După două decenii de la semnarea primelor contracte prin care se arvuneau resursele naturale ale țării, alături de desființarea băncilor având capital pur românesc și lichidarea industriei naționale (piloni ai suveranității oricăre națiuni) ca părți ale procesului de destructurare a țării, urmată astăzi de o dezagregare prin „descentralizare” (nu descentralizarea responsabilităților, ci disoluția autorității statului ca tot unitar și, ca următor pas, enclavizare-federalizare), încă stăm nepăsători în fața celui mai mare jaf postsovietic al resurselor noastre.
Stăm linștiți, într-o aparență de parcă nu noi am fi subiecții în execuție de pe eșafodul neocolonialismului, asistând, aidoma unor marionete dezafectate și transformate în spectatori de butaforie, la încetățenirea ideii că, oricât am pierdut și vom mai pierde din reusursele noastre, putem totuși să ne conservăm starea de indiferență pentru că, oricine și oricât ne-ar decapitaliza resursele, baza va rămâne tot aici, în pământurile noastre. Și, la un moment dat, un alt guvern, indiferent de cât s-a pierdut, va reuși să repună lucrurile în dreptul lor istoric, redându-ne dreptul de adevărați proprietari ai meleagurilor noastre.
O stare de lucruri care ar putea avea un miez credibil de posibilă înturnare a faptelor, de răsturnare a roții care ne strivește acum în cel mai feroce și fățiș neocolonialism, numai că și aceia care au reușit să ne pună lațurile multicolonialismului sunt conștienți că, atâta vreme cât structura teritorială a zonelor cu resurse pe care le râvnesc vor avea un caracter unitar, va exista într-adevăr și șansa ca Națiunea Română ÎNROBITĂ economic să-și smulgă lațurile. De aceea, următorul pas al colonialiștilor este acela de dezmembrare a țării, de enclavizare, de sfărâmare prin orice mijloace a structurii unitare care stă între ei și dreptul definitiv asupra exploatării resurselor noastre, pământurilor și a forței de muncă tot mai ieftine dintr-o Românie dezindustrializată, decapitalizată bancar (la nivelul ponderei de capital pur românesc) și cu fluxurile financiare circulând prin venele băncilor mamă reprezentând interesele diverselor sfere de influență economică străine.
Iar prin regionalizare se va încerca sfărâmarea untății teritoriale și trecere sub diferite „protectorate” a provinciilor-enclavă formate, tocmai pentru a putea crește forța de subjugare a colonialiștilor. Căci, în clipa în care nu vom mai fi deloc stăpâni pe pământul nostru, resursele vor fi pe de-a întregul la dispoziția colonialiștilor, fără a se mai împiedica în licențe și avize de explorare/exploatare ori în protestele ultimelor bastioane „pungești” ce nu se vor nicicum vasale.
Și am stat atât de liniștiți, chiar dacă eram conștienți de furtul resurselor noastre (primind drept plata a ceea ce ni se lua prețuri ridicole și jignitoare, căci și în țările care au trăit secole sub colonialism, astăzi, aceste redevențe sunt de zece ori mai mari decât ceea ce primim noi!), bazându-ne pe faptul că, oricât de diavolicesc ar fi fost capitalismul, oricât de liberale se dovedeau politicile economice ale partidele de dreapta, existența în arena politică a unui partid social-democrat cu reacții asumate de protecție socială de tip „socialist” (un socialism folsoit însă doar de fațadă, pentru a arunca momeli unei părți substanțiale a electoratului; pensionari și foști muncitori) ar fi fost de măsură să contrabalanseze acțiunile capitalismului „sălbatic”.
Și totuși, chiar dacă acum pare paradoxal, tocmai aceste partide de sorginte social-democrată (FSN, PDSR, PSD) au fost cele care au dus la exproprierea resurselor noastre, iar partidele de dreapta, când au venit la putere, prin alternanță, nu au făcut decât să amplifice aceste vânzări, împingându-ne, de la guvernare la guvernare, într-un multicolonialism, resursele noastre plecând, într-un fel sau altul (direct ca resurse naturale ori sub formă de capital sau fluxuri financiare) spre toate zările. Împingându-ne din monocolonialismul de tip sovietic în multicolonialismul occidental.
Din păcate, dacă nici în 2014, anul de revizuire al marilor contracte prin care ne-au fost luate resursele, nu vom tranșa această problemă, vom ajunge în fața unor decizii și mai dificile. Fie vom fi nevoiți a reînvăța să luptăm pentru eliberarea de sub jug, acum al multicolonialismului (iar în loc să ne ocupăm de finalizarea proiectelor unioniste cu Basarabia, va trebui să ne întoarcem în timp, la lupta pentru independența națională – dar vom mai avea oare conducători de dimensiunea unei asemenea misiuni?), fie va trebui să acceptăm, pentru a supravețui și a nu fi sfârtecați de sferele de interes care stau cu ghearele spre zonele pe care și le-au împărțit, un jug benevol al monocolonialismului ca singură șansă de a restrânge sferele multiple de acum și a nu fi rupți în bucăți, intrând benevol sub controlul unui singure astfel de sfere de tip colonialist. Pentru că aici suntem: România nu se află astăzi sub sfera de acțiune a unui singure sfere de influență, pentru a avea măcar impresia că tentativele de intruziune a altor interese străine vor fi respinse de cel ce își protejează „prada”, ci se află în ghearele mai multor ulii… De aceea, se încearcă acum sfârtecarea teritorială, mascată prin regionalizare, pentru ca fiecare să se retragă cu partea sa de pradă.
Iar PSD-ul pare servil celui mai feroce capitalism. Pentru că, în vreme ce pentru exploatatori prețurile de nimic prin care ni se iau resursele sunt păstrate, prin cotele de redevență, la același nivel, țara este pusă să plătească mai mult, guvernanții prevăzând creșterea substanțială a accizelor tocmai pentru resursele pe care încă nu le exportăm masiv. Iar românii nu vor ajunge doar să-și cumpere sarea și apa la prețuri exorbitante, Cabinetul Trădării Naționale creionând, într-un mecanism diabolic al accizelor, o adevărată discriminare de preț în cazul resurselor pe care le folosim și noi. În acest fel, deși străinii ne vor lua, practic la același prețuri, petrolul, noi vom plăti la pompă și mai mult, guvernanții discriminându-ne prin introducerea de accize suplimentare. Punând practic taxe dreptului nostru de a ne folosi de ceea ce ne aparține! Și vom ajunge nu doar cel mai ieftin exportator de benzină, pentru colonialiști, dar și țara care, pentru propria-i piață, va livra cel mai scump combustibil din Europa.
Va trebui să ne deșteptăm măcar în 2014 pentru a ne putea opune prelungirii contractelor prin care ni se fură resursele, dar, mai ales, pentru a nu ajunge să lăsăm generațiilor următoare sarcina recâștigării independenței și suveranității economice de care, prin nepăsare, ne-am bătut joc.
P.S.:
Dacă se întreabă cineva cum de Ion Iliescu poate dormi liniștit în vreme ce odraslele lui politruce, social-democrați doar cu numele, au ajuns să servească forma feroce a capitalismului, fiind mai încrâncenați chiar decât partidele de dreapta, ar trebui să înțeleagă că, pe eșicherul nostru politic, nu există nici o diferență între „stânga” și „dreapta”. Sunt unul și același lucru, provenind, prin oamenii politici migratori, din același rău primordial, ceea ce explică faptul că liberalii au acceptat măsurile sociale ale PSD, deși își încălcau grav „doctrina”, iar „social-democrații” au devenit, din ceea ce trebuiau să fie, protecționiștii celor mulți, mai capitaliști decât capitaliștii.
Autor: Cezar Adonis Mihalache
Sursa: Ziarul Națiunea
suna frumos
Bun, stanga nu-i buna, dreapta nu-i buna…care e solutia? Ce e de facut?