C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Din jocul economic, băncile îi scot exact pe cei întregi la cap

628x471Nu ştiu ce fel de tranziţie am parcurs preţ de aproape un sfert de veac, pentru că la economia de piaţă nu prea pare că am ajuns. Dacă realizăm că şi în ţările occidentale treptat am ajuns la un sistem care are în centru băncile şi concurenţa liberă rămâne undeva la capitolul “diverse”, trebuie să spunem că ne-a reuşit să importăm aşa ceva. Dar nu e vorba că de asta am fi avut nevoie.

Sistemul lucrează astfel: mai întâi fabricăm datoriile şi apoi vedem dacă economia le poate ajunge din urmă. În cazul fericit în care tehnologia şi productivitatea ne ajută, creditul rămâne rambursabil şi băncile se umplu de bani. Mai vedem pe urmă ce rămâne pentru antreprenori şi lucrători. Dacă lucrurile merg prost şi economia nu ţine ritmul cu capacităţile băncilor de a fabrica datorii, economia intră în stres, debitorii sunt loviţi, iar băncile se clatină. Undeva trebuie să vină statul să ajute acelaşi sistem financiar să creeze încă şi mai multă inflaţie pentru a acoperi pierderile rezultate din rebutul fabricilor de datorii.

Din scenariul de mai sus nimic nu pare a fi despre dezvoltare. Ameliorarea costurilor, productivitate, muncă, economisire, inovaţie, tehnologie, competiţie loială, orientarea către consumator. Ce să mai vorbim despre capitalism şi responsabilitatea deciziilor antreprenoriale! Băncile sunt – descoperim – nu numai fabrici de datorii, dar şi de hazard moral.

Sistemul acesta al inflaţiei permanente este cel care îi favorizează pe bancheri. Când mai auziţi minciuna spusă de economiştii lumii şi bancherii centrali potrivit căreia inflaţia mică şi constantă este cea mai bună economie, trebuie să fie înţeleasă exact în acest context. Nu este cea mai bună pentru economia de piaţă şi actorii acesteia, ci cea mai bună pentru acest angrenaj care are în centru băncile. Pentru libera concurenţă, dimpotrivă, ar fi ideal ca orice exces al inflaţiei de bani şi datorii să fie pedepsit aspru în deflaţie. Desigur, băncile lucrând cu economia nominală, asta le-ar apropia de faliment.

“Faliment bancar” nu are ce căuta, însă, în limbajul neo-ortodoxiei aşa-zis capitaliste, hazardul moral deplin consfinţit la nivel academic. Aşa se face că toţi jucătorii din economie, inclusiv consumatorul care este teoretic regele economiei de piaţă, trebuie să trăiască pentru bănci.

Ajută, măcar, băncile parazite economia pe spatele căreia trăiesc? Răspunsul ar fi mai degrabă iarăşi “Nu”! Instituţiile de credit au abdicat de la funcţia lor de bază, cea de alocare inteligentă a capitalului. Obiectivul pompării de datorii în cantităţi cât mai mari vine în contradicţie cu ceea ce ar trebui să fie expertiză pentru direcţionarea judicioasă a resurselor.

Climatul inflaţiei persistente a datoriilor favorizează, în plus, o menţinere a preţurilor activelor ridicate în economie. Aceasta înfrânează intrarea în business a unor categorii mai largi de participanţi la piaţă. În primul rând pentru că nu pot cumpăra activele productive decât scump, ceea ce pune presiune asupra condiţiilor de vânzare a produselor finale şi, în al doilea rând, pentru că nu pot fi cumpărate decât utilizând un grad de îndatorare mare.

Sunt desigur suficienţi nebuni care să-şi asume şi asemenea riscuri. Băncile totdeauna îi vor căuta, mai ales dacă ştiu că eventuala (probabila) nerambursare a creditelor va fi acoperită cumva din alte resurse prin intervenţiile de stat sau prin încă şi mai multă inflaţie.

La fel, când casele sunt scumpe, numai cei nebuni, disperaţi sau neglijenţi vor face pasul să cumpere ignorând riscul intrării în faliment. Băncile îi vor primi, însă, cu braţele deschise. Şi ghiciţi ce: tocmai pentru că aceştia cumpără pe datorie duc sus cotaţiile în imobiliare.

Băncile îi pedepsesc aşadar sistematic exact pe cei întregi la cap. Pe cei care nu concep să consume pe datorie mai scump azi când pot lua mai ieftin mâine, pe cei care nu vor să cumpere case la preţuri de balon speculativ spre a munci timp de 30 de ani pentru bănci în cazul “fericit” sau a ajunge falit în doar câţiva ani în scenariul advers, finalmente pe cei care ştiu că nu pot intra în business cu succes cumpărând active productive scumpe folosind pârghii de îndatorare (mult prea) ridicate.

Desigur, capitalismul, antreprenoriatul, au aparţinut totdeauna celor curajoşi, dinamici, dispuşi să-şi asume riscuri. Pe de altă parte, băncile de acum o sută sau două sute de ani, fără acces la lichiditatea nelimitată a vreunei bănci centrale sau cadoul intervenţiei de stat, nici nu şi-ar fi putut permite să finanţeze orice nebun ori aventurier. Realismul feroce este şi el un atribut al celor cu succes în economia liberă de piaţă.

Cei care stăteau prudenţi când pieţele o luau razna şi escaladau un joc periculos al datoriilor, erau ulterior răsplătiţi la vreme de criză. Pe fond de deflaţie, cumpărau active ieftine care le asigurau ulterior o productivitate nesperată şi randamente incredibile business-urilor lor. Capitalul schimba mâinile ajungând pe mâna unora mai îndreptăţiţi. Deflaţia exorciza dracul datoriilor rele din băncile falite şi sistemul financiar o lua de la capăt. Capitalismul funcţiona!

Nu ştiu ce sistem avem acum, dar nu prea seamănă cu capitalismul. Concurenţa liberă este pusă în planul doi, iar în jocul economic sunt ţinuţi la periferie exact cei întregi la cap. Băncile transformă încetul cu încetul lumea într-un imens balamuc. Inflaţie de datorii, dar şi de nebunie…

Autor: Adrian Panaite

Sursa: Curierul National

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss