Desfiinţaţi România, netrebnicilor, nu vă mai prefaceţi că avem o ţară ! Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran şi nu ne mai chemaţi la vot ! Ce să alegem, o gaşcă de târâtoare la porţi străine ? Nişte nevertebrate încolonate, cu căciulile în mână, la uşa ambasadelor stăpânitoare aici ? De ce să ne amăgim că vă dăm puterea, când, de fapt, cei de afară o au şi o exercită după cum le vine cheful ? Cheltuim degeaba bani şi energie, iluzionânu-ne aiurea că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru. Nouă ne-a rămas doar dreptul de a scoate din urnă numele slugilor, nu altceva. Deşi, inşii ăştia – parlamentari şi miniştri, nu-l pomenesc pe preşedintele ilegitim – nu au identitate. Şi-au abandonat-o voluntar, ca nu cumva să-şi supere şefii de la Bruxelles şi Washington.
Oameni fără chip şi stare civilă, nişte contururi amorfe şi confundabile unul cu altul, goale. Copii abjecte ale politicianului născocit de o Europă globalizată şi insensibilă la tradiţiile naţionale. Legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor satrapic. Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am trimis aşijderea cetăţenii în pribegie să cerşească o firimitură de condiţie umană inferioară. Suntem monitorizaţi de ani de zile de parcă am fi infractori, ni se interpretează în toate felurile orice gest şi mişcare. Trădătorii s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri, se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia delaţiunii, şi-au făcut piedestal. Schengen-ul este sperietoarea cu care ne ameninţă stăpânul, titulatura compromisului suprem. Intraţi în spaţiul nostru doar goi şi de-a buşilea, uitaţi că sunteţi români ! ni se repetă întruna.
Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii ! Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt vini indigene. Procurorii români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt curaţi şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală. Parlamentarii băştinaşi s-au sculat cu noaptea în cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic, un ţâşti-bâşti trimis de peste Ocean să ne măsoare lipsa de demnitate. Au cearcăne pământii, de la nesomn, şi le tremură bărbăţia de frică. Vocea li s-a piţigăiat şi păşesc umil în salonul yankeului. Îi explică pierit că sunt puterea legiuitoare şi se scuză că nu l-au întrebat înainte, că nu i-au cerut permisiunea de a legifera. Gazda îi cercetează cu dispreţ şi mestecă arogant chewing-gum. Bleah, ce popor de lingăi ! îşi zice în gând individul care şi-a ataşat la carâmb România. E atâta scârbă în ochii ăstuia că abia se abţine să nu scuipe. America nu s-a învrednicit, de un an şi ceva, să-şi expedieze ambasadorul la Bucureşti, la ce bun ?, în colonie merge şi aghiotantul.
Alţi câţiva diplomaţi s-au repezit la Palatul din Dealul Arsenalului să-i ia la refec pe aleşi, să-i iscodească faţă în faţă. Parlamentarii din republica vasală îşi pun cenuşă în cap, o ţin langa cu proasta comunicare şi promit că nu se va mai întâmpla. Îşi iau angajament să nu-şi mai necăjească supraveghetorii, ce vreţi ?, naivii şi-au imaginat că procedura de legiferare le aparţine lor, nu străinilor ! Năimitul de la Cotroceni râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc, are şi motive. Păi, nu le spune el mereu, useliştilor, să fie atenţi că altfel îi pârăşte Apusului ?! Ăştilalţi şi ei aidoma, nu se lasă, fiecare umblă cu turnătoriile pe afară. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii !
Autor: Marian Nazat
Sursa: Jurnalul National
Adevarat grait-ati!
Si-mi vine in minte mereu, obsesiv de la o vreme incoace, celebra poezie a lui Eminescu, “Srisoarea III”. Si ma gandesc ca la acele vremuri, poetul compunea genialele sale versuri inspirat fiind de realitatea lumii sale. Si iata, un 125 de ani mai tarziu, ca suntem exact in aceeasi situatie descrisa in versurile sale. Cred ca e ceva in neregula cu noi ca natie…pe cuvant …chiar nu ne mai revenim??! :(
Fragment din Scrisoarea III,M. Eminescu:
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! “
Corect !