Analize și opinii Politică

Elegii pentru Europa unita

Se întâmpla ca tocmai când Europa unita primeste Croatia ca al 28-lea stat membru, critica la adresa institutiilor sale hipercentralizate sa se aspreasca tot mai mult. Jeremy Rifkin, specialistul american în prospective economice, se însela, desigur, în admiratia lui pentru visul european. Excelenta butada: „Eu am ajuns la concluzia ca americanii traiesc pentru a munci, în timp ce europenii muncesc pentru a trai“ (Le Rêve européen, Fayard, 2005) pare literatura. Europa iese din vis într-o realitate dura. Europenii au tot mai putine locuri de munca si se descurca greu cu viata. Daca si germanii au iesit în strada sa protesteze împotriva planurilor de austeritate atunci nu mai încape nici o îndoiala ca liderii europeni sunt pe un drum gresit.

Generatia pierduta si retorica valorilor comune

De cinci ani, „zona euro“ socotita partea consolidata a Uniunii Europene cunoaste criza cea mai severa. Somajul este în crestere. În februarie anul acesta, 4,7 milioane de tineri din Uniune – studentii nu intra în statistica – nu aveau de lucru. Cifra este data chiar de Bruxelles. Se vorbeste deja de o generatie pierduta. Trista performanta. Ultimul numar din colectia Manière de voir a revistei Le monde diplomatique face un inventar al esecurilor Europei comunitare. Iar concluziile au gustul pelinului.

„Cu normele ei constrângatoare (criterii de convergenta, pacte de stabilitate si de crestere, pact bugetar) si cu institutiile ei supranationale (Comisia de la Bruxelles, Banca Centrala Europeana), arhitectura zonei euro deseneaza un fel de federatie tehnico-economica. Scopul acesteia este sa realizeze Piata comuna decisa în 1957 prin Tratatul foarte liberal de la Roma. Începând cu Actul unic din 1985, integrarea comunitara apare în întregime orientata spre o unificare în care cheia de bolta este moneda unica“. Prin Actul unic european (AUE) invocat mai sus a fost revizuit Tratatul de la Roma pentru a putea fi relansata integrarea europeana si realizata o piata interna mai mare. Pentru aceasta au fost modificate regulile de functionare a institutiilor europene si largite competentele comunitare în domeniile cercetarii, dezvoltarii, mediului si politicii externe comune. Nu a fost suficient.  Cu anul 2013 începe o noua etapa prin intrarea în vigoare a Mecanismului European de Stabilitate (MES) si instituirea supervizarii bancare. Sunt introduse principii ale liberului schimb si ale concurentei. „Valorile politice si democratice, se spune în analiza mentionata, au fost strecurate prudent în Preambul, acolo unde nu au forta obligatorie. În mod progresiv, statele si-au subordonat economia si societatea unei piete acaparatoare, fiind obligate sa transforme drepturile sociale în variabile de ajustare. Desfiintarea politicii agricole comune dezvaluie un tropism: în numele liberului schimb cerut de Organizatia Mondiala a Comertului, Uniunea Europeana se priveaza de o pârghie care putea sa-i fi fost utila în fata problemelor de mediu si alimentare. Cât priveste «salvarea» victimelor crizei financiare, aceasta este de fapt un pretext pentru aplicarea si mai dura a acestei politici“.

Cum este vazuta constructia europeana în aceasta vreme de criza? „Atribuirea Premiului Nobel pe 2012 Uniunii Europene a amintit în mod paradoxal ca de la ora fasta a reconcilierii franco-germane, de la depasirea acelui «niciodata asa ceva» din anii 1950, integrarea comunitara nu a avut un alt proiect mobilizator. În zece ani, odata cu primirea Croatiei, numarul statelor membre aproape s-a dublat trecând de la 15 la 28 în 2013. Pentru noii veniti, Uniunea este înainte de toate o Piata comuna, chiar daca pentru unii dintre ei ea constituie si o asigurare împotriva dominatiei Moscovei. Dar în fata recesiunii care ameninta si a interminabilei crize a euro, dimensiunea politica a federalizarii continentului nu a ocupat niciodata dezbaterile din Consiliul European. De îndata ce o problema geopolitica apare, statele membre se risipesc în ordine dispersata. Cum s-a întâmplat, în mod spectaculos, în momentul razboiului american din Irak, din 2013. Ilegal, fondat pe minciuna grosolana a (probelor existentei, n.n.) armelor de distrugere în masa, razboiul ar fi trebuit sa suscite dezaprobarea unanima, inclusiv a Comisiei Europene. Cu toate acestea, sase tari membre ale Uniunii s-au aliniat în spatele Washington-ului. Bune de gura, cu o retorica pompoasa despre valorile comune, statele membre esueaza în fata cazurilor practice. Ce proiect si pentru ce Europa? Raspunsul este mereu diferit din cauza eterogenitatii crescânde a Uniunii. Bricolajul institutional si goana dupa extindere pare sa fie singura linie de conduita a unor conducatori fara viziune“ (idem). Uniunea Europeana traverseaza o perioada nefasta nu numai din cauza crizei mondiale ci si pentru ca liderii ei de azi nu au un proiect clar al viitorului. Improvizeaza sau dicteaza, impun. Nu o spun eu, ci altii. „Din cauza interventionismului stânjenitor, Consiliul European a devenit cel mai mare inamic al Europei“ a afirmat Jacques Attali, editorialist  la L’Express,  azi consilier onorific de stat la Elysée.

Tinerii si somajul în Europa unita

Alarmati de cresterea somajului în Uniunea Europeana, lideri politici importanti si economisti de toate orientarile, de la dreapta la  de stânga, s-au reunit la Paris, la sfârsitul lui mai, pentru a cauta solutii la somaj. Presedintele Hollande, premierul spaniol Mariano Rajoy, fostul prim- ministru francez François Fillon, ministrii Economiei si Muncii din Franta, Germania si Italia au încercat sa desluseasca viitorul continentului. Dezbaterea, gazduita de Facultatea de Stiinte Politice din Paris, s-a desfasurat în format „think tank“, ceea ce presupune responsabilitate personala, nu oficiala. A fost, deci, un exercitiu de imagistica politica înainte de Consiliul European din iunie, care va încerca sa raspunda cam la aceleasi framântari. Presedintele Hollande s-a folosit de ocazie pentru a cere sa fie scoasa Europa din lâncezeala („sortir l’Europe de sa langueur“). Ideile lui, putin pretuite de altii, au fost: instalarea în zona euro a unui „guvern economic“ cu un „presedinte adevarat“, intrarea într-o noua etapa de integrare prin crearea „comunitatii energiei“ pentru aceeasi zona euro si actionarea pentru „insertia tinerilor“. Suntem departe de o limpezire a proiectului european dupa ce acesta a fost confruntat cu o prima încercare de rezistenta, cea cauzata de criza mondiala.  Sa ne oprim, totusi, la chestiunea somajului tinerilor din zona euro, pentru ca cea la nivelul Uniunii i-a interesat ceva mai putin pe participantii la dezbaterile amintite mai sus. În februarie 2013, 23,9% dintre tinerii sub 25 de ani din statele zonei euro îsi cautau de lucru. Situatiile cele mai dramatice sunt în Spania de 55,7% si Grecia de 58,4, dupa care urmeaza Portugalia cu 38, 2, Irlanda 30,8, Italia 37,8, Slovacia 35,0, Cipru  31,8. Nordul este ceva mai fericit: Germania cu 5,4%, Austria 8,9, Olanda 10,4 Franta 10,8. (România nu o punem la socoteala atâta timp cât autoritatile noastre nu iau în calculul somajului milioanele de români plecati la munca în strainatate). O speranta pentru tinerii someri din zona euro ar fi promisiunea constituirii Fondului social european (60 de miliarde de euro) conceput pentru crearea de locuri de munca. Dar, când este vorba de pragmatism, ineficienta Comisiei Europene este proverbiala. O dovedec chiar proiecte mai vechi pe aceeasi tema: în 2011, de exemplu, a adoptat „Initiativa asupra perspectivei locurilor de munca pentru tineri“ de care Comisia nu-si mai aduce aminte.

Un proiect (aproape) esuat

Pentru viitorul Uniunii mai avem timp de discutii. Deocamdata sa spunem câte ceva despre politica Bruxelles-ului în Balcani.  Întârziata, „europenizarea Balcanilor“ începe abia acum. Slovenia, intrata din 2004 în Uniunea Europeana, poate fi socotita o exceptie pentru ca nu este tara balcanica. Pentru decuplarea Balcanilor Uniunea Europeana nu poate fi scutita de responsabilitate oricât de admirativi ar fi unii fata de noua noastra familie politica. Consecintele nefaste: razboaiele, intoleranta etnica, ura produse în timpul dezmembrarii fostei Iugoslavii, invocate la admiterea în Uniunea Europeana, sunt desigur obstacole reale dar nu si singurele de luat în calcul. Uniunea Europeana are contributia ei la  farâmitarea nu numai a Iugoslaviei ci si a Serbiei atât cât mai ramasese dupa primele razboaie. Azi, din motive tactice, nici Belgradul nu mai vorbeste despre aceasta interferenta. Sufocata – nici iesire la mare nu i s-a îngaduit – Serbia nu are alternativa de supravietuire. Ramâne de vazut daca sârbii vor uita contributia comunitatii internationale – în care Uniunea Europeana a avut orgoliul sa fie parte activa – pentru crearea celor doua statulete, Bosnia-Hertegovina (1992, cu o suprafata de 51.197 kmp.) si Kosovo (1999, înca sub administratie ONU, cu o suprafata de 10.908 kmp). De atunci, tinut sub presiune, Belgradul a fost nevoit sa deschida un canal de comunicare cu Kosovo a carui liniste este asigurata si pazita de fortele de pace ale ONU. Sârbii înca mai spera sa fie gasita o solutie convenabila pentru definirea statutului Kosovo, dar interesul imediat este sa-si creeze conditii politice pentru aderarea la Uniunea Europeana. Sa ne gândim, totusi: daca abia în 2013 este primita Croatia, statul cu o evolutie de invidiat spre democratie si modernizare înca din vremea comunismului, atunci când va veni rândul Serbiei, Macedoniei, Bosniei-Hertegovina si chiar statului-minune Kosovo? Întrebarea ramâne logica în cazul în care nu se produce o urgenta strategica neprevazuta. Au dreptate cei care spun ca proiectul balcanic poate fi considerat mai degraba esuat. Ceva ramâne de neînteles în strategia Bruxelles-ului. În timp ce îi crestea pofta pentru concentrarea puterii la centru, pentru „margini“ a actionat energic pentru farâmitare, cazul Iugoslaviei, pentru regionalizare, cazul unora dintre statele care au aderat mai târziu. În ce ne priveste, guvernantii nostri au ajuns sa considere regionalizarea o fatalitate. Eu cred ca nici un guvernant român nu stie ce spune când vorbeste despre regionalizare. Adica, nu pricepe  jocurile acestei directii politice.
Lecturile mele pentru documentarea acestei cronici mi s-au parut adevarate elegii pentru Europa unita.

AUTOR: GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro