C O N T R A P R O P A G A N D Ă

EFECTUL DE DOMINO: O ȚARĂ de lângă România ar putea urma soarta Ciprului

În tăvălugul crizei financiare din Europa, o altă țară a intrat în atenția internațională ca având probleme serioase cu datoriile bancare.

Slovenia sperie piețele globale că ar putea eșua în procesul de securizare a fondurilor necesare răscumpărării celor mai mari trei bănci ale țării, care se confruntă împreună cu pierderi de circa 1 mld. dolari, după cum a confirmat șeful celei mai mari dintre ele.

Ultimele semnale au apărut săptămâna aceasta odată ce guvernul sloven s-a confruntat cu imposibilitatea atragerii a 100 mil. euro de pe piața de obligațiuni, declanșând o serie de speculații care indică Slovenia drept al șaselea stat din Uniunea Europeană care va apela la ajutorul internațional. Slovenia a anunțat că trebuie să atragă fonduri totale de 3 mld. euro pentru plata deficitul și salvarea băncilor.

Chiar dacă Slovenia are numai 2 milioane de locuitori, o eventuală prăbușire a sistemului financiar al țării ar deveni un eveniment global, în primul rând cu ecou în Europa și într-un final la nivel internațional, spun specialiștii.

Speculațiile despre eșuarea sistemului bancar sloven au reîmprospătat îngrijărările cu privire la sanctitatea euro, moneda folosită de 17 state membre. Încordările financiare din Grecia au crescut automat costurile împrumuturilor în ultimii ani în economii mai mari precum Italia și Spania, pe măsură ce îngrijorările s-au dovedit contagioase. Amenințarea colapsului din Cipru – o țară cu jumătate din populația Sloveniei – a trimis unde de șoc pe tot continentul înainte ca Europa și Fondul Monetar Internațional să intervină cu un pachet de salvare aprobat formal vineri.

Acum, Slovenia pare să repete această dinamică. „O altă tură de investitori vor spune: o luăm de la capăt. Odată ce Slovenia se va prăbuși, care este următoarea țară?“, spune economistul Andrew Birch. După fiecare act de răscumpărare, europenii au spus: „Asta este totul“. Dar a apărut Cipru, acum e Slovenia. Și ochii se îndreaptă spre Malta și Italia.

SURSA: Huffington Post // capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss