C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Despre globalizare si globalitate – O enigmă românească

Acest articol este o prima parte dintr-o analiza mai ampla pe care o voi posta in zilele urmatoare pentru a intelege o singura “enigma” in legatura cu care cred am nevoie (poate) de parerile unui colectiv pentru a  descifra-o. “Enigma” ce ma bantuie poate fi formulata printr-o fraza simpla: “este Romania o victima a globalizarii fara putinta de a se apara de pericolele fenomenului sau este o victima a lipsei competentelor pentru a seziza si materializa avantaje create de fenomenele care se petrec in lumea in care traim?”. Am sa repet cateva definitii, (intr-o forma mai ampla) pe care le-am dat intr-un articol anterior, cand am tratat posibilitatea de a gasi un “capitalism onest”.

In primul rand, despre fenomenul de globalizare. Globalizarea descrie un proces multicauzal, care este rezultatul evenimentelor dintr-o parte a globului, cu repercusiuni ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului. Din punct de vedere economic si social, aspectul numit “globalizare economica” se refera la (1) fluxuri de bunuri/servicii; (2) fluxuri de persoane (migraţia);  (3) fluxuri de capital si (4) fluxuri tehnologice.

FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume, prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.” Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

În management, globalizarea este descrierea unei  strategii care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum, caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind  sa vanda niste bunuri sau servicii unor persoane ce aparţin unor culturi diferite (de exemplu, să vândă aceleaşi maşini, produse financiare, produse alimentare, etc.) Această uzanţă contrastează cu internaţionalizarea, care descrie activităţile companiilor multinaţionale, în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt exclusiv destinate pieţelor locale.

Globalitatea este de fapt sfârşitul etapei de globalizare – O stare ipotetică în care procesul de globalizare este complet sau aproape complet, majoritatea barierelor au fost desfiintate şi “o nouă realitate globală” este în curs de dezvoltare.

Termenul a fost folosit în 1998 de către autorul şi economistul Daniel Yergin într-un articol din Newsweek, care a descris starea finala a procesului de globalizare. Termenul a fost detaliat în cartea sa “Puntea de Comanda: Bătălia pentru economia mondială” (Commanding Heights: The Battle for the World Economy). Deşi Yergin a fost creditat ca cel care a  inventat aceast cuvânt, termenul este de fapt mult mai vechi. Raposatul William Safire a gasit etimologia cuvantului  şi o identifică printr-o serie de citate de prin anul 1942, când a fost folosit ca sinonim pentru a descrie un “nivel mondial.” Utilizarea curentă a termenului “globalitate”  se aplică la afaceri si este descrierea unei stări  a competitivitatii in comertul mondial.

Globalitatea implica trei fenomene diferite: (1) O schimbare structurală importantă în fluxul comertului international, bazata pe factori comerciali (companii) din fiecare parte a lumii, care concureaza cu alti factori comerciali (companii) intr-o competitie totala, care include: furnizori, parteneri, capital, proprietate intelectuală, materii prime, sisteme de distribuţie, capacităţi de producţie şi cel mai important lucru – abilitatea sau  talentul de implementare. În aceasta arena “free-for-all”, fluxul de produse şi fluxul de servicii au mai multe locaţii pentru multe destinatii. (2) Defalcarea ierarhiior traditionale (putere şi influenţă comerciala) si schimbarea centrelor tradiţionale de influenţă (Statele Unite, Europa,  Japonia), cu noi centre  apartinand  economiilor emergente (RDEs), care “cuceresc” poziţii de conducere la nivelul comertului mondial (China, India, Brazilia). (3) Apariţia de noi afaceri şi practici de guvernare potrivite pentru un mediu de afaceri cu adevărat global şi descentralizat, pentru a concura cu succes într-o lume care atinge gradul de globalitate. Practicile de guvernare includ deplasarea autonomiei şi posibilitatea de luare a deciziilor la nivel local; redistribuirea facilitatilor de productie sau de comert in  regiunile emergente şi extinderea rapida pe noi pieţe pentru a se adapta rapid la  amploarea creşterii comertului si a dezvoltarii potentialilor concurenti.

Dupa aceste definitii, destul de sumare dar clare, intrebarea ar fi: “unde se situeaza Romania in acest proces de globalizare si unde la nivelul superior de globalitate ?”. Dupa parerea mea, aproape nicaieri. Din punct de vedere al globalizarii, singurul obiectiv (rudimentar) pe care l-am indeplinit este la punctul doi (fluxuri de persoane – migraţia), care ne asigura aproximativ intre 4 si 6 miliarde de euro annual.  La celelalte obiective constatate in procesul de globalizare, noi nu existam sau existenta noastra este sporadica si ineficienta, mult sub potentialul pe care l-am putea avea.

La nivel de globalitate, Romania este total inexistenta. In postarea viitoare vom discuta despre un proiect ipotetic, elaborat de o mare universitate din lume, proiect numit Condor (common development rules)  pentru o tara de genul Romaniei. Bineinteles ca acest proiect nu este fezabil in faza in care ne aflam, starea competentelor utilizate de noi si a clasei politice – la nivel feudal care ne conduce. Totusi o dezbatere teoretica  nu strica niciodata, nu?

P.S. Va propun sa vizionati un film produs de televiziunea publica Americana, bazat pe cartea lui Daniel Yergin pe care am mentionat-o mai sus. Aveti aici linkul necesar pentru promo sau linkul pentru filmul complet.

sursa: theophylepoliteia.wordpress.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss