C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Drumul cuvântului, Drumul Golgotei?

Suveran, imponderabil sau derizoriu, oricând supus interpretării în orice text sau context, cuvântul fie orbeşte, fie deschide o fereastră spre adevăr. Categoric, puternic, ferm prin conţinut, ziditor prin sens, uneori de neînlocuit, cuvântul este singurul instrument de raportare a omului la realitate. Şi, deopotrivă, la ficţiune. Poate fi “partenerul” fiecăruia dintre rostitorii lui pe drumul confesiunii, al apărării în faţa acuzaţiilor, al învinuirilor, suferinţei, trădării, minciunii sau tăcerilor. Al multelor tăceri; şi al celor nevinovate, şi al celor apăsătoare şi al celor care aduc mângâiere, recunoştinţă sau cufundare în visare. Cuvântul ne înalţă spre viaţă sau ne răstigneşte. Nu în sensul biblic, ci în direcţia fără întoarcere a căderii sau înstrăinării fiinţei noastre lăuntrice. Aşadar, soarta noastră stă şi în puterea cuvântului. În vraja şi în strălucirea lui, în ostilitatea pe care i-o conferă ansamblul. Şi atunci când ne referim la avantajele unui sistem politic sau economic, şi atunci când ne aflăm la cheremul unei decizii care ne închide, pe vecie, perspectivele.

Depinde cine este autorul sau instituţia emitentă şi lansatoare a cuvântului – învrăjbitor sau unificator – şi scopul urmărit. Depinde de platforma-program şi de orientarea artizanilor ei. Nouă ne rămâne să decelăm, să distingem ce stă ascuns sub platoşa intenţiei fiecăruia, fiecărora.

Ce înţelegem, de pildă, prin conceptul de “globalizare”, atacat cu înverşunare sau apărat din răsputeri?! Cuvântul care desemnează o acţiune ce urmează să aibă loc, la care nu eşti indemnat să meditezi, ci s-o accepţi. Cuvântul care se rostogoleşte, într-o bună zi, peste viaţa şi obişnuinţele tale, asemenea unui “cal troian”, unui virus care ţi-a pătruns în sistemul propriului calculator. Să fie globalizarea un mister, o frecţie anti-răceală, un duşman al libertăţii sau ce anume?! Este pierderea identităţii fiinţei naţioanle a unui popor sau o modalitate de fălire, a emitenţilor conceptului, că ei vor fi, de acum, buricul pământului?! Pentru teoreticieni este o ameninţare a ideii de naţiune, pentru oamenii simpli nu contează. Ei îşi vor duce viaţa mai departe, cu temeri şi bucurii, continuând să rămână ei înşişi. Dar drumul cuvântului al cărui sens te macină şi a cărei împlinire o refuzi, nu se opreşte aici. Se mişcă nestingherit la… absolut.

Sunt cuvinte care sunt puse în slujba deposedării fiinţei umane de tot bagajul moralităţii; neliniştitoare, prin provocarea la care te supun, prin negaţia pe care o cultivă, pe traseul dificil al înaintării spre niciunde. Abia atunci descoperi că eşti atras în cursa reevaluării tuturor cunoştinţelor tale, a renunţării la propria ta lume interioară, chiar şi la rolul rolul tău sau locul tău în lumea exterioară.

În contextul pervertirii, al mistificării sau reevaluării sensului cuvintelor, sintagma “omul religios” sau “omul creştin” vă mai spune ceva? Sau, extinzând contextul, mai are nevoie omul de Biserică? Ori trebuie să se limiteze la propriul lui joc de ipoteze, de cuvinte încrucişate, pe tabla intereselor altora , şi nu ale sale, pentru a descoperi, pe cont propriu, ceea ce nu şi-a propus vreodată ?

Indiferent cât de multă învrăjbire reuşesc să aducă unii lansatori de cuvinte, adunate în tagma zvonurilor, a renunţării la cele frumose, înălţătoare, sfinte – cu adevărat – e necesară, mai mult ca oricând, trezirea întru puterea cuvântului. A sensului pur, la care se lucrează (în nopţile minţilor pierdute!), pentru înstrăinarea oamenilor, în general, şi a românilor, în special. Pentru renunţarea acestora la valorile morale şi spirituale care îi creează şi îi definesc. Din toată debandada acestor intenţii de retălmăcire, deterioare şi minimalizare a funcţiei care zideşte, un lucru ar trebui reţinut: nicio ideologie ori ispravă politică sau economică nu pot ucide sufletele curate. În orice religie stă scris că omul trebuie să-şi trăiască propria libertate, pentru a se cunoaşte mai bine. Iar creştinismul înalţă şi păstrează cuvântul la puterea ce i-a fost dată. “Iisus Cristos este eternitatea care punctează istoria”, spunea Petre Ţuţea. Noi spunem că este Absolutul vieţii întemeiate pe principiul iubirii faţă de oameni. Şi asumarea Drumului Golgotei, dincolo de cuvinte. Spre rediscifrarea acestei taine unice, se cuvine să ne aplecăm mereu…

autor: Veronica Marinescu
sursA: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Drumul cuvântului, Drumul Golgotei?”

  1. rizoacad.arges says:

    TOTI POLITICIENII ROMANI, mai vechi sau mai noi, incepand cu Basescu, Ponta, Crin si Zgonea, si incheind cu DD, care nu vor fi de acord cu inlocuirea actualei “politici pentru Ciolan”, cu “politica pentru Patrie”, conform blogspot “Dreptate pentru toti”, vor fi pentru orice roman, PORCI NESIMTITI (ca sa nu-i jignim pe porcii normali!) si TRADATORI de TARA!

    De ce? Pentru ca numai niste indivizi care sunt PORCI NESIMTITI si TRADATORI de TARA, nu sunt de acord cu eliminarea Lacomiei, Minciunii, Hotiei, Tradarii, Iresponsabilitatii, Nesimtirii, etc., din actiunile si comportamentul politicienilor si ale functionarilor publici!

    PS. Celor neobisnuiti cu abstractizarea, le ofer, pentru o mai buna intelegere, “traducerea”, celor doua “politici”, punandu-le intr-o antiteza cunoscuta tuturor:

    1. “Politica pentru Ciolan”=”iadul” politic actual; 2. “Politica pentru Patrie”=”raiul” politic posibil!
    Numai cei saraci cu duhul NU vor intelege “traducerea”, si vor abera, ca eu am spus ca am descoperit raiul pentru romani! Exista si asemenea specimene!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss