Atmosfera electorală ar trebui să fie dominată de aducerea în discuţie a reformelor şi a implementării lor. În cazul României, aceasta este mai mult decât necesară. Plasându-se în acelaşi punct, al exterminării adversarului, mai ales când acesta vine din exterior, prin tot felul de argumente, candidaţii se situează în planul unei politici fără legătură cu realitatea şi lumea. Nu întâmplător, ei pot candida şi ieşi învingători la nesfârşit. Având toate argumentele de partea lor, regulamentul confruntării electorale aparţinându-le, e ca şi cum nici nu ar mai fi nevoie să se prezinte în faţa alegătorilor. Televiziunile ar fi locul perfect de unde ar putea să dirijeze evoluţia carierei lor publice.
Inconştienţa publică şi iresponsabilitatea mediului politic au creat această maşinărie fatală democraţiei, aproape imposibil de oprit. Având controlul mass-media la fel cu partidul comunist în perioada dictaturii, clasa politică impune în societate propriul model drept normă. Există pericolul ca, la un moment dat, să nu mai existe nicio posibilitate de evitare a salvării democratice, deraierea paralizând totul. Nu suntem departe de aşa ceva, normalitatea, firescul, capacităţile critice fiind anihilate cu tot mai mult entuziasm. S-a instalat deja un fel de stare de necesitate de către unele ierarhii identice celor din perioada dictaturii. Un sistem în toată regula.
Formulele de funcţionare, la orice nivel, în România actuală, pun în prim-plan valenţele stalinismului administrativ. Evenimentele politice din ultimul deceniu, cel puţin, prin nocivitatea dovedită cu asupra de măsură, au permis o internalizare masivă a corupţiei similară unei epidemii incontrolabile. Vedetele politice aflate pe ordinea de zi nu au fost decât încă un pas pentru înaintarea unui totalitarism “legitim”. Toţi participanţii la aceste mişcări sunt la locul lor, drept slujitori ai democraţiei. Invocarea coabitării nici nu mai poate intra în discuţie, omogenitatea blocând orice formulare în acest sens. Un asemenea îngheţ readuce lucrurile în faza fostului FSN din anii ’90. Din acel punct consternant, de trucaj, lucrurile nu au evoluat absolut deloc. Schimbând roluri şi adaptând rezerva de cadre, monolitul post-decembrist s-a instalat făcând praf şi pulbere perspectiva democratic-economică a României. Nu prezenţa unor persoane legate de fostul sistem comunist reprezintă problema, ci exclusiv această genealogie care s-a autoprodus aşa încât nu se întrevede nicio soluţie. Ceva din tăcerea generalizată din perioada comunistă anunţa această dramă a prezentului. Astăzi se reconstruieşte aceeaşi tăcere, în alte dimensiuni strategice. Sistemul în sine are capacităţi de coerciţie şi manipulare identice.
În aceste condiţii, cu o democraţie firavă, fără substanţă publică şi politică, nici nu i se cere României prea mult de către aliaţi, exceptând onorarea obligaţiilor asumate. Vinovăţia clasei politice se transferă pe zi ce trece întregii societăţi, printr-un fenomen logic, nefiind departe clipa în care vor exista o tensionare şi chiar o escaladare incontrolabile. Politica românească actuală se susţine prin tot felul de fantome, special create, spre crearea unor majorităţi, mai ales în momente în care părăsirea scenei este mai mult decât necesară. Politicile publice, respectiv întâietatea interesului comunitar, nu au cum să funcţioneze într-un asemenea climat. Din acelaşi motiv, fondurile europene mai sunt realmente confundate cu surse de susţinere a corupţiei şi a sistemului mafiot, ceea ce a fost un adevăr în aceşti ani. Atâta vreme cât prim-ministrul, indiferent cum se numeşte, deţine cheia tuturor lucrurilor, ţara este la dispoziţia corupţiei. Când marilor delapidatori, respectiv oligarhilor, de la primul la ultimul, nu li se confiscă întreaga avere, ci doar se recuperează unele prejudicii, România are o enormă problemă.
Afacerile cu statul au fost şi contină să fie sursa acestor demiurgi ai succesului economic. Un stat care nu poate fi controlat decât de cei care îl spoliază continuu, avându-l sub control absolut. S-au constituit, în timp ce mulţi credeau în instalarea progresivă a democraţiei, imense categorii specializate în conectarea la resursele statului. Un stat pe care aceştia îl vor tot mai puternic, inclusiv sub aspect represiv. Reforma statului s-a făcut numai în sensul despărţirii acestuia de români, el revenind unor categorii imposibil de controlat. Imunitatea acordată celor care reprezintă şi negociază în numele statului ar trebui desfiinţată. Statul român nu mai poate fi regie autonomă între timp privatizată fraudulos, funcţionând după legi speciale de protecţie a coruţiei.
Prea multe competenţe acordate Guvernului reprezintă calea spre autoritarism şi dictatură. Imunitatea blochează orice reforme. Problemele României vin, până la urmă, din lipsa reacţiilor de la baza societăţii şi dintr-un mediu politic inept democratic, realmente compromis şi corupt. Schimbarea canalului tv şi închiderea par a fi una dintre modalităţi. Consumul de propagandă, tot mai extins, ţine România la marginea Europei.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu