C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Decizia Friesland, proprietarul Napolact, îi face pe fermierii din Maramureș să arunce 100.000 de litri de lapte pe zi

595cae3c_005b_47e2_8a4b_a0569d8b22cb_frieslandcampina_livery_lorry_carousel_10941600După ce au făcut investiții pentru a putea vinde lapte de calitate, micii producători din județele Satu Mare, Bihor, Maramureș și Sălaj se văd puși în situația de a da laptele la porci, ca urmare a decizie Friesland Campina, proprietarul mărcii Napolact, de a renunța la contractele cu aceștia.

„Din iunie, nu mai preiau laptele de la noi, ci din Ungaria. Este un dezastru pentru că numai în Maramureș avem peste 60 de centre de colectare, unde se livrau zilnic 100.000 de litri de lapte. Oamenii sunt terminați”, ne-a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.

Fermierii români livrau laptele către multinațională cu 80-90 de bani pe litru, în condițiile în care laptele importat din Ungaria costă 70 de bani pe litru. Situația în care se află producătorii din Transilvania s-ar putea extinde și în alte zone ale țării, după 1 ianuarie 2015, când vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european, astfel că se vor putea face importuri pe bandă rulantă.

Sursa: Stiri agricole

Related Posts

One Response “Decizia Friesland, proprietarul Napolact, îi face pe fermierii din Maramureș să arunce 100.000 de litri de lapte pe zi”

  1. Roman says:

    Obisnuiam sa fiu mare cumparator al produselor Napolact . Din clipa asta nu ma voi mai atinge de ele ..Compania detine si Milli, Oke!, Dots, Completa, Napoca .. Toate le-am, bifat pe lista neagra .

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss