Eşecul european

După cum se prefigurează noul cincinal european, despre comunism nu se mai poate vorbi decât de bine, ceea ce nu e de acceptat. Cu toate divergenţele vehemente, de-a lungul ultimilor ani, în special ale Angliei, Comisia de la Bruxelles, în contextualizarea ei actuală, pare să nu aibă prea multe legături cu PE. Asemănarea dintre un guvern şi un parlament dintr-o dictatură este izbitoare. Apoi, mulţi dintre înalţii reprezentanţi europeni fac o figuraţie stânjenitoare, de activişti sub acoperire, de parcă ar fi subordonaţii domnului Lavrov, chiar mai rău.

Reacţiile electorale ale unor ţări partenere democratice, fără dubiu pro-europene, precum Elveţia, au fost mult prea uşor puse pe seama naţionalismului. Zguduirea din temelii a Greciei şi a Ciprului, de către mafia comunitară sistemică, reprezintă alt subiect de scandal cu imprevizibile consecinţe, despre care nu se vorbeşte aproape deloc. Cum au ajuns cele două ţări peste noapte falimentare, integrate fiind într-un sistem riguros reglementat, al monedei euro, ne poate explica numai fosta Comisie, care nu a demisionat, nici nu a fost demisă în urma acestui şoc spectral. Tot în aceeaşi ordine, a da vina pe corupţia din România, unde realizarea proiectelor pare a fi un adevărat mister, înseamnă deja un delir. Misia ultimei Comisii a fost clară, în susţinerea unui sistem piramidal, solidar la vârf. A spune că UE s-a transformat într-o escrocherie financiară nu este deloc greşit. Din păcate, ţări precum România, Bulgaria, Ungaria Cehia, Polonia, dincolo de diferenţele care le separă, împărtăşesc aceleaşi deziluzii cu ale noastre. Un asemenea sistem, precum cel încă în vigoare, generează el însuşi un om politic al unei solitudini cu predispoziţii spre manipulare şi corupţie. În mod vinovat, inacceptabil, Europa îşi trasează un cerc de siguranţă la centru, îndepărtând propriii parteneri. Actuala Uniunea Europeană devine tot mai mult un loc al concurenţei neloiale, unde perdanţii devin ridiculizaţi.

Când ameninţarea cu închidera frontierelor, când activarea naţionalismului, când transformarea romilor în coşmar general, când, de-a dreptul, intervenţia în politica internă. Tematica integrării în Spaţiul Schengen ilustrează încă o frână evidentă în calea integrării economice, circulaţia persoanelor fiind deja liberalizată. România şi Bulgaria sunt ţinute într-o carantină din care vor ieşi total devalorizate, având nevoie de un timp considerabil pentru emanciparea necesară unor structuri parteneriale. Această psihologie negativă dezlănţuită pentru a bruia dezbaterile asupra a ceea ce se întâmplă la Bruxelles a pus în mişcare subiecte din alte epoci istorice. Apropierea UE de modelul fostei URSS a fost, în ultimii patru ani, o realitate zdrobitoare. Sub mandatul Barroso, recent încheiat, UE a funcţionat inerţial, lipsită de reforme, promovând o legislaţie tot mai stufoasă care a subminat, dacă nu cumva a sabotat, dezvoltarea în spiritul proiectului european. Acest lucru a permis, drept consecinţă, ascensiunea mişcărilor fasciste în Ungaria, Grecia şi Germania. Implicarea Comisiei de la Bruxelles, şi chiar a PE, în stoparea acestor grave dezvoltări ideologice nu s-a simţit. Al Doilea Război s-a sfârşit catastrofal pentru Estul european, care se vede trecut din zona de influenţă a unui ocupant în zona altuia.

Deocamdată, numai Germania, fost vinovatul nr. 1, şi-a realizat toate visele, iar acest fapt pare să-i dea şfung prin care pierde simţul realităţii. Incriminarea fascismului trebuie să fie în centrul criticii politice, cu atât mai mult cu cât lumea europeană are o problemă, până în acest moment, vizavi de acest subiect. Dintre toate ţările europene, Germania vrea să facă jocurile politice în sensul care-i convine. Ne bucură o Germanie puternică, la fel ca orice ţară realmente democratică. Oricât de decisivă ar fi sfera economică, şi oricât de performantă ar fi economia Germaniei, nu prea se înghesuie lumea să-şi petreacă vacanţele acolo. Suntem unii cărora ne place Germania, dar nu putem obliga pe nimeni să ne urmeze preferinţele. Desigur, n-ar fi rău să urmăm modelul german, însă acesta ţine aproape strict de specificul acestei ţări. Eu însumi sunt un admirator al Germaniei, însă o Europă unilaterală ne duce sigur spre dezastru. Doamna Merkel, marcată vizibil de aroganţa tezismului comunist, a declarat că nu vrea o Europă socială. Vrea una asemănătoare Kremlinului. Credinţa că dictatul şi biciul vor putea face ordinea pe care o visează, transfomând prin ele Germania într-un simbol cum nici filosofia nu-şi permite, în alt plan, arată că la Bruxelles conceptul de dezvoltare trebuie să-l înlocuiască imediat, fără mari negocieri, pe acela de subordonare unor interese. Paşii pe care i-a făcut Germania au fost uşori, de încercare, cu timpul devenind tot mai deranjanţi. Complexele legate de cel de Al Doilea Război par a nu mai exista, însă ele trebuie activate la fiecare derapaj.

Economia nu este totul, şi mai sunt şi alte ţări performante în Europa. Mergând în această direcţie a performanţei cu orice preţ, în accepţia politicienilor, se va ajunge la costumul coreean, ceea ce pe unii nu-i deranjează. Cartelul pe care intenţionează să îl iniţieze Germania, pe care îl trâmbiţează şi caraghios-simpaticul ex preşedinte francez Sarkozy, poate duce la paralizarea UE şi la dezordini regretabile în Europa. Înclinaţia spre acestea există, le trăim continuu. Berlinul, prin vocea actualului cancelar, se rupe de parteneriatul şi solidaritatea comunitare, dovedind un fel de grandomanie cu o combustie naţionalistă.

Întreaga politică internaţională a momentului, mai mult, crizele din vecinătatea frontierelor UE, nu mai lasă loc experimentelor de putere. Economiile regionale nu se mai pot boicota unele pe altele la nesfârşit, după modelul centrului. O politică internă convenabilă tuturor statelor care constituie uniunea este posibilă, în măsura în care hegemonia politică ar trebui să intre în dezbaterea Parlamentului şi, cu toate orgoliile, găsită o soluţie de blocare a eşecului care poate fi fatal. Altfel solidaritatea europeană, mai mult decât necesară, încă reală în fapt, poate fi clătinată de lideri care înţeleg să-şi menţină influenţa printr-un naţionalism aducător de instabilitate. Economiile libere, sprijinite pe o justiţie comunitară eficientă, vor rezolva problemele care au făcut din medul politic un neant.

Numai aşa, actuala mentalitate politică de comisari sovietici care pot să facă totul, şi chiar fac tot ce vor, în numele unor instituţii sau al unor state, va fi trecută la capitolul unei perioade de maximă criză numărând printre victime şi România. Urmele comunismului şi ale fascismului continuă, iată, să se arate sub tot felul de manifestări.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul