C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dragă CTP, homosexualitatea ESTE imorală!

În România sunt două lucruri pe care, de când ne știm, le-am urât din toată inima. Două lucruri profund toxice despre care știu că-i fac numai rău României, și nu există pretext bun pentru consumarea lor: pufuleții și CTP.



Începând cu primul element de gravă poponăreală a  personajului său public: pasiunea pentru tenis, sportul acela pueril care – mai ales practicat de bărbați – demonstrează că scara evoluției poate oricând să fie și coborâtă. De ce iubește CTP tenisul? Pentru că tenisul este occidental: o îndeletnicire ușor idioată care – ca și golful, ca și cricket-ul atât de popular în… Pakistan –  nu s-ar fi răspândit niciodată, nici măcar la o scară continentală, fără sprijinul flotei coloniale britanice, al tunurilor britanice și al milioanelor de mici CTPei care abia așteptau, în fiecare țară, ocazia de-a colabora șobolănește cu vreun „club select„. Și expresia asta de „club select„ este o comoară: cât de exact trădează mentalitatea celor care o folosesc!

De ce ar fi atât de „select„ clubul exploatatorilor occidentali și al lacheilor lor baltico-balcanici poftiți la niște resturi la capătul mesei? Există vreun club cu adevărat „select„ din univers în care ar fi admisă și Lituania? Hai sictir. De parcă Valdai, Shanghai, etc. ar fi cluburi ușor proletare, deschise oricând lui nea Cornel dacă se plictisește de jucat table prin Ferentari. „Select„ este doar clubul fantasmatic în care oblăduirea puterilor coloniale este chemată să-i coopteze pe ei, pe CTPeii noștri cei imperfect, dar zelos înălbiți. Adjectivul fetiș celebrează integrarea României în niște structuri ale dezintegrării sociale, convergența în inegalitate și jaful legalizat sub numele de „stat de drept„.

Ei bine, nici de data asta CTP nu m-a dezamăgit. Din declarațiile lui, ca din Pravda anilor 80, trebuie doar inversată polaritatea negaților și a afirmațiilor, și-ți iese invariabil adevărul.

Ba da, CTP, ba da: homosexualitatea este imorală. Și nu, nu este nevoie nici măcar de teologie pentru a o dovedi. Este imorală chiar și după definiția dată moralei de filozoful sas și slăbuț până nu de mult adulat de tot Occidentul masonic pe care îl slujești tu: Kant. Este un comportament bazat pe o maximă neuniversalizabilă (și care istoric – și nu din întâmplare – a fost tolerat aproape exclusiv în niște caste spoliatoare – să le numim aristocrații sau mafii este aici secundar – care arătau mai multe divergențe îngrijorătoare față de morala generală a poporului). Cu fiecare act sodomit sau gândire sodomită, o femeie este privată de soț, un copil de tată, un bătrân părinte de mult-râvnitul nepot. Imoralitatea ei poate fi dovedită și psihologic, pe baza unor categorii absolut imanente (sau era cumva Freud teolog la Muntele Atos?): oricât de explicabilă poate fi ea subiectiv (mai ales în cazuri de sub-afirmare hormonală sau psihologică a personalității sexuale), homosexualitatea, privită obiectiv, este o iubire narcisistă, care nu fecundează nici biologic, nici simbolic, fiindcă lipsește din ea deschiderea spre alteritate (atât de dragă – cel puțin discursiv – lui G. Soros), spre celălalt sex care întregește specia. Într-o iubire adevărată, cum a arătat A. Dughin în opera lui Poem politic, specia, poporul – nu individul! – se iubește pe sine. Iar spre deosebire de individ (idol al modernității), specia e fecundă, aptă la moștenire: este potențial (prin re-ligie) legată de eternitate – de Dumnezeu. Nicio labă nu este legată de Dumnezeu – indiferent de condițiile săvârșirii ei: singur, cu alt bărbat, cu 50 de bărbați – sau chiar cu o femeie pe care n-o iubești, ci o folosești, bulangește, drept fabbing material. Într-adevăr, homosexualitatea nu are – nici pe departe – exclusivitatea imoralității în materie sexuală – dar o să revenim la asta un pic mai târziu, că simt că deja am scris mai multe propoziții fără a-l târî în căcat pe cel mai bun tenismen din filozofia românească, ceea ce este intolerabil.

Prin minciuna că homosexualitatea ar fi morală, CTP, mincinos exponențial, atrage conversația spre un teren, în sine, mincinos – unde și afirmația opusă („homosexualitatea este imorală„) devine contextual mincinoasă – mai exactă: adevărată, dar nerelevantă. Drept supliment alimentar la minciuna nr. 1, pe care tocmai am dezmembrat-o ușor și elegant, în contextul referendumului, afirmația lui CTP subînțelege și minciuna nr. 2, ea fiind: „dacă n-ar fi și ea morală, homosexualitatea ar trebui interzisă prin lege„. Aici CTP ilustrează deriva totalitară a liberalismului. În liberalismul de școală veche – și în societățile creștine în general, drept urmare a dialecticii cezaro-cristice – dreptul este pozitiv și laic, este dreptul cetății, al cezarului. El nu te vrea moral (ceea ce, în perspectiva creștinismului adevărat, e ceva prea înalt și prea complicat pentru mintea unor judecători și avocați), te vrea doar inofensiv social – ceea ce homosexualitatea, desigur, este, până nu este propusă minorilor și nu are pretenții familiale (da, da: exact pretențiile acelea familiale despre care va fi vorba cu prilejul referendumului). Nici nu este moral să-i faci complimente unei femei necunoscute (mai ales dacă ai nevastă – și chiar cu bonus de imoralitate dacă are ea soț). Deci, trebuie interzis prin lege? În perspectiva lui CTP, da. Exagerez? Deloc. Descriu exact ceea ce se întâmplă sub ochii noștri în centrul „clubului select„ lăudat de CTPei, în Occidentul #metoo – de pildă în Franța, unde bineînțeles există „gay marriage„ (nu traduc astfel de expresii, spre a nu spurca limba română), și unde, totodată, „privirea apăsată„ spre o femeie tocmai a intrat în seria faptelor penale. Această mutare monstruoasă a liberalismului occidental are, desigur – în puritanismul anglo-saxon – niște rădăcini teologice de care papagalul de presă CTP nu este conștient – probabil nici nu-i pasă: șobolanii arătând ca specie o tendință statornică spre nihilism, o fi calculat el că, la cât timp mai are din speranță de tenis, consecințele penale ale #metoo-ismului radical nu mai au cum să-i ajungă lui privirile apăsate (dacă le mai apasă moșul – treaba lui).

Eu oare n-am prieteni homosexuali? Ba am. Nu că purtarea lor în cele sexuale mi s-ar părea morală. Doar că, pur și simplu, nu mă interesează. Sunt, bineînțeles, bărbați, care nu se dau la hetero, deci relația noastră n-are cum să aibă caracter sexual. Nu-i întreb eu practic niciodată de parteneri, așa cum nici ei nu sunt, în general, foarte curioși de lucrurile nu întotdeauna morale pe care eu le-am făcut cu anumite femei. Este și prietenia un fel de drept pozitiv, un fel de civitas cu drept de cetățenie mai precar și mai aleatoriu. De la prietenii noștri avem drept principală așteptare să nu ne facă nasoale nouă. Prietenia mea nu este mai specială, și nu este, în nici un caz, un certificat de moralitate. Încap în ea homosexuali, lăutari, curve nepolitice, câțiva hoți de buzunar și unii poeți cu condiția să nu scrie în cehă. De fapt, s-ar putea ca singura categorie de biped care nu încape a priori în prietenia mea să fie genul de neam prost care își ponegrește cu înverșunare propriul popor în slujba vreunui „club select„.

Autor: Modeste Schwartz

Related Posts

One Response “Dragă CTP, homosexualitatea ESTE imorală!”

  1. Gina says:

    Si lasarea la vatra e scrisa-n legile omenesti. Lasarea la “club select” e din povesti strategice. “Frumoasa si Bestia”.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss