aşa cum citim în manuscris (pag.377): „Sfatul meu este ca lumea să trăiască în pace, să nu mai fie război; muschetele să fie lăsate neatinse sub acoperiş, încât ghiulelele bombardelor să nu mai împrăştie moarte şi praful de puşcă să nu mai ia foc şi nici să se umezească; astfel Prinţul va rămâne cu banii şi Armurierul cu viaţa; acesta este sfatul pe care vi-l dă Conrad Haas.”

2 -Traian Vuia (1872-1950) a fost un inventator român, cu filiaţie şi educaţie preoţească, pionier al aviației mondiale. La 18 Martie 1906, a realizat primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat mai greu decât aerul (dotat cu sisteme de decolare, propulsie şi aterizare). În 1902, înainte de a pleca în Franţa, a spus mamei sale: “Mă duc departe, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău; am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă”. Acolo îşi prezentase acest proiect Academiei de Stiinte, însă prestigioasa instituţie l-a respins cu motivul: “Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decat aerul nu poate fi rezolvată, şi nu este decât un vis”. Invenţia aeroplanului automobil fusese brevetată în 1903 la Paris, iar a motorului în 1904 în Marea Britanie. Aparatul de zbor poreclit “Liliacul” datorită formei sale, avea 250 de kg, o suprafaţă de sustinere de 14 mp şi un motor de 20 CP. În istoricul zobor de la Montesson / Paris aparatul “Vuia I” accelerat 50 de metri, s-a ridicat un metru, a zburat 12 metri după care elicele s-au oprit, iar aparatul a căzut. Presa vremii din întrega lume a semnalat că Vuia a reușit să decoleze de pe o suprafață plată, folosind “la bord” numai mijloace proprii, fără “ajutor extern” (caatapultă, pantă, cale ferată, etc). Cu “Vuia I” a zburat de mai multe ori în acelaşi an, iar în 1907 a construit “Vuia II”, brevetat în Belgia, cu care a decolat normal, a zburat 70 de metri, şi a aterizat normal. Academia Română l-a ales membru de onoare în 1946. Traian Vuia a declarat: “Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanţă are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există.” (George Lipovan, “Traian Vuia – un pionier al aviației moderne”, Ed.Facla, Timișoara 1972)

3 – Aurel Vlaicu (1882-1913) a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În 1909 a construit un planor cu care a efectuat mai multe zboruri înainte ca Blėriot să traverseze Canalul Mânecii. La primul zbor, aparatul fusese tractat de trei cai şi s-a ridicat la 15 m înălţime. În acelaşi an începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări la 17 Iunie 1910, pe dealul Cotrocenilor, la înălţimea de 2 m, pe o distanţă de 50 m. Martor la istoricul eveniment, Principele Carol i-a strâns mâna: „Bravo, Vlaicule! Ai zburat”. Prin această realizare aeronautică, România a devenit a treia ţară din lume, după SUA şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un fiu al ţării respective. Ziarul „L’Indépendence Roumaine”, consemna: „Primul zbor al lui Vlaicu a fost o victorie a întregului neam românesc, care prin aceasta s-a afirmat şi în acest domeniu al tehnicii din nou, după zborul lui Vuia, alături de marile state din occident, care au luptat pentru cucerirea aerului”. În următoarele luni avea să execute numeroase zboruri tot mai lungi şi la o înălţime tot mai mare, într- unul dintre ele pe distanţa de 6 km la 50 m înălţime. Prin zborul lui Vlaicu din 26 Septembrie 2010, România a devenit, după Franţa, a doua ţară din lume care a folosit avionul şi în scopuri militare. În 1911, construiește avionul Vlaicu II, „Gândacul”, cu care a câștigat cinci premii în Iunie 1912 la mitingul aerian de la Aspern/Austria unde au participat 42 piloți din 7 țări, Germania, Austro-Ungaria, Franţa (între ei, celebrul Rolland Garros). În ziarul vienez, Neue Freie Presse, s-a scris: „Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elice, între care şade aviatorul.

De câte ori se răsucea maşina asta în loc, părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neânchipuit.” Memorabilul zbor al lui Vlaicu la serbările Societăţii ASTRA, e descris de Petre Locusteanu, în revista „Flacăra” din 7 Septembrie 1913, astfel: „Era la Blaj, în timpul serbărilor aniversare din 1911. Pe Câmpia Libertăţii, zeci de mii de oameni se adunaseră să vadă minunea vremii: pe om zburând… Toţi tac. Respiraţiile se subţiază. Monstrul înaripat alunecă lin pe pământ, împins de câţiva ţărani. Motorul bombăneşte. Apoi, într-o clipă, botul maşinii se ridică să soarbă din lumina zărilor. Şi Vlaicu îşi ia zborul sprinten, uşor, elegant. Mulţimea se închină: «Ajută-i, Doamne!» Femeile stau cu mâna la gură, stăpânindu-şi parcă un hohot de entuziasm sau o izbucnire de teamă. Caragiale lăcrimează. Iar deasupra acestor talazuri omeneşti, Vlaicu plutea ca un imens vultur românesc, se rotea în cercuri mari, peste Câmpia Libertăţii, domn al dezrobirii de orice cătuşe pământene, înălţându-se mereu mai sus, tot mai sus, alergând din ce mai departe, tot mai departe, până ce tăie un lanţ de dealuri înalte şi dispăru. Atunci, acelaşi fior săgetă mulţimea întreagă. Vlaicu zburase ca gândul. Şi acum un gând era parcă şi zborul lui, un gând mare ce zguduia toate inimile din piepturi, un gând simbolic de stăpânire a celor ce nu pot fi stăpânite de orice pământean. Şi de atunci Vlaicu, întâiul şi până azi singurul care a izbutit să facă aripi de vultur din dorul înăbuşit al românului, a rămas pentru fraţii de dincolo, ca şi pentru românii de aici, simbolul realizării gândurilor ce e sublim să le tăcem, solul fără pereche al înălţimilor pe care neamul nostru este menit să le învingă şi să le stăpânească”. Ultima sa creaţie a fost primul avion cu carenaj metalic din lume, Vlaicu III, finalizat de prietenii săi Magnani şi Silişteanu în 1914 şi încercat în rulaje la sol şi două scurte zboruri (200 de metri la înălţimea de circa doi metri), în vara 1915. (”Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii ”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p.408)

4 – Henri Marie Coandă (1886-1972) a fost un fizician român, pionier al aviaţiei, inventator al motorului cu reacţie, descoperitor al efectului ce-i poartă numele. În 1905, în timpul studenţiei la Universitatea Tehnică din Berlin-Charlottenburg, Coandă construiește un “avion-rachetă” pentru armata română. A urmat cursuri universitare şi la Liège, la Institutul tehnic Montefiore, la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris unde a devenit șeful primei promoții de ingineri aeronautici (1910). Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit primul avion cu propulsie reactivă din istorie, de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910 (în proiectul căruia a folosit numărul lui Fibonacii 1,61o83), şi l-a lansat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris, la 11 Octombrie 1910. Atunci, marele inginer francez Goustave Eiffel l-a lăudat astfel: ‘Tinere, te-ai născut cu 30 de ani înaintea generaţiei tale!’ Între 1911-1914, a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol / Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. Apoi s-a întors în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere (1916) foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume, etc. În 1934 obține un brevet de invenție la Paris pentru “Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid”, care se referă la fenomenul numit astăzi “Efectul Coandă”, care constă în devierea unui jet de fluid ce curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat de el prima dată în 1910, cu prilejul probării motorului avionului cu reacție. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet etc.

Coandă a revenit definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), şi în 1970 a fost ales membru al Academiei Române. Henri Coandă a contruit 14 tipuri de avioane diferite şi a patentat circa 250 de invenţii, prin 707 brevete internationale, donându-le apoi în totalitate statului român. La ultimul său interviu, Coandă, considerat unul din cei mai importanţi savanţi din istorie, a declarat: “Poate că multe din ideile pe care le-am sprijinit vor da primul rod peste mai mulţi ani. La urma urmei, nici pomii nu dau rod în primul an.” (P.Costinescu, N.M. Mihăilescu, M.Olteneanu, Inventatori români, ediț. I și II, edit. AGIR și OSIM, 1999 și 2000).

5 – Hermann Julius Oberth (1894-1989) , fizician, s-a născut în Sibiu, şi a făcut liceul la Sighişoara. Este unul dintre părinții fondatori ai ştiinţei rachetelor și astronauticii. Inspirat de scrierile lui Jules Verne şi de premoniţia bunicului său, care în 1869 anticipa că peste un secol oamenii vor zbura pe Lună, el a construit primul model de rachetă la 14 ani, apoi a inventat conceptul de ardere în etape a combustibilului. A studiat la universităţile din München, Götingen şi Heidelberg. Ca student, Oberth a prefaţat în 1922 lucrara “Racheta spre spaţiul interplanetar”, ce consacră în premieră teze esenţiale în astronautică: 1. Se pot construi aparate apte să se ridice deasupra atmosferei terestre; 2. Ele pot învinge forţa gravitaţională; 3. În ele pot călători oamenii fără a fi în pericol; 4. Folosirea acestor aparate de zbor va aduce omenirii beneficii economice. Apărută în 1929 această lucrare a fost considerată de pionierul zborurilor aeriene, Robert Esnault Pelterie, drept “Biblia astronauticii ştiinţifice” şi a fost distinsă cu “Premiul internaţional pentru ştiinţa zborurilor interplanetare”. În anul 1929, la Berlin, Oberth a lansat prima rachetă cu combustibil lichid (“Kegeldüse“), unul din studenţii asistenţi fiind Wehrner von Braun. Ulterior, la Peenemünde a contribuit la construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, (celebra V-2). Într-una din cele 13 cărţi publicate de el, “Omul în spațiu“ (1954) prezintă un reflector spațial, o stație spațială, o navă spațială electrică și costume de cosmonaut. După 1955 s-a alăturat echipei lui von Braun de la Institutul de explorare spaţială din Huntsville, Alabama / SUA, şi s-a implicat în studiul numit “Dezvoltarea tehnologiei spațiale în următorii zece ani.” Întors în Germania, şi-a publicat ideile privind posibilitățile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter, un avion silențios și altele. În 1960 a fost consultant tehnic la Convair în SUA pentru dezvoltarea rachetelor Atlas. Specialiştii au cuantificat contribuţia lui Oberth în astronautică: 95 de soluţii în construcţia rachetelor mari, peste 200 de formule şi relaţii fizico-matematice, şi alte cca 100 idei, concepte şi soluţii de utilizare, care au fost transpuse în practică. (Hans Barth: “Hermann Oberth – Leben Werk Wirkung“. Feucht: Uni-Verlag, 1985).

După moartea sa, s-a deschis la Feucht Muzeul Spațial Hermann Oberth. Elevul şi asistentul preferat al lui Oberth, Wernher von Braun, creatorul rachetei americane Saturn V, şi principalul său colaborator la NASA, spunea: “Profesorul Oberth este pentru tehnica spaţială şi profet, şi inovator. În plus, el n-a avut nevoie de laboratoare costisitoare şi de instalaţii de cercetare care să înghită miliarde. Cu capacitatea sa genială de creaţie, cu uimitor spirit inovativ, Oberth a pus bazele unei noi industrii impozante”. Biograful Hans Barth conchidea: “Dacă saşii ardeleni, în cei 850 de ani de istorie, nu ar fi dat naştere decât unui Hermann Oberth, chiar şi atunci, existenţa lor pe planeta Pământ nu ar fi fost în zadar”. Şi o altă apreciere: „Nu vom uita, noi cei din British Interplanetary Society, că aceste rezultate memorabile se întemeiază pe strădaniile pionierilor zborului cosmic, printre care vă număraţi în primul rând Dumneavoastră, şi suntem foarte mândri să vă avem ca membru de onoare al societăţii noastre.” (L.R. Shepherd – Londra)

6 – Elie Carafoli (1901-1983) a fost un inginer român specializat în fizică şi matematică şi a devenit constructor de avioane. Este considerat unul din fondatorii aerodinamicii. A studiat la Sorbona mecanica fluidelor şi aerodinamica, apoi, la Laboratorul Aerotehnic de la Saint-Cyr, a realizat un tunel aerodinamic destinat vizualizării mișcării fluidelor. Invenţia aceasta a fost apreciată foarte mult la Congresele Internaționale de Aerodinamică, care l-a distins în 1928 cu “Médaille d’honneur argent”. În acelaşi an a deschis primul curs de Aeronautică la Politehnică, devenită Facultatea de Aeronave. Teoretic, Carafoli a abordat tema mișcării generale în jurul unui contur, a efectuat cercetări asupra aripilor monoplane, asupra mișcărilor conice în regim supersonic, şi a realizat concepția avioanelor autohtone (inlusiv modelul IAR 12), cu foarte multe performanțe. Descoperirile şi invenţiile sale i-au atras un mare prestigiu, fiind distins cu titluri şi medalii, şi ales membru al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe New York, Academiei din Toulouse, Academiei Internaţionale de Astronautică, preşedinte al Federaţiei Internaţiomale de Astronautică.

7 – Dumitru Dorin Prunariu (n.1952), inginer aeronautic, este primul şi singurul român din istorie care a zburat vreodată în spațiul cosmic. La 14 Mai 1981, ora 20 16’ 38” (ora României) de pe cosmodromul Baikonur , a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică Soiuz-40 (în greutate totală de 300 tone), având la bord echipajul mixt româno-sovietic format din Dumitru Prunariu și Leonid Ivanovici Popov. După 8 minute și 50 de secunde nava cosmică se desprindea de ultima treaptă a rachetei purtătoare, aflânduse deja la 220 km altitudine, aprox. 3000 km de punctul de lansare și deplasându-se în jurul Pământului cu o viteză de 28500 km/h pe o orbită înclinată față de ecuator cu 51,6o. A înconjurat astfel Pământul de 125 de ori, parcurgând 5.260.000 km; nava a efectuat joncţiunea cu staţia orbitală Saliut 6, unde Prunariu şi Popov au petrecut o săptămână împreună cu alţi doi colegi sovietici, efectuând experimente ştiinţifice atât pentru România, cât şi pentru comunitatea internaţională. El a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, la o altitudine medie de 350 km devenind astfel primul cosmonaut român şi al 103-lea pământean care a zburat în spaţiul extraatmosferic, iar România, cel de-al 11-lea stat care a trimis un om în cosmos. Dumitru Prunariu a primit prestigioase onoruri şi distincţii. Dar foarte importantă este şi activitatea ulterioară.

Dintre toţi locuitorii Terrei, cosmonauţii au cea mai înaltă pregătire profesională şi psihologică, lor oferindu-li-se cele mai mari oportunităţi de contact direct cu civilizaţiile extraterestre. De aceea Prunariu şi-a îmbogăţit în continuare pregătirea profesională şi a determinat avansul României în grupul select al ţărilor promotoare de programe spaţiale. Iniţiator al Agenţiei Spaţiale Române, apoi preşedinte al ei, reprezintă România la forurile de profil, ONU, Agenţia Spaţială Europeană, NASA, CNES. Este membru corespondent al Academiei Internaționale de Astronautică (1992), membru al Comitetului național COSPAR (1994), membru de Onoare al Academiei Române (2011). Comunitatea ştiinţifică internaţională a recunoscut României un rol privilegiat în priorităţile sale spaţiale datorită lui Dumitru Prunariu, alegându-l în 1993 ca reprezentant permanent al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE) la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extraatmosferic (COPUOS, unde reprezintă şi Guvernul României), apoi preşedinte COPUOS. prin consensul celor 70 state membre. Este membru fondator alături de alți 24 de astronauți al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (1985), şi preşedinte al privilegiaţilor care au privit ”de sus” întreaga lume.

Dumitru Prunariu declară: „Credincioşii nepracticanţi se raportează la Dumnezeu şi la credinţă mai ales când trec prin situaţii dificile sau au probleme de orice fel. Zborul cosmic a reprezentat întotdeauna o întreprindere riscantă, care a ţinut cu sufletul la gură mii de oameni, fie că aceştia sunt proiectanţi de sisteme spaţiale, constructori, tehnicieni sau cosmonauţi, fie simpli cetăţeni. E normal ca în astfel de cazuri bisericile să se umple şi cei implicaţi în zborurile cosmice să ceară şi ajutorul divin în desfăşurarea cu succes a misiunilor cosmice atât de riscante. Eu consider că Dumnezeu este în sufletul fiecăruia. Faptul că trebuie să fii un om normal, civilizat, educat, bine intenţionat, trebuie să vină dintr-o convingere interioară care vine dintr-o ordine universală deloc întâmplătoare.”

8 – Mircea Tudor (n.1957) inventator, după ce a câştigat în Martie 2009 Marele Premiu al Salonului de Invenţii şi Produse Noi de la Geneva, cu unanimitatea voturilor celor 82 membri ai juriului pentru crearea Roboscanului şi a fost desemnat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale WIPO din cadrul ONU drept Inteligenţa tehnologică nr.1 a lumii, a repetat performanţa la 12 Aprilie 2013, când a spulberat cutuma de 4 decenii şi a obţinut din nou la Geneva Marele Premiu pentru singurul scanner de avioane din lume – RoboScan 2M Aeria. Această invenţie prezentată la Geneva ca prototip funcţional, are la bază o tehnologie unică în prezent în lume ce poate radiografia în câteva minute fuzelajul şi aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiecte de contrabandă sau ameninţări aflate la bord sau ascunse in cavităţile tehnice ale avionului. Ca aplicaţie militară, scannerul poate diagnostica în timp foarte scurt şi aparatele de zbor mitraliate, cu scopul de a determina rapid dacă acestea mai pot zbura în deplină siguranţă sau necesită intervenţii urgente. Paleta potentialilor beneficiari are un evantai foarte larg, şi cuprinde autorităţile aeroportuare, constructorii şi firmele de mentenanţă pentru avioane, sectorul militar de aviaţie, aviaţia privată, şi liniile aeriene. În ultima sută de ani, niciun om nu a făcut aşa de mult pentru securitatea spaţială a omenirii. Mircea Tudor a spus: “Este unicat la nivel mondial și rezolvă probleme care își căutau soluții de câteva zeci de ani, pe tot globul”. Dezvăluie reţeta succesului: “Dumnezeu … îți vede efortul, convingerea și pasiunea, și vede cât pui. Și cât pui, îți dă. Dacă faci tu un pas către El, face El zece către tine. Așa a fost cu tot ce am realizat. …În orice reușită sunt și participări invizibile … A fi credincios nu înseamnă a cere, ci a spera că vei primi dacă tu la rândul tău vei da ceea ce e firesc să dai. Eu spun: dă-mi, Doamne, ce crezi că merit, după puterile mele de a primi și de a înțelege! Și e minunat așa”.

Autor: Liviu Ardeias

Sursa: Ziarul Natiunea

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss