Politică

După ”Primăvara arabă” și ”Vara europeană” urmează ”Toamna americană”?

687e9f0683af4c95b5b05f38b01a8e0c_18Dacă în 1963, în Dallas, era asasinat Kennedy pentru schimbările propuse și pentru viziunea anti-război, acum, în anul 2016, tot în Dallas, sistemul luptă cu aceeași încrâncenare să nu se reformeze. Revoltele din Baltimore de anul trecut au fost un foc de paie față de ce se va întâmpla în acest an electoral în Statele Unite.

Administrația Obama a fost una proastă atât pentru americani cât și pentru restul lumii. Economia americană este în derivă, programele sociale de genul ”ObamaCare” au fost un eșec, iar relația cu Rusia și expansiunea ISIS arată și cât de performantă a fost politica externă.

Toată planeta este atentă la lupta pentru putere din SUA. Pe 8 noiembrie, americanii au de ales între Hillary Clinton și Donald Trump, între un om al sistemului și un om din afara lui. Toată propaganda împotriva lui Trump arată că anticorpii sistemului își fac treaba și resping un corp străin.

Mișcările din interiorul Statelor Unite sunt declanșate în momente cheie. Se pare că anul acesta, americanii vor vota în timp ce mii de oameni protestează. Se crează o masă de manevră uriașă, care trebuie să suscite interesul pentru candidatul ales. Noi am avut votul din Diaspora, ei au războiul dintre negri și albi. Datele problemei sunt aceleași, probabil și rezultatul va fi asemănător.

Problemele rasiale din SUA

Statele Unite au un lung istoric al problemelor rasiale. Fie că vorbim de Războiul de Secesiune, de Martin Luther King, de ”Black Panther Party” sau, mai nou, de ”Black Lives Matter” este evident că problema este încă actuală. Dacă în 2009, la alegerea lui Obama în funcția de președinte al SUA, toată lumea credea că problema este rezolvată, evenimentele din Baltimore de anul trecut ne-au demonstrat contrariul. Acestea au continuat în Dallas și cel mai probabil nu se vor opri aici.

Lunetistul de culoare care a omorât cinci polițiști și a rănit alți șapte în Dallas a fost un rezervist în armata terestră americană, trimisă în Afganistan. El făcut parte din armata desfășurata în Afganistan din noiembrie 2013 până în iulie 2014. Din cauza faptului că posesia de arme în SUA este ceva obișnuit, evenimentele de acest gen vor crește, acesta a fost doar primul caz.

Lupta sistemului împotriva intrușilor

Este normal ca în anul alegerilor să vorbim despre propagandă. Până la urmă, fiecare politician încearcă să pară mai bun decât este, dar ceea ce se întâmplă în SUA este o lecție de propagandă negativă. Pentru alegerile din 8 noiembrie se luptă Hillary Clinton și Donald Trump. S-a încercat o perioadă prezentarea lui Hillary ca fiind o soluție pentru toate problemele umanității și acest lucru nu a mers. Hillary este rece, puțin empatică, fără discurs și cu un trecut cel puțin incompatibil cu funcția de președinte. În această situație, sistemul a trecut la demonizarea adversarului.

Să ne amintim de discurs: ”votez orice, numai PSD NU!” sau ”Ponta nu trebuie să iasă președinte, am votat anti-Ponta, nu pro-Iohannis”. Practic, asta se întâmplă în SUA acum.  După exercițiul din România, ”echipa de comunicare” este pregătită pentru liga mare, iar fotoliul de la Casa Albă este un premiu pentru care merită să lupți.

Paradoxul american

Mișcările de stradă ale populației de culoare stârnesc multă rumoare în SUA, sunt practic evenimentul principal pentru că au un puternic impact social. Se insinuează că dacă Trump ajunge la Casa Albă, afro-americanii au o problemă. Ceea ce nu sesizează nimeni este că problemele negrilor au devenit de nesuportat cu un președinte de culoare la Casa Albă. Că în 8 ani de mandat ai președintelui democrat Obama, problemele negrilor s-au accentuat, iar acum prin mișcări de stradă și manipulări, populația de culoare iese în stradă și face jocurile pentru încă 8 ani în care Partidul Democrat să conducă America.

Cine ne dă lecții de democrație?

În Statele Unite se prefigurează un război civil. Populația este divizată, forțele de ordine fac față cu greu și recurg la violențe, numărul șomerilor este în creștere iar asigurarea medicală este un lux. Liderii acestei țări vin la București și ne critică, ne numesc corupți  și ne consideră un stat din lumea a treia. Vor să impună și în Europa un sistem în care corporațiile fac legea iar statul național este doar un gardian pentru compania care plătește mai bine.

Dacă te opui acestui sistem, dacă îți dorești păstrarea obiceiurilor și esti patriot, însemnă că ești împotriva democrației și vândut Rusiei.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • SUA…STATELE UNITE ALE AMERICII…pai,mai sunt UNITE?…in lupta pentru PUTERE???
    Nici americanii nu mai sunt ce-au fost! Dar rusii? Mai sunt, ce-au fost? Germanii, francezii?Turcii?!Englezii?! Noi? Mai suntem ce-am fost?…urmasii geto-dacilor, cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci?!(Herodot). Evreii?!!! Si cine ne-a furat simbolurile anotimpurilor divine?! Aceeasi hidra de cand e lumea, tot sub alta palarie, sigla, aceeasi sionisti, iudeo-masoni, khazari, iezuiti…oameni?! creaturi, entitati malefice care au subjugat umanitatea tinind-o captiva in iluzia ca banul, sexul si puterea sunt adevaratele valori si principii de viata. Sunt? Suntem vii?! Ne-am trezit?!

  • “Ni s-a ascuns propria splendoare, ni s-a rapit puterea, ne-am ignorat geniul, devenind inconstienti de adevarata noastra putere si maretie. Dar toate astea sunt pe cale sa se schimbe!”
    Foster Gamble