C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Elan Schwartzenberg, dezvăluire: „Realitatea TV, sub protecția lui Coldea”

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care a fugit în Israel în urma problemelor avute cu DNA, a acordat un interviu pentru B1 TV, în care a explicat sursa problemelor sale cu legea. Printre ideile sale, merită amintite rolurile jucate de fostul director al SRI, George Maior, dar şi de generalul (r) Forian Coldea. Dezvăluirile lui Schawrtzenberg au atins şi o judecătoare care s-a ocupat de procesul insolvenţei Realitatea TV. Cel care a deţinut Realitatea TV apare în prim-plan pentru prima oară în ultimii 6 ani.



„Un om nevinovat nu are de ce să se agite. Acuzațiile trebuie rezolvate în sală. Din păcate, eu i-am lăsat pe cei de la DNA să controleze procesul. O minciună repetată devine un adevăr dacă e rostită de 100 de ori şi aici am greşit eu lăsându-i pe cei de la DNA să-şi facă de cap. Prin dezvăluiri la colţ de stradă și știri pe surse, am ajuns un fel de Al Capone de România.

Știind că nu am niciun fel de vină, am crezut că trebuie să stau în banca mea, neavând niciun motiv să ajung în fața judecătorul. Am făcut o greșeală și vreau să dau curs acestui demers prin interviu. Mogul eu nu am fost niciodată, nu mă identific. Eu, la un moment dat, am luat Realitatea TV și m-am trezit acuzat: că nu am achiziționat stația, bancrută frauduloasă…

Copiii lui Vântu  au declarat că au vândut. Erau două etape, a doua nu a fost finalizată. Am aranjat un sediu, am luat echipamente, am plătit datorii. Dacă nu era televiziunea mea, nu aș fi făcut investiții. Unii jurnaliști ar trebui acuzaţi la fel, dacă e să fie fraudă… Vă dau exemplul cu Stelian Tănase. A optat să îi plătesc într-un cont privat din Franța. După ce nu am mai avut televiziune, marele deontolog a scris un articol defăimător despre mine. Am probe. Există transferul. Au fost câteva zeci de mii de euro.

(…) A venit cineva la mine şi mi-a spus: „Am niste presiuni speciale din partea SRI. Daca nu le voi rezolva, voi fi nevoit sa fac niste lucruri regretabile.” La niste saptamani dupa am pierdut controlul televziunii in favoarea lui Gusa si Pacuraru. Profesorul Piperea mi-a spus ca a incercat orice, dar ce se intampla nu facea partea din manualul de insolventa. Ulterior, Gusa si Pacuraru mi-au si falsificat semnatura pentru a prelua televiziunea.

Trebuia sa ma duc la generalul Coldea pentru a-i pupa ghiulul daca voiam sa scap. Cu domnul Maior m-am vazut o singura data. Dupa ce am preluat Realitatea, domnul Maior m-a rugat sa trec pe la generalul Coldea. Mi-a spus ca dorinta lui este ca acel post de televiziune sa ne ofere sustinere pentru interese nationale. Asta se intampla in 2012. 

Domnul profesor Piperea, avocat, expert in insolventa, a castigat inclusiv la Curtea de Apel, dar de fiecare data ne-am lovit de doamna Moncea, judecator. Ulterior, i-am facut acesteia si o scrisoare si nicio institutie nu s-a ocupat. Daca cineva din justitie ar fi preocupat de acest caz si ar merge la maestrul Piperea, care i-ar da doar pagina, nu mai mult, ar intelege totul.

Aceasta televiziune a fost furata, prin falsificarea semnaturii mele, cu ajutorul unora din sistem, inclusiv cu doamna judecator Moncea. Au fost 7 ani de insolventa. Incredibil. Domnul Piperea se ocupa sa vada ce fonduri din cele investite se pot recupera la un moment dat.

(…) Vasile Camarescu de la SRI a fost invitat la un eveniment cu masini de epoca la Constanta. Acolo s-a intalnit cu doamna Chirica…

Codrut Marta, la momentul in care am preluat realitatea, l-am adus la Agentia de stiri NewsIn. Nu prea a venit la birou, avea alte preocupari, dupa care s-a ocupat de alte subiecte.

Sorin Blejnar mi-a fost și îmi este prieten. Evit contactul deocamdată, de când cu problemele”

Nu înțeleg unde le-am acordat protecție, au fost demiși. Am avut o relație foarte frumoasă. Ca și la Radu Mazăre, relațiile nu au funcționat. I-am bătut la ușă de două ori, profesional. În primul rând, echipamentele de la Realitatea erau la ANAF. Nu puteau sta la Sebi Ghiță. A ridicat din umeri, existau niște forțe deasupra lui din sistem care nu îl lăsau să își facă datoria legală, mi-a spus.

(…) Dragoș Dobrescu a fost prieten foarte bun și apropiat. Din 2013 nu am mai discutat. În secunda în care au apărut problemele, a rupt legătura cu mine, mi-a și scris o scrisoare.

Grupul de la Monaco e zero barat față de Kovesi, Coldea sau președintele Iohannis care iese la televizor. Să dărâmăm niște mituri, jumatate nu au fost rezidenți. Majoritatea e împărțită pe bisericuțe, nu se cunosc neapărat. Eu cunoșteam 2-3 persoane, ca prieten. Domnul Blejnar a fost o dată sau de două ori în vacanță. Punct.

Dobrescu e un om foarte normal. A făcut afaceri în imobiliare. A făcut afaceri în imobiliare. Eu, personal, nu am făcut afaceri cu el. grupul din Israel a cumpărat, grupul în care funcționez ca asociat, două terenuri acum 10 ani de la el.

Nu am avut tangență cu drepturi litigioase. Am putut, dar nu am vrut. E o mare diferență între Monaco, Brazilia și România. Părinților mei, comuniștii le-au luat tot și au plecat în Israel. nu am vrut să am legătură cu drepturi litigioase. Fratele meu a avut legătură cu Dobrescu. I-a construit casa, birouri. Fratele meu a cumpărat un teren și l-a vândut șase luni mai târziu, probabil sfătuit de Dobrescu, și a făcut profit.

Nu am fugit din România. E încă unul din basmele inoculate de DNA și preluat de presă. în 2012 nu exista niciun fel de dosar. Am plecat în vacanță, cu fiul meu minor, în iunie-iulie, cu un avion privat. Înainte să plec, cineva din SRI, din cercul extrem de apropiat al lui Coldea, dar nu Cămărăscu, a venit și mi-a zis că mi-au luat televiziunea prin fals și le e teamă, vor încerca să îmi facă dosare. Cu o țară nu te poți lupta din interior. Exista un grup de interese la nivelul statului care își dorea ca acea televiziune să fie în afara controlului meu. Acel ofițer mi-a zis să plec, că vor fi înscenări, mă vor ține în beciuri, ca să nu fiu credibil. Mi s-a părut greu de crezut, am plecat în vacanță. Primesc un telefon de la Dan Badea, procuror DNA. Eram în largul mării. Mi-a spus să vin la sediu. I-am zis că nu știu dacă este o glumă și că nu pot lăsa copilul aiurea. Mi-am trimis avocații la el. În vara anului 2012.

Avocații au fost la DNA. Au depus o cerere oficială, au transmis că mă întorc într-o săptămână. Cei de la DNA au fost așa de aroganți încât nu au răspuns. Au fost lăsați să facă orice abuz de autorități. Avocații s-au întors peste două săptămâni, au mai făcut o solicitare, nu au răspuns nici la ea. Voiam să mi se comunice când să vin. Nu rețin să îmi fi spus de ce mă cheamă. Rețin doar tonul incisiv, violent

Nu m-am întors din concediu. Am vorbit aici cu avocații și m-am sfătuit și cu alte persoane, m-au sfătuit să nu mă întorc în țară, până nu vedem dacă ce spune ofițerul din SRI e adevărat sau nu. Televiziunea era deja luată. Oamenii îmi spuneau că mă voiau îndepărtat. Mi-am continuat auto-exilul. În continuare, în presă apăreau știri grave.

În 2013, un avocat din Israel i-a scris o scrisoare în engleză lui Kovesi. Spunea că mă reprezintă și că vrea oprirea campaniei mediatice. Dna Kovesi a făcut două lucruri: vă refuz audiența – nu cerusem nicio audiență, avocatul i-a scris despre articolele nefondate din presă și că vreau să mă prezint la DNA. Doi, dacă vom avea nevoie de el, îi vom comunica.

DNA a spart uși la 20 de apartamente din București, unde erau oameni care aveau o singură vină, faptul că mă cunoșteau. Chiar dacă nu aveau legătură cu RealitateaTV. Mulți din oamenii ăia nu au avut nicio tangență. Probabil am greșit abordarea. probabil trebuia să stau pe o băncuță la Neptun cu Coldea ca să fiu primit la Kovesi. Dar eu sunt un om normal și m-am folosit de avocat să văd ce legătură au articolele din presă. Am văzut că lui Dinu Pescariu i-a mers să stea la Neptun cu Coldea.

Mascații și spartul ușilor la 6 dimineața se folosesc doar la teroriști și la carteluri. Oamenii normali bat frumos la ușă, nu ca la noi. Nu îl înțeleg. Fratele meu a fost pus la podea. Au intrat și la fratele fostei mele soții. O sălbăticie fără de seamăn. Se numește intimidare și abuz. Ulterior, am putut înțelege. Erau preocupați de ce fac cu Realitatea. O iau sau nu de la Ghiță. O pierd sau nu către Gușă. Eu nu puteam semna nimic la vremea aia, aduceam doar banii, administratorii făceau tot. Mandatele fuseseră emise după 2009 din cauza Realității TV”, a spus Schwartzenberg.

„Mandatul internațional de arestare.. Asta e o poveste mult mai interesantă. Legea e foarte clară cu privire la procedură. În mandatul internațional de arestare emis în 2016 scria „nu am știut unde să îl cităm”. Aveau zeci de documente oficiale care arătau că stau în Israel. Ei m-au citat în România, eu nu am primit nimic. Nu m-au avertizat în niciun fel, niciun SMS niciun email (…)”, a explicat omul de afaceri.

„Cazul Mazăre. O să încerc să îl rezum pe scurt. Frații Mazăre fac afaceri de la Revoluție încoace. Aveam afaceri împreună. Vindeam pachete publicitare împreună, mult înainte să devină primar. Ulterior, ajunge primar, taie panourile mele care nu îi plăceau, a crescut prețurile. Au fost în Brazilia, Madacascar, unde au mai fost ei, mi-au făcut oferte de afaceri. Am acceptat două, terenurile din Brazilia și resortul din Madagascar.

(…)Pe Abi Morgenstern îl cunosc demult. Avea probleme de securitate, voia sa se asigure că are un viitor. I-am găsit carieră de piatră, i-am dat un teren în Pipera. Pentru serviciile acestea, din 98 până în 2012, a plătit peste 5 milioane de euro. Orice fel de bani am luat de la el, am luat fără legătură cu afacerile Shafir cu Mazăre. De altfel, și la DNA s-a confirmat că sunt doar supoziții. Cei 175.000 de euro nu ia-m transmis în legătură cu Abi. Fraților Mazăre le-am dat bani în cu totul alte condiții și sume pentru resortul din Madagascar.

Să vorbim și de „servicii” și „fees”. Banca trece automat „fees”, dacă nu îi spui ce să scrie. Așa era la Radu Mazăre. Așa apare și la fosta mea soție. Bănuiesc că ea nu presta servicii. Frații Mazăre nu prestau niciun serviciu. Erau pentru Madagascar, nu pentru locuințele sociale din Constanța. Abi a primit 12 ani pentru ceva care într-o țară civilizată se pedepsește cu 6 luni, maximum, după plata amenzilor. Mereu a fost presat cu ușa.

Mi-a spus Morgenstern că s-au cerut denunțuri, textual. Mi s-a spus și mie că se anulează mandatul dacă li-l dau pe Mazăre. Aș vrea să îl întreb pe Iohannis, cu penalii ăștia ce facem? Când denunți activitățile abuzive ale unor instituții, ești numit penal. Ana Dana, procuror DNA, mi-a cerut denunț. Vă rog să o întrebați pe ea prin cine a transmis. Vă las dvs. puțină muncă de investigații. (…) Sunt proprietarul resortului din Madagascar și al unui teren din Fortaleza, dețin un teren. Domnul Mazăre e pe proprietatea mea. M-a sunat de Revelion. Voia să fiu printre primii căruia să îmi spună că el nu mai suportă și cere azil politic. Vă spun ceva. Vorbim de infracțiuni de gulere albe. Orice recidivă este aspru sancționată. Numai la noi se fac dosare peste dosare. El a spus că nu mai suportă, chiar dacă ar fi fost achitat în toate dosarele, ar mai fi avut zece ani prin tribunale”

„Telespectatorii s-ar putea întreba: Dacă nu au făcut nimic, de ce fug?”, a întrebat Sorina Matei.

„O să vă dau un exemplu la Mazăre. Are atâtea dosare. Stătea în celulă. Dar după ce după 10 ani prin tribunale ți se mai deschid 4 dosare într-o lună… Un om clachează psihic”, a spus Schwartzenberg.

„Cu Udrea m-am văzut doar de vreo cinci ori. Și doar public. Nu am avut nicio relație intimă, de prietenie cu ea.

La 25 aprilie 2012, am fost sunat de Traian Băsescu, era ziua mea. M-a invitat la Cotroceni, nu știu dacă știa că e ziua mea. Am discutat generalități. Cu Liviu Dragnea nu am nicio relație. El vrea să lase impresia că are o relație privilegiată aici, în Israel. nu cred că are vreo relație deosebită, protecționistă sau preferențială. Au fost oameni în istorie care au avut astfel de relații. Nu Liviu Dragnea.

(…) Black Cube este o firmă de detectivi, de investigații privată. Trebuie să demontăm niște mituri. Ei nu au legătură cu Mossad. Unii au fost înscriși în trupe, dar nu au legătură. Fostul șef al Mossad, înainte de moarte, a primit o ofertă de la Black Cube, ca să îi folosească numele. A primit o sumă mare de bani, ei voiau să se legitimeze. Eu l-am întrebat pe respectiv, mi-a zis că e doar cu numele (…) Black Cube a crezut că lucrează pentru statul român. Au fost convinși că sunt aduși în România oficial pentru a investiga o altă parte a statului (…) Dacă cineva voia să intre în telefonul sau mail-urile lui Kovesi, puteau sta aici. Nu trebuiau să vină acolo. Au venit pentru că niște clienți români au dorit să afle cât de mult pot dovedi din posibilele fărădelegi ale doamnei Kovesi. Au angajat Black Cube. Nu cred că ei ar fi făcut așa ceva, nu sunt kamikaze. Credeau că lucrează pentru stat (…)”, a explicat omul de afaceri israelian.

„Sunteți văzut ca omul care l-a ucis pe Codruț Marta. V-aș întreba: De ce l-ați ucis? A devenit o certitudine că ați avut o problemă, un diferend. Pe sume mari de bani”, a întrebat jurnalista de la B1.

„Eu, spre deosebire de alții, am fost în armată. Chiar am văzut ce înseamnă tragedia. și asta înseamnă moartea, tragedia. Presa din România trivializează problema, ca și cum ar fi fost cineva stropit cu mașina. Repetă minciuna până devine un adevăr. Eu am considerat că, în general, dacă sunt nevinovat, nu am de ce ieși în presă. Ca să rezumăm: Codruț a fost, este și va fi prietenul meu. Este foarte bine unde e el acuma. Sfidez orice persoană care spune că ne-a văzut împreună altfel decât prieteni. Sunt convins că e în viață. Nu am avut niciodată, nu avem nici azi, vreo râcă, vreo cauză. În ziua aceea.. mi-e foarte greu să vă spun ce am făcut așa demult, în trecut. Dar atunci știu, a fost o zi foarte ocupată. Am fost la Realitatea, după am fost acasă cu Codruț, ca să se întâlnească cu niște personaje. Se mai văzuse cu ele la Snagov, cu 6 luni în urmă. Prieteni și servicii, să le spunem așa, voiau discreție.

În acea zi, conform teoriei, după ce l-am omorât, m-am văzut cu Blejnar și cu un procuror DNA, m-am văzut cu cineva din conducerea UDMR. Nu știu cine. Cred că György Frunda. Nu mai stiu. După care am luat masa. Cam așa a decurs ziua mea. Repet, Marta e un prieten foarte bun, fără certuri între noi. Știu că există dovezi concrete asupra existenței lui ulterior zilei respective. Dovezi ale prezenței lui în viață mult ulterior prezenței lui la mine acasă. Cred că sunt în posesia statului român. Sper să se rezolve.

Nu sunt îngrijorat cu privire la soarta lui. Poate domnul Codruț, gândesc și eu, a primit o informație că va fi luat de acasă în următoarea zi. Poate s-a gândit că vrea să continue altundeva. poate a aflat și alte lucruri. Ulterior a apărut și dosarul lui cu motorina.

(…) Nu avea o relație cu serviciile, din ce cunosc.

(…) Nu știu, nu am aflat că Sorin Blejnar făcea lucruri ilegale și că Marta îi făcea ilegalitățile.

Vreau să vă întreb și eu ceva. Au venit cinci jurnaliști la mine și mi-au zis că doamna Kovesi inoculează ideea că există o poză cu mine și Udrea, susținând că există o poză cu mine.  V-a arătat-o dvs. doamna Kovesi? Sunteți unul din jurnaliști? a întrebat omul de afaceri.

„Eu știu că există, dar nu am văzut-o”, a răspuns Sorina Matei.

„Eu știu că dvs. sunteți una dintre acei jurnaliști. Ea sugera că noi suntem complici în activități infracționale. Dna Kovesi o plimbă în presă. E un scenariu fals. Văd un paralelism perfect cu cel recent de la Ploiești, cu pozele și asta.

(…) Mă întorc în România în ziua care pot ști că, în cazul în care cineva mă acuză de ceva, pot fi judecat de cineva de calibrul Danei Gârbovan. Cât timp nu lămurim situația mandatului meu, cât timp nu lămurim cazul cu Kovesi care arată poza mea, cât timp proprietarii de media plătesc salarii de jurnaliști, au fost la pușcărie, sunt la pușcărie, și preiau povești de la DNA despre mine… Nu știu când mă întorc. Poate mă întorc cu Codruț. Seară bună”, a încheiat Elan Schwartzenberg.

Invitat în emisiunea Sorinei Matei, prim redactorul-şef al Evenimentului zilei, Mirel Curea, a reacţionat după dezvăluirile lansate de omul de afaceri fugit în Israel. „Vreau să întreb o chestie: de ce acum? Nu în sensul ăla „deontolog” retard sever. O leagă de Coldea, dar Coldea a plecat de mult. De faptul că va pleca Kovesi, e informat? Documente ți-a dat? M-a interesat aia cu semnătura falsificată. Ți l-a dat?”, a întrebat-o jurnalistul EVZ pe moderatoare, care a răspuns negativ.

Legat de calitatea persoanei, Mirel Curea a apreciat că „Nu contează că e protejat, contează ce spune”. 

Cerea să i se aducă la cunoștință acuzațiile, pe scurt. Și ea îi spune „lasă, dragă, vă anunțăm noi dacă e ceva”. Cu procurorii trebui a să se întâlnească. Să îi spună care sunt acuzațiile.”, a subliniat jurnalistul.

„Pe Pescariu l-a trimis Coldea la Kovesi. Să toarne. Coldea i-a zis: „vezi, dragă, primește-l pe Pescariu, că vrea să toarne” ”, a explicat Mirel Curea

„Nu era un românaș de-al nostru pe care să îl poată lua procurorii și să își bată joc, să îi spună că-i arestează și familia. Să nu o transformăm nici pe Mihaiela Iorga în sfântă, că și ea zicea din astea, cu copiii arestați și băgați în celule cu homosexuali bolnavi de SIDA”, a afirmat Mirel Curea.

Despre afacerea Black Cube, prim redacorul-șef al Evenimentului a observat cât de bine subliniază omul de afaceri israelian că angajații firmei credeau că lucrează pentru statul român.

„Exact asta a fost. Au crezut că acționează în numele statului român. Și așa a fost”, a afirmat jurnalistul EvZ.

„Să le spunem oamenilor și ce credem noi. Puștii ăia doi nu puteau veni în România degeaba. Trebuia să acopere ceva. Stați și voi în pușcărie un pic… După ce s-a aflat că „doi agenți Mossad” au fost arestați în România. Ăia au vrut să fie prinși. După, toată lumea a fost atentă la noi, din internațional. În speță, la Laura Codruța Kovesi (…) I-au găsit și pe ăia doi citind Harry Potter, hai dă-o dracu, suntem tâmpiți?”, a mai spus el.

Curtea de Apel București a decis în iunie 2016 punerea lui Elan Schwartzenberg sub urmărire internațională. El este acuzat că a intermediat mita dintre frații Mazăre și omul de afaceri Avraham Morgenstern. Reprezentanţii Poliției Române sunt de părere că Schwartzenberg se sustrage urmăririi penale.

Dosarul în care DNA îl vizează pe Schwartzenberg a fost disjuns din cel în care sunt judecați frații Mazăre. Schwartzenberg este acuzat că a acționat asemenea unui liant între Radu Mazăre și Avraham Morgenstern. Omul de afaceri este acuzat că i-ar fi dat 175.000 de euro primarului pentru a câștiga contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa.

Mai mult, o altă informație vine cu presupunerea că fostul adjunct al lui Sorin Blejnar, Codruț Marta, ar fi fost asasinat, iar autoritățile au indentificat cine sunt criminalii. Codruț Marta este dispărut din 2012. El este cercetat, alături de fostul şef al ANAF, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 15 milioane de euro.

Autor: Codrin Dobrescu

Sursa: Evenimentul zilei

Related Posts

6 Responses “Elan Schwartzenberg, dezvăluire: „Realitatea TV, sub protecția lui Coldea””

  1. ... says:

    Ups! Se-ntoarce roata si incep sa se zideasca zidurile Ierusalimului…..eheiii, alta viata….

  2. vlad tepes says:

    Ni se confirma din dezvaluirile care se fac(ceea ce stiam de fapt) , ca statul roman este exemplul de manual al STATULUI MAFIOT PUR. Romania este de fapt o CAMORRA ridicata la ierarhia de stat , mafia fiind implicata si ramificata la toate nivelurile statului.Acest stat nu functioneaza conform definitiei unui stat normal care vizeaza printre altele:integritatea teritoriala, slujirea interesului cetateanului, apararea ordinii sociale, egalitatea intre cetateni, ci actioneaza neunitar si rapace(prin institutiile sale ),doar pt imbogatirea fara limite a unei clici(mafii) , care a pus mana ,dupa ’89 pe statul roman, cu sprijin extern. Practic, un astfel de stat nu-si merita existenta(in aceasta forma), el trebuind sa redevina cetatenilor sai in orice situatie(alegeri libere, lovitura de stat, evenimente externe, cataclisme).

  3. Gina says:

    Sa nu uitam: ne aflam pe pamant strabun! intr-un loc sacru, edenic, arealul Gradina Maicii Domnului, Taramul Nemuririi, Sarmis, Sarmisegetuza, Pamantul primit in DAR de la stramosii nostri getodaci, transmis din generatie in generatie, in numele si pentru implinirea Legii Divine!
    ” Toate cate cereti rugandu-va sa credeti ca le-ati primit si le veti avea”, dispozitii cuprinse in Legile Belagine, cu vechime de aprox 8000-10 000 de ani, completate in Ev. lui Marcu cu…”si cand stati de va rugati, iertati tot ceea ce aveti impotriva cuiva ca si Tatal vostru Cel Ceresc sa va ierte voua greselile voastre”…ceea ce inseamna ca zalmoxianismul, invatatura strabunilor nostri a supravietuit pana in zilele noastre, in rezonanta cu Legea Cea Adevarata, Vie, Energia Pura, Primordiala, fara de care nimic nu este cu putinta in infinitul Univers, daca tot trebuie sa corectam, atunci sa procedam la corectia de dreapta, buna, frumoasa, minunata credinta.

  4. lex says:

    ALEGERI LIBERE, LOVITURA DE STAT, EVENIMENTE EXTERNE, CATACLISME, modalitati de schimbat un regim cu altul, aceleasi de cand lumea si pamantu’: alegerile s-au fraudat dintotdeauna, loviturile de stat s-au facut cu praf de pusca si varsare de sange, evenimentele externe cu caderi de ziduri, destructurari, dezmembrari, metisari, hibridizari, cataclisme, modific., inversiuni poli, civilizatii disparute, rearanjari tectonice…tot de cand lumea, acelasi “modus operandi”, si cu asta, vb. lui Tanase, “ce-am facut?” Pai….chiar asa, ce-am facut?! Ceva evolutie de la legea talionului, ochi pt ochi si dinte pt dinte?! Cu PACE, in Adevar, pe CALE, la Viata, Singura solutie potrivita, inteleapta, viabila, sustenabila la nivelurile superioare de evolutie, fara vorbe, caci inainte a fost Cuvantul care Cuvant era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, si…asta-i CALEA! Alta ma tem ca nu exista, cu exceptia aceleia in care ne mocirlim de-o vesnicie. Da’ pana cand sa ne tot mocirlim in faradelege?! Fara de lege. Hmmmm….?!

  5. Gina says:

    Poate-poate primim o statie TV CELESTA. Stiri adevarate, povesti minunate, emisiuni miraculoase. Cu conditia sa ne cumintim. Privirea de prunc…

  6. ... says:

    MEGADOSARUL REALITATEA. Doamne ajuta sa-l descifrati, solutionati moral, corect, drept! Cu aceasta ocazie-oportunitate mai aflam si noi, poporul, cate ceva, informatii utile in clarificarea problemelor si dosarelor noastre, limpezire, solutionare dreapta. Si despre acea “protectie”, mai in concret, “cine m-a protejat”?! Multumesc din suflet,

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss