C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Esti inca viu ?!

MirareaAm intalnit oameni extrem de interesanti, dar opaci pe anumite zone de interes major in numele salvarii de sine.
Opacitatile nasc semne de intrebare. Acestea se coaguleaza intr-un nod care in cele din urma obtureaza intregul. Procesul e lent, poate dura ani.

Cum gandim. Cum ne protejam sinele interior si pana unde.
Cat refuzam sa vedem cu claritate si disconfort in jur!

Un lucru e clar. Nu ne putem salva individual oricat am vrea, oricat am “bricola” la propria etanseizare.
Traim un timp care trimite semnale din ce in ce mai limpezi: ori, ori.
Accepti, te inrolezi sau ce faci?

In vestiare relativ mici se deverseaza la volum maxim ceva ce nu e muzica, dar e livrat ca atare, texte intr-o engleza americana de Bronx in care mama trebuie crucificata, sora mai mare la fel, tatal oricum e inexistent, supararea “lor” e mare, exasperarea la fel. Ma usuc dar incep sa-mi tremure mainile, “ei” sunt tare, tare suparati. Ma imbrac cu gesturi sacadate pana la urma, caut un prosop si nu-l gasesc, era pe cap.

Disperare indusa pe ritmuri straine naturii umane, fiintei care esti si pe care esti somat s-o ignori si sa te muti intr-o masinarie oarba, golita de sens, de ganduri, de IDENTITATE!

Paraseste-ti identitatea, intra in corul planetar al lipsei de nord, de rost, de idei. Goleste-ti mintea, misca-ti corpul, uita cine esti! Ridica mainile, mai ales ridica mainile, imperativ ­ promisiune ca un panaceu universal!

Robotizeaza-te! Da geamul jos la masina, da radioul la maxim, impune-ti golul recent castigat, socheaza, esti liber sa te manifesti!
Calca-i pe ceilalti in picioare fonic, gestic, ignora-i, esti liber, ai drepturi, ce…

Intra intr-un mall. Invitatia subliminala de mai sus te ia in brate. Vrei sa cumperi ceva. Uiti de ce ai intrat, volumul la maxim, aceeasi suparare a altora, ce poti face sa-i impaci ca sa taca macar 5 minute? E pe “on”, nici o sansa.

Totusi, au democratie, ce ii supara asa de tare? Vor altceva? Avem noi o vina ca lor nu le-a iesit? Daca nu, caci sigur nu, de ce ascultam in spatiile publice textele lor caci muzica nu e…?

“Va pot ajuta cu ceva?” “Da, da muzica mai incet!” “Nu putem ca nu noi…”

Nu, intr-adevar, nu vanzatorii aleg si decid politica magazinului. Altii. Cei ce nu se vad. Cei ce aduna profituri. Cei ce se adapteaza trendului zilei, deceniului, locului in special.

Cine decide trendul?
Trendul care nu are nimic de a face cu natura umana?

Cine ne vrea neaparat si apasat isterici, dispersati, depersonalizati, recipienti vidati de idei, trairi, convingeri, doar trupuri modelate si hidratate cu doi litri de apa zilnic, consumatori nauci inghitind orice, oricum, deghizati sub zambete de coniventa parafate cu eternul “o zi buna”?

Ei nu sunt ca noi. Ei au alte comandamente si toate drepturile, nu? Sunt intangibili adica.
Pe deasupra casei de marcat dintr-un mare magazin, ireal de mare, se zice, dintr-un si mai mare mall, trece un trenulet din cand in cand. Cu pasageri. Dai cardul si auzi ceva deasupra capului, trece trenuletul, uiti sa-ti recuperezi cardul, vrei sa pleci urgent, casiera te cheama si ti-l da. Multumesti si fugi mancand pamantul (gresia). Vrei sa scapi si sa nu te mai intorci niciodata.

Dar nu asta e solutia. Nu refugiul tau bine securizat, crezi ca un naiv incurabil ce esti!

Decibelii dezlantuiti in eter disperseaza mintea, declara razboi concentrarii la ceea ce faci, tulbura plantele, isca alunecari de planuri mentale, terorizeaza animalutele, doar ca ele nu au grai sa spuna, noi avem si ce facem cu el? Incercam sa ne facem auziti pe deasupra decibelilor. Astfel ii toleram.

Nu conservarea sinelui interior invocata de multi e solutia, ci conservarea sinelui… colectiv.

Intre timp difuzoarele emit kilometri de CD-uri achizitionate la targuri de profil cu acribie de profesionisti in domeniu si in trend. Voci guturale, ragusite obligatoriu, scrasnite prin definitie, emit suparari si frustrari icnite ritmat, absurd, degeaba. Cand e vorba de sex, si e adeseori, acesta e pe loc, acum sau diseara in cel mai rau caz, sec, scurt si la obiect. Am gresit, reformulez, e all night long!! Toti cu toate sau chiar, de ce nu, toti cu toti, toate cu toate. E libertate.

Va amintiti cat ne-am dorit-o, nu? Noi ne-am dorit-o, profesionistii o guverneaza. O administreaza. Pe acestia nu ii vedem niciodata.
A administra libertatea, da, iata un domeniu nou de abordare.

Cum ati administrat-o, Domnilor?

Asa cum arata ea azi, s-ar zice, cu dovezi si marturii, ca e un dezastru. Si e tot ce are mai sfant un om! Ce ati facut cu ea? Cine raspunde la intrebare? Nimeni.

La Radio Romania Muzical se difuzeaza Concertul nr. 1 pentru pian de Ceaikovski.

Ai o stare brusca de iluminare launtrica, esti inca viu si te miri!

Autor: Delia Budeanu
sursa: jurnalul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss