C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Elita politică moldovenească post 1859 între compromis și excludere

alexandru-ioan-cuza-unireaDubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova şi Muntenia în ianuarie 1859 şi constituirea Principatelor Unite au făcut posibilă realizarea unirii românilor din cele două provincii, sub aspectul politic, cultural și economic .

Realmente, constituirea României moderne la 1859 a declanşat încă din epocă o serie de polemici cu privire la locul şi rolul Iaşilor, dar şi al Moldovei, în viitorul construct naţional, determinând o amplă mişcare opoziţionistă din partea elitelor moldovenești. În ceea ce privește dezbaterile de astăzi cu privire la problemele economice, sociale și culturale care au urmat unirii principatelor, unii istorici exagerează nemulțumirea elitei moldovenești şi practicile oamenilor politici munteni pentru îndepărtarea moldovenilor de la conducerea treburilor statului.

Cu toate acestea, o parte din elita moldovenească nu a fost întru totul de acord cu unirea, motivând că odată cu mutarea capitalei la București, Moldova va fi marginalizată, iar interesele acesteia vor fi puse pe locul doi. De altfel, acest lucru s-a și întâmplat după 1859, Moldova renuţând, în bună măsură, la poziţia sa predominantă în noul stat naţional modern.

În momentul în care Iașul a pierdut statutul de capitală, în oraș dar și în restul teritoriului Moldovei oamenii au resimţit o perioadă de instabilitate, atât din punct de vedere economic, cât și cultural și politic. Nefiind „acasă” la ei, politicienii locali, elitele ieșene, au fost cuprinse de o delăsare generală, de o profundă lipsă de interes față de instituțiile rămase la Iași și chiar de o lipsă a responsabilității față de locuitorii regiunii extinse, fenomen observabil și astăzi. Pe lângă acestea, au intervenit în plus și dezinteresul, pe care autoritățile de la București l-au manifestat față de această parte a țării, lucru vizibil pe tot parcursul istoriei moderne, inclusiv după 1918, în România Mare.

După Unire, marile personalități politice ale Moldovei au fost marginalizate, acestea nereușind să se integreze climatului politic existent la Bucureşti. Totodată, s-a  ignorat faptul că cea mai mare parte a liderilor politici care au activat pentru Unire au fost din Moldova. Peste ani, Mihail Manoilescu în lucrarea Tragica predestinare a geniului moldovenesc (Iași, 1993) urmăreşte cu dramatism destinele frânte ale unor moldoveni de seamă, epuizaţi în lupta lor cu personalitățile bucureștene, compromişi prin mandate imposibil de realizat (exemplu poate fi chiar cazul lui M. Manoilescu, silit a semna Dictatul de la Viena) şi, în consecinţă,  sacrificaţi prin acțiunile oamenilor politici din București.

Cu privire la elita moldovenească, Mihail Manoilescu scoate în evidență „sacrificiul de sine” drept o calitate a acesteia, pe care o caracterizează ca „o independență morală, un curaj civic și o sinceritate pe care străinii o socotesc imprudentă… Sacrificiul este pentru ei, nu un rezultat întâmplător și nedorit, ci adesea unul căutat și urmărit, ca un mijloc necesar pentru realizarea unor țeluri mai înalte…”.

În același timp, marile personalități moldovene sunt caracterizate de autonomie, orgoliu și izolare. Însă aceste trăsături, păstrate de multe ori cu îndărătnicie inexplicabilă, au generat o serie de rezultate nu tocmai benefice pentru regiunea Moldovei. Lipsa de receptabilitate față de noile curente de idei, orgoliul excesiv şi spiritul solitar au condus spre  un vacuum asociativ şi spre dezorganizare din punct de vedere politic, economic și cultural. Această stare de lucruri este reflectată în lipsa unor iniţiative de anvergură şi a unor atitudini coerente ale elitelor din Moldova. Dacă ar fi să cităm iar pe Manoilescu, în ceea ce privește inadaptabilitatea marilor moldoveni aceasta este o „însușire care caracterizează ființele superioare tot așa de pregnant după cum adaptabilitatea caracterizează ființele inferioare…”. Gândindu-ne la Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu și alții, cuvintele lui Manoilescu par a fi adevărate și corespund realității, atât celei din epocă cât și vremurilor actuale. În chestiunea responsabilității politice, se simte nevoia ca oamenii politici marcanți de astăzi, originari din aceste teritorii, să nu mai repete greșelile predecesorilor și să-și expună opiniile, să fie mai incisivi, mai vocali, mai prezenți în actul decizional.

Revenind la situația elitei politice moldovenești din secolele trecute, constatăm că din dorința de consolidare a națiunii române și din „grija pentru țară” a făcut suficiente compromisuri. Acestea au dus de multe ori la acțiuni în defavoarea propriul interes, sau chiar la sacrificarea carierei politice. Cu toate acestea, situația teritoriului dintre Carpați și Prut rămâne însă prea mult ignorată, toată atenția îndreptându-se spre Muntenia şi spre noul centru politic Bucureștiul. În ceea ce priveşte marile personalități moldovenești, viața acestora poate fi caracterizată prin  „neîmplinirea și nerealizarea personalității lor în deplinătatea ei” (Mihail Manoilescu, Tragica predestinare a geniului moldovenesc), lucru evidențiat foarte bine și de activitatea pe plan local.

În comparație cu celelalte teritorii ale țării, încă din secolul al XIX-lea situația economică era mai puțin favorabilă. Astăzi se constată o stagnare care a făcut din Moldova una dintre cele mai sărace provincii ale țării.  Acest lucru nu este datorat nu numai poziționării geografice a teritoriului (cu toate că acesta e un factor esențial în ceea ce privește economia), ci și inadaptabilității și dezinteresului elitei politice (care în mare parte lipsește, sub formula ei nobilă) dar și lipsei de inițiative grele, cu urmări pe termen lung, pentru planul local.

Autor: Mihaela Gheorghiu

Sursa: Foaie Națională

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss