C O N T R A P R O P A G A N D Ă

DEPORTAREA SPERANȚEI

desperationSă recunoaştem: am fost învinşi. După 26 de ani, strigătul AM ÎNVINS! s-a transformat în AM FOST ÎNVINŞI! Ei au învins iar noi am fost învinşi. Victoria lor nu a fost şi a noastră, aşa cum naivi ne-am imaginat atunci când ei îşi strigau victoria. Ei au rămas să se bucure de victorie iar noi plecăm. Cum, necum,  am pierdut aproape totul –  am fost distruşi, am fost deposedaţi, am fost deportaţi, cei rămaşi suntem cei mai mulţi o aglomerare de indivizi înstrăinaţi, înrăiţi, izolaţi şi dezbinaţi, suntem ca melcii, fiecare cochilia lui. Familiile, celulele de bază ale societăţii, sunt acum societăţi în sine şi pentru sine antagoniste unele faţă de celelalte. Vecinii buni, care nu te lasă, nu mai există, îi considerăm duşmani, mai degrabă căutăm relaţii cu indivizi necunoscuţi de departe.

Nu mai avem nevoie de prieteni, căutăm parteneri.  Unii consideră familia în care s-au născut o întâmplare pe care vor să o facă uitată, fiind superiori familiei, nu acceptă genealogia care i-a produs, se consideră o întâmplare unică şi irepetabilă şi de aceea vor să înlocuiască familia cu grupuri cu interese comune. Ideea de egalitate, chiar şi în familie, este detestată, fraţii trebuie să îi poţi alege pe criterii de grup, de utilitate, de parvenire şi îmbogăţire. Familia este ceva prea sentimental, prea josnic, prea neconform şi neevoluat la cotele superioare ale cerinţelor grupurilor conducătoare. Individul trebuie utilizat, procesat, manipulat, evaluat, selectat, reevaluat, conectat, asimilat etc. Prietenii, fraţii, trebuie să aibă o valoare de întrebuinţare cât mai mare pentru a urca scara, piramida socială. Numai în cerc, în haită, poţi cuceri piramida.

Selecţia pe baza prezumţiei de competenţă vizează dorinţa de a fi util şi  urcarea la cote maxime a zelului de a servi. A fi util, a fi folositor cuiva, a putea fi folosit, a avea valoare de întrebuinţare, a aduce beneficii prin utilizarea ta de către cineva, a fi asemenea unui obiect, instrument, folositor la rezolvarea unor necesităţi. Cu cât plaja de utilizări este mai largă, tinzând spre universalitate, cu atât eşti mai sigur de selecţie, eşti mai util. Pentru aceasta trebuie să existe dorinţa cât mai mare de a servi. Toleranţă la prostie, hoţie, nemernicie, degradare intelectuală, minciună, înşelătorie, ștergerea identității naționale? Să tolerăm pe cei care ne fură şi ne înşeală! Bieţii de ei ne pupă în bot şi ne fură tot! Să fim toleranţi cu bieţii hoţi de miliarde, cu bieţii politicieni mincinoşi şi îmbogăţiţi din şpăgi şi banii noştri! Cine pierde tot nu este tolerant, se înrăieşte şi este bun pentru proteste, războaie şi revoluţii.

Sărăcia şi lăcomia aduc infracţionalitate, abandon şcolar, corupţie politică, corupţie educaţională, evaziune fiscală, nivel redus al educaţiei, nivel redus al pregătirii educatorilor, plecarea medicilor, plecarea specialiştilor, etc. În lumea guvernată de bani, un sărac poate fi umilit uşor, este considerat o fiinţă fără putere, fără voinţă, fără drepturi, o marfă ieftină fără identitate şi personalitate. Ura societăţii faţă de săraci aduce ura individului faţă de societate, faţă de ceilalţi. Suntem învăţaţi că numai cei care câştigă sunt buni, ceilalţi trebuie eliminaţi, numai cei puternici sunt  selectaţi. Societatea actuală este intolerantă la insucces, locul doi este condamnabil. Teoria războiului perpetuu a derivat teoria sărăciei perpetue, iar la fel cum lupta pentru pace are ca rezultat înmulţirea războaielor, lupta pentru bunăstare înmulţeşte săracii. Totul este să ştii cum să-i controlezi şi să-i faci să se lupte între ei, în aceeaşi ţară sau cu cei din alte ţări. Cu ceva bani rezolvi problema. Sau poți să apelezi la un schimb de populații prin care să muți nemulțumiții în alt loc, îi deportezi la cerere. Nemulțumirea se disipează pentru un timp. Timpul contează, sincronizarea asigură fluxul necesar, etapizarea. Totul este să asiguri circuitul nemulțumiților spre a satisface dorința lor de mai bine. Aici e important să realizezi o secvențiere planificată. Dacă deportatul la cerere ajunge de prima dată în locul unde obține maximum de satisfacție se pierde timp în comparație cu circuitul secvențial, se pierd generații. Nu trebuie să obțină totul din prima deportare, trebuie să câștige treptat, generație după generație, iar țările în care ajung trebuie să aibă un nivel de viață ușor crescător. Numai cei supraspecializați pot obține satisfacția de a alege de la început. Luxul de a munci pentru profitul patronilor este o favoare. Vrem toleranță dar diferențiată după utilitate, după beneficiile pe care le poate aduce respectivul deportat binefăcătorilor deportatori.

Maneaua ca politică. Votul egal vs. consum egal, nu interesează cine votează, la fel cum nu interesează cine consumă, cine cheltuieşte, tot ce contează este numărul, cantitatea. Nu contează calitatea, nici a mărfii nici a vânzătorului  şi nici a cumpărătorului, cine şi ce cumpără sau vinde, ci numai cât. Nu are importanţă dacă se cumpără teatru sau manele, câţi cumpără sau vând, important este să se cumpere cât mai mult, suma cheltuită să fie cât mai mare. Consumatori de manele sau consumatori de teatru, nu contează, numai să fie cât mai mulţi! Mai mulţi consumatori de manele vor vota eradicarea teatrelor iar puţinii consumatori de teatru vor trebui să se supună majorităţii, cererea de manele devansând cererea de teatru, interpreţii de manele vor avea mai mare căutare decât actorii de teatru şi ca atare tendinţa consumului de manele va fi crescătoare, la fel ca şi numărul consumatorilor de manele care vor vota pentru o manea perpetuă.  Bazinul electoral al maneliştilor nu va vota pentru un iubitor de teatru. Dansând cu maneliştii nu poţi fi votat de actori. Cui îi pasă? Maneliştii nu vor vota niciodată construirea de teatre. Și ce? Dacă vrem mai multe teatre trebuie să voteze cei ce iubesc teatrul. Cine aude permanent numai manele, nu poate înţelege teatrul. Un actor sărac nu poate concura la admiraţia dependenţilor de manele cu un manelist plin de bani. Când eşti înconjurat de manelişti nu poţi gândi succesul în relaţie cu teatrul, vei dori succesul manelelor într-o ţară a maneliştilor plini de bani pentru veşnicie. Noroc cu legea echilibrului care nu permite dispariţia „rataţilor” medici, jurişti, actori, scriitori, profesori  etc. care să-i servească pe maneliştii de succes plini de bani şi care pot să-i plătească pentru serviciile primite. Pentru servitori se cere obedienţă în schimbul plăţii, pentru muncitorii cinstiţi plata e mai mică și mai târziu. Maneaua ca model de succes nu poate avea ca rezultat progresul ştiinţei şi culturii. Crâşma şi puşcăria nu pot genera cunoaştere ştiinţifică şi progres. În schimb maneaua aduce mai multe beneficii politice, se consumă mai mult, este mai uşor de mulţumit, mai uşor de folosit. Votați politica manelistă multilateral dezvoltată! Trăiască iubiţii noştri manelişti politicieni, urechişti de frunte!

Oameni  dresaţi pentru acceptarea imposturii şi incompetenţei sau oameni de caracter, cinstiţi şi care să aprecieze valoarea? Învăţarea consumului, hoţiei, minciunii, obedienţei politice şi de orice fel? Din elevi mediocri nu ai cum să scoţi specialişti performanţi. E ghinion curat pentru mulţi formatori să aibă elevi isteţi. Formatorii de acum preferă dresura în locul educației, frică și linişte, închiderea minţii şi obedienţă deplină, corvoadă și nu vocaţie, butic și nu sanctuar intelectual. Opinia diferită este considerată obrăznicie şi pedepsită. Obedienți buni consumatori. Să încurajăm talentul şmecheriei agresive, toleranţa faţă de hoţi, fascinaţia faţă de ticăloşia exacerbată, faţă de de grobianism, faţă de succesul escrocilor. Să apărăm plagiatorii, violatorii şi hoţii  de succes, să dezvoltăm cultura necinstei. Să înveţe că pentru a conduce masa de consum cuminte, amorfă, tâmpă, care nu face probleme este obligatorie şmecheria obedientă, nu caracterul.

Astăzi cuvântul înţelept nu se mai aude. Cuvântul nu mai are putere să schimbe ceva, nevoia de cuvinte a dispărut, am regresat la nivelul nevoilor primare iar  cei de pe nivelul nevoilor primare nu mai reacţionează la instrumentul nivelului superior; Einstein aici și acum este depăşit. Cuvântul nu aduce bogăţia sperată de cei de pe nivelul nevoilor primare. Lăcomia e asurzitoare.

Legea echilibrului nu permite dispariţia totală a nici unuia dintre factorii contrari, iar în contextul egalităţii permanente, diferenţele încep să dispară. Dacă ştii că orice ai face echilibrul se menţine, efortul de schimbare, lupta împotriva unui factor considerat negativ nu mai are sens, din moment ce realizezi implacabilitatea  finalităţii. Se poate schimba însă distribuţia factorilor în discuţie, repartiţia temporală şi spaţială a acestora. Se poate face ca, de exemplu, pe un anumit teritoriu, la un moment dat, să se realizeze o prevalenţă a anumitor factori, pozitivi sau negativi. Aici intră în discuţie aspiraţia locuitorilor acelui teritoriu, rezultanta aspiraţiilor ce va determina direcţia evoluţiei.

Perpetuarea cauzelor conduce la perpetuarea efectelor. Dacă vizezi schimbarea efectelor trebuie să schimbi cauzele, condiţiile. În condiţiile creşterii exponenţiale permanente a decalajelor, pe fondul stagnării şi/sau descreşterii, măsurile trebuie să fie radicale, proporţionale şi actualizate continuu. Mulţi veniţi, puţini chemaţi. Inteligenţă dar numai însoţită de caracter. Inteligenţa folosită greşit produce haosul junglei. Legea junglei selectează prădători agresivi nu cetăţeni constructori. Nu poţi stinge un incendiu care creşte cu o ceaşcă de cafea care se mai și micşorează. Un sistem performant şi atent conceput de formare a formatorilor ar asigura punctul de plecare în reformarea societăţii şi formarea specialiştilor valoroşi. Dacă se dorește! Sigur acum avem destui specialiști în deportări la cerere.

Autor: Gheorghe Liviu Balaban

Sursa foto: Anticleidi.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss