C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Despre fascism şi democraţia originală: o fabulă cu câini şi porci

patapievici-si-mihaies„Poporul român nu a vorbit direct în istorie, iar când a început să vorbească (votul universal şi egal), a început să spună numai prostii. Cred cu convingere că garanţia progresului în România este votul cenzitar: România va evolua numai în măsura în care poporul, misera plebs, nu va avea acces direct la decizie”. Asta scria Horia-Roman Patapievici în volumul Politice,publicat de editura Humanitas în 1996. Dacă în 1996 Patapievici propunea limitarea dreptului de vot în funcţie de avere, apoape zece ani mai târziu, Mircea Mihăieş scria un text intitulat „Matusalem votează”. Din respectivul text rezulta (cu toate că autorul nu o spunea explicit) că, în continuitate cu spiritul patapievician al dreptei intelectuale româneşti, Mihăieş era de părere că progresul României depindea de restricţionarea dreptului de vot în funcţie de vârstă. În plus, o măsură bine meritată ar fi fost, potrivit lui Mihăieş, restricţionarea (eliminarea?) accesului matusalemilor (care duseseră şi continuau să ducă ţara de râpă) „la autobuz, la încălzire, la tratament, la spitale, la medicamente”[1]. Pentru libertarianul Patapievici, accesul bătrânilor sau al altor categorii la respectivele servicii trebuie lăsat exclusiv în mâna pieţei libere. Între timp, fără prea mari mustrări de conştiinţă, el a putut să promoveze bine mersi pe banii statului, cultura poporului pe care el însuşi îl definise, în mai sus menţionatul volum, în termeni scatologici.

Poate fi caracterizată ideologia politică rezumată sumar în paragraful de mai sus drept fascism? E mult spus. Sau, altfel spus, e o exagerare, mai puţin stridentă totuşi decât cea pe care au cultivat-o ani buni respectivele eminenţe cenuşii şi care s-a manifestat în mod concret prin etichetarea ca bolşevici a tuturor celor care au îndrăznit în tot acest timp să pronunţe în România cuvinte precum „egalitate”, „stat social”, „drepate socială”, „impozit progresiv”. Domnii Patapievici şi Mihăieş nu sunt fascişti. Sunt doar exponenţii unei gândiri politice profund reacţionare, cu toate că lipistă de orice dimensiune socială paternalistă de extracţie conservator-feudală, gândire care chiar nu văd cum ar putea să-i recomande pe cei doi foşti colegi de la ICR ca (citez din numai Dumnezeu ştie al câtelea „Apel” al Grupului pentru Dialog Social”) „susţinători consecvenţi ai valorilor democratice”[2]. Poate ai valorilor democratice aşa cum sunt reflectate ele în fabula lui Grigore Alexandrescu, „Câinele şi căţelul”.

De fapt, ideologia care rezultă din scrierile domnilor Patapievici şi Mihăieş, la care am făcut trimitere, este bolşevismul cu sens invers. Textele lor sunt o expresie a luptei de clasă purtate de pe poziţii de clasă dominantă, dar neasumate ca atare. Drept pentru care, astfel de autori care nu-şi asumă ceea ce scriu şi ceea ce fac, nu au nicio reţinere să le reproşeze, „creştineşte”, bolşevicilor, principiul asumat al luptei de clasă, tot aşa cum nu au nicio jenă să le reproşeze asistaţilor, pensionarilor şi bugetarilor „ghiftuiala” din bugetul public, la care altminteri se branşează pe bază de angajamente politice. În mod paradoxal, fapt reflectat nu doar de scrierile de tinereţe ale lui Patapievici, ci şi de evenimentele din vara lui 2012, la fel ca şi în cazul bolşevicilor, premisa de bază a democraţie originale propuse de elitele noastre este reducerea la tăcere a poporului, refuzul de a-i permite să-şi decidă singur soarta, pe motiv că poporul e prost şi nu ştie ce e bine pentru el. Cu diferenţa că, în timp ce obiectivul declarat al strategiei bolşevice era ca tot poporul să aibă acces „la autobuz, la încălzire, la tratament, la spitale, la medicamente”, obiectivul declarat al elitei care vrea să redistribuie avuţia publică prin mijloace deloc democratice şi deloc libertariene, e perpetuarea mai vechii rezistenţe prin cultură. Dacă în timpul regimului de austeritate ceauşist cultura ţinea loc de dizidenţă, în timpul regimului de austeritate băsist, cultura, cea care după cum bine ştim distinge masa de elită, i-a ţinut elitei de foame. Cultura s-a transformat în pedigreeul care conferă acces privilegiat la nişte drepturi care până nu demult au fost conisderate drepturi universale, ale omului, nu ale corporatistului şi ale intelectualului bugetar care îi secretă ideologia.

Cât despre reacţia de Albă ca Zăpada scandalizată că i s-a murdărit rochia odată cu coborârea în mocirla politicii româneşti, unde porcii răspund, cum altfel decât prin grohăieli, la falsele preţiozităţi ale presupuselor virgine care le dau lecţii de civilizaţie şi bună purtare, a se scuti. De parcă elita noastră s-ar fi pogorât în mocirlă nu cu scopul de a scormoni acolo, alături de alte porcine, după remuneraţii şi decoraţii, ci precum Sfântul Nicolae odinioară, cu scopul de a-l scoate de acolo pe ţăranul căruia i se împotmolise căruţa. După cum vedem, faptele şi doctrina lor, înrădăcinate într-un profund dispreţ faţă de omul de rând, nu ne dau deloc motive să credem aşa ceva. Mai degrabă, trădează faptul că avem de-a face cu o strategie discursivă de autolegitimare, cât se poate de ipocrită şi care, ca să citez acea vorbă de duh care le place lor, „e veche, domnule”!

Autor: Alexandru Racu

Sursa: Calea de mijloc

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss