În timp ce Statele Unite ies din criză, dolarul american este tot mai contestat în lume. Motivul? Privilegiile de care se bucură americanii ca urmare a rolului dominant al biletului verde atât în tranzacţiile financiare internaţionale, cât şi în rezervele valutare ale băncilor centrale. Multă vreme după al Doilea Război Mondial, supremaţia dolarului era preţul plătit Washingtonului de către celelalte naţiuni occidentale pentru asigurarea securităţii faţă de Uniunea Sovietică. Astăzi, după aproape 20 de ani de la destrămarea URSS, acest preţ nu se mai justifică. Lucru însă şi mai îngrijorător, avantajele pe care le au americanii de pe urma statutului dolarului de monedă internaţională sunt sursa unor dezechilibre economice majore la nivel mondial.
“Privilegiul exorbitant” al dolarului – cum se exprima fostul preşedinte francez, Valery Giscard d’Estaing – permite Statelor Unite să finanţeze deficite foarte mari, să se îndatoreze masiv pentru a suporta costurile unor conflicte cu legitimitate contestată, printre care se află şi cel din Irak, să menţină un nivel de trai peste posibilităţi, să umfle bule speculative, care, atunci când se sparg, declanşează crize mondiale devastatoare, cum este şi cea actuală. China a lansat, în primăvară, ofensiva împotriva monedei americane, care apoi s-a extins pe noile fronturi deschise de Rusia, India sau Brazilia. Toţi cei care încearcă să dea jos dolarul de pe soclu justifică acţiunile lor prin aceea că progrese reale în reducerea dezechilibrelor din economia mondială, care sunt o permanentă ameninţare la adresa stabilităţii globale, nu se pot realiza câtă vreme există privilegiul ţării cu monedă de rezervă de a menţine deficite externe ridicate.
Chiar preşedintele Fed, Ben Bernanke, a recunoscut luna trecută în faţa congresului că statutul dolarului de monedă de rezervă ar putea fi ameninţat pe termen lung, dacă Statele Unite vor continua să cheltuiască oricât în speranţa că chinezii şi arabii le vor da bani să cumpere timp, pentru a putea pune proptele sistemului financiar american, când acesta stă să cadă. Se ridică însă întrebarea: există un veritabil concurent pentru dolar, care în secolul trecut a reuşit să înlocuiască lira sterlină în rolul de monedă mondială?
Sunt două scenarii posibile. Unul are în vedere Drepturile Speciale de Tragere (DST), moneda compozită a FMI, care să înlocuiască sau să fie complementară dolarului. Altul propune un triumvirat între dolar, euro şi yuanul chinezesc. Primul scenariu are două handicapuri. Nu există titluri în DST şi nici piaţă de tranzacţionare, ca în cazul dolarului. Apoi, FMI nu este bancă centrală care să poată lua operativ decizii. Numai după ce statutul Fondului va fi amendat, iar moneda sa va deveni lichidă şi va avea o piaţă de tranzacţionare, la care să participe şi sectorul privat, se va putea vorbi de o rivalitate la adresa dolarului. Nu mai puţin importante sunt şi neajunsurile celui de-al doilea scenariu. Moneda unică europeană nu are în spate o politică fiscală puternică. Fiecare ţară din zona euro emite propriile titluri, care au riscuri diferite.
Cu o piaţă fragmentată este greu să împarţi puterea cu dolarul. Problema yuanului derivă din faptul că China nu are şi nici nu vrea să aibă o convertibilitate deplină a contului de capital. Beijingul controlează şi chiar îngrădeşte uneori fluxurile mari de capital pentru a nu scăpa yuanul din hăţuri. Altfel spus, dolarul este contestat, dar nu şi ameninţat. O bună bucată de vreme de acum încolo, dolarul va rămâne aşa cum l-a caracterizat secretarul american al Trezoreriei din administraţia Nixon, John Connally, “moneda noastră şi problema voastră”.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Adauga comentariu