Politică

Declaraţia-şoc a Ministrului polonez de Externe aruncă în aer Europa:“Bullshit! Intrăm în conflict cu Germania, cu Rusia şi vom considera că totul este nemaipomenit, pentru că le-am supt-o americanilor. Este complet naiv”

janek-skarzynskiAlianţa cu Statele Unite “nu valorează nimic” şi rămâne “dăunătoare Poloniei”, ar fi spus ministrul de Externe Radoslaw Sikorski, potrivit săptămânalului Wprost, aflat la originea unui scandal privind interceptări ilegale şi care a publicat duminică noi fragmente.

“Tu ştii că alianţa polonezo-americană nu valorează nimic. Ea este chiar dăunătoare, pentru că oferă Poloniei un fals sentiment de securitate”, ar fi declarat şeful diplomaţiei într-o conversaţie cu un fost ministru al Finanţelor, Jacek Rostowski.

“Bullshit! Intrăm în conflict cu Germania, cu Rusia şi vom considera că totul este nemaipomenit, pentru că le-am supt-o americanilor. Este complet naiv”, ar fi continuat ministrul, potrivit unei transcrieri a înregistrării publicate pe site-ul Wprost, care nu precizează nici locul şi nici data acestei conversaţii înregistrate ilegal.

Malgorzata Kidawa-Blonska, o purtătoare de cuvânt a Guvernului, a refuzat duminică să comenteze cu privire la aceste noi înregistrări, adăugând că aşteaptă publicarea înregistrării complete, pe care săptămânalul a promis-o pentru luni.

Revista a provocat o furtună politică în Polonia, dezvăluind în urmă cu opt zile o conversaţie, înregistrată fără ca aceştia să ştie, între guvernatorul Băncii centrale Marek Belka şi ministrul de Interne Bartlomiej Sienkiewicz.

Într-un restaurant frecventat de membri ai cercurilor politice de la Varşovia, cei doi oficiali de rang înalt au discutat în mod liber, în iulie 2013, despre un eventual ajutor din partea Băncii centrale faţă de bugetul de stat, în schimbul unei demisii a ministrului Finanţelor de la acea vreme, Jacek Rostowski. Între timp, acesta a părăsit postul.

Publicarea acestor înregistrări a provocat o criză politică în Polonia, opoziţia cerând demisia Guvernului de centru-dreapta condus de către Donald Tusk. Premierul nu a exclus, la mai mult de un an înainte de termenul prevăzut pentru toamna lui 2015, posibilitatea organizării unor alegeri anticipate.

Sursa: Vocea Transilvaniei

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu