C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De la trădarea individuală la trădarea instituționalizată

tradareTrădarea individualizată este o alegere. E urmarea îndepărtării interesate de țara ta, de neamul tău. Te convertești, ca trădător, spre un altul, ipotetic, care ți-a ispitit ființa. Și ți-ai pierdut-o, pentru că niciodată celălalt ipotetic nu te va primi la el. Va rămâne ceea ce este, un aproapele ipotetic, un stăpân, iar tu, sluga lui.

Trădarea instituționalizată se produce atunci când mediocritatea individualizată atinge o masă critică și … se instituționalizează, devine reflex formal, structural, cutumă. Metehnele, gesturile moral diminuate, lipsa de perspectivă, incapacitatea de a vedea în context, lipsa de asumare, individualismul îngust (să zicem că există și unul luminat, de tip „liberal”, clasic) se infiltrează în sângele social, fagocitează hematiile interesului public și instaurează leucemia statului. Cu timpul, arterele confiscate se prăbușesc și, în locul lor, apar conducte surogat de plastic, bune pentru exportul/„pierderea de substanță națională” (Madgearu).

Țara este topită din interior de otrava a cărei chimie tocmai am descris-o și este suptă, la propriu, de consumatorii ei străini de neam.  Mecanismul pornește de la câțiva declanșatori – trădători ai moralei (ai corpului profesional, al interesului public și, în final, al statului, al neamului, al țării). Trădătorii individualizați, care au confiscat ideea de funcție publică și, cei mai „buni” dintre ei pe cea de „personalitate publică”, propagă noile modele ale mediocrității: mase de neaveniți sunt ridicate la ranguri nepotrivite, incapabililor li se dau răspunderi. Fudulia devine șefie. Și, în final, ceilalți, cuminții (nu neapărat și cu minte), se chircesc, în așteptarea unor vremuri mai bune, protejându-și sursa de venit. Tac (nu pentru că ar fi puternici ci, din slăbiciune). În final, se convertesc. Este momentul în care am devenit aproape cu toțiivectori ai închiderii,  agent Smith din Matrix: fără privire, executanți feroce, care se mișcă până la cerul ideilor, la care nu au acces, cu maximă viclenie, excelenți tehnicieni ai mecanismelor instituționale, slujbași ai birocrației supreme: computerul-stăpân-peste-lume (The Matrix, trilogie, Warner Bros., 1999).

Dacă trădătorii opresc instituțiile din rolul sporitor al ființei colective (de creștere a omului prin comunitate și stat, dincolo de realizarea funcțională a sarcinilor zilnice), mediocritatea transformă instituțiile în instrumente ale propagării standardizate a ineficienței. Cea mai gravă consecință, pe lângă paralizia statului (care funcționează în virtutea intereselor de partid) este propagarea în demografia națională a sentimentului neputinței: blocarea speranței, ceea ce transformă în masă tinerii în cinici, îi dezabuzează și îi trimite în bejenie, în cea mai mare emigrație din istoria cunoscută a românilor. Pentru că instituția este semnul eficienței, al propagării cu precizie și în masă al scopurilor colective. Când scopurile instituționalizate sunt confiscate, se produce haosul. Și cel mai bun mijloc de a confisca scopurile colective este delegarea inițiativei instituționale „juriștilor” și „contabililor”, care își ascund neputința de a avea un crez după „așa spune legea”. Lege rău făcută prin denaturarea parlamentului. Mai sus de ei, ceilalți, marea clică, fură liniștită și cu satisfacție. Este etapa liderilor fără față, incapabili să-și asume, al nehotărâților puși în funcții hotărâtoare.

Instituția astfel confiscată nu se mai adresează nevoii (de școală, sănătate, cultură, educație, securitate). Dimpotrivă, ca un carusel stricat, care se învârte cu viteza fondurilor care se scurg prin ea către găști, împrăștie mortal în societate iresponsabilitate, debusolare, resturi. În ultima etapă a înstrăinării sale, instituția devine un uriaș aspirator de resurse naționale, prin lege. Cea mai mare parte le dă străinătății, restul găștilor și prea puțin slugilor care le păstoresc. Etapa nu e departe de momentul în care poporul ia furca și pune foc „guvernământului” (Rousseau). Este mișcarea reparatorie al celui de-al patrulea element al ordinii: legea morală, după cum ne arată unul dintre cele mai experimentate personaje în ale revoluției, Jean Jacques Rousseau: „După cum voinţa particulară acţionează neîncetat împotriva voinţei generale, tot astfel şi guvernământul face un efort continuu împotriva suveranităţii [doar poporul este suveran]. Cu cât sporeşte acest efort, cu atât orânduirea se schimbă în rău; şi cum aici nu există nici o altă voinţă de corp care, rezistând voinţei principelui, s-o contrabalanseze, trebuie să se ajungă la aceea că, mai curând sau  mai târziu, principele [guvernământul] sfârşeşte prin a asupri suveranul [poporul] şi rupe tratatul social [guvernarea întemeiată pe principiul dreptului iar nu pe al forței]. Acesta este viciul inerent şi inevitabil care încă de la naşterea corpului politic tinde fără încetare la distrugerea lui.” (Rousseau, Contractul social, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957 [1762], p.209)

Căderea instituțiilor și mișcarea reparatorie a popoarelor se pare că se mișcă undeva între 50 și 250 de ani, unde termenul lung include subcicluri pe diverse teme (inclusiv războaie), prăbușiri (economice, politice, culturale), reconstituiri mai mult sau mai puțin ineficiente.

Suntem în etapa în care o bună parte din clasa politică, intelectuali, administrația, există pe seama României. De 25 de ani consumăm la propriu, din România. Acum suntem în momentul în care o vindem, la propriu, la bucată, și ne pregătim să lichidăm punctul terminus al unui ciclu multisecular, statul unitar național de la 1 Decembrie 1918 prin regionalizare și noua Constituție, să-i anihilăm baza reproducerii culturale prin străpungerea morală, nu doar economică, a familiei.

Mai ieri, un coleg, îmi spunea: „sunt presiuni mari asupra lor, nu au ce să facă”, a propos de nehotărâții puși în funcții hotărâtoare. I-am răspuns: „să dea cu flit!”, nu mi-a trecut prin cap să-i răspund că cea mai mare presiune asupra fiecăruia dintre noi este conștiința aproapelui, conștiința de neam. Cu fiecare treaptă a micimii, trădăm. E o categorie paraontologică (e para, pentru că ontologicul, zona de ființare, are doar conținuturi, omul mic nu are). Pentru că trădarea trimite la părăsirea propriei tale ființe și la plasarea eului în vidul de ființă. Social, cel ce s-a trădat devine sclav. Introducând scăderea forțată în lume, trădarea are parte de un tratament pe măsură, biblic. Iuda a dat înapoi banii înainte de a-și pune capăt zilelor.

Autor: Radu Baltașiu

Sursa: Radu Baltașiu Blog

Related Posts

One Response “De la trădarea individuală la trădarea instituționalizată”

  1. Ioan Puscasu says:

    T R Ă D A R E A, in societatea romaneasca a devenit o parte permanenta a cotidianului politico-social si economico-administrativ. Majoritatea romanilor tradeaza ca ticalosii pe toate planurile si sunt tradati continuu de cei carora le acorda incredere şi putere. Tradarea este dureroasa atunci cind simtim cum suntem tradati de oamenii falsi, perverşi dar nu si cand noi tradam cu usurintă curvească.
    Ignorind aspectul public negativ poate exista si tradare justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de a supravietui sau trai la limita subzistentei.
    Actul de trădare semnifica in primul rand lipsa, unei valori umane esentiale, a credintei, a unor convingeri, pentru ca nici un om cu crez adevarat nu poate trada.
    Tradeaza cel ce nu are nici o credinta si care se ascunde sub masca servilismului, ipocriziei si a falsitatii.
    Tradarea este considerata un mare pacat, deoarece viata a dovedit-o ca nu este usor sa decidem impotriva vointei noastre usuratice, a tentatiilor ticaloase sau a interesului nostru marsav. Putini sunt cei care au vocatia de martiri sau eroi.
    In politica romaneasca de dupa 1989 nu s-a remarcat nici un caz de loialitate politica cu finalitate glorioasa sau virtute, in schimb s-a putut vedea foarte frecvent tradarea calificata, prin aplicarea diferitelor moduri de operare imorala in interese meschine de partid, de grup sau personale.
    In existenta oricarei intelegeri (contract politic), in drumul spre realizarea tintelor nobile trambitate pentru a fi auzite de creduli, totdeauna au aparut situatii in care cel putin un politician, animat de ganduri negre dusmanoase, imorale a demonstrat ca interesul lui este altul mult mai important decat al celorlalti de langa el si atunci a intervenit ruptura in urma caruia s-a urzit tradarea politica ca o alegere egoista, fara a mai interesa ca aceasta este de fapt facuta impotriva, celor cu care a mers impreuna pina in acel punct al unui traseu comun sau a celor care i-au acordat increderea.
    Datorita TRADARII, incompetentei si imoralitatii putine obiective politice de interes general(national) au mai fost finalizate conform intelegerilor stabilite initial.
    Politicienii romani, pentru a fi alesi, au promis si cautat sa convinga prin siretenie, viclenie si mecanisme demagogice cat mai multi alegatori pentru a le castiga votul sau pentru a le fura picatura de putere publica. Dupa castigarea mandatului de reprezentare marea majoritate a acestora (mai ales daca au si imunitate) au tradat, acoperindu-se cu justificarea politicii personale, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant sau semen de-al sau.
    In acest context este clar ca majoritatea POLITICIENILOR care acorda TRADARII, viclesugului rang de virtute nu mai pot dovedi DEMNITATE deoarece, sunt lipsiti de anumite valoari umane, cinste, merite morale si de instictul politic suprem de a preţui omul si de a manageria destine umane.
    In cazul unor conflicte sociale rezultate intr-un “regim politic”, niciodata nu se poate clarifica situatia despre cine a tradat primul, pentru ca frustrati de pierderea suferită, cei care se simt sacrificati, se arata a fi tot politicienii stapaniti de ura, parsivism si egoism, plini de sine si incapabili de a-si recunoaste propriile tradari.
    Astfel ei cauta motive ca sa devina victime artificiale si razbunatori crunti in numele unei moralitati lipsite de orice constiinta a tradarilor pe care le-au planuit si facut.
    In Romania dupa 1989 s-a dovedit că; ,, Politica este indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecsiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.”
    ,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici narozi?”
    “Calea TRADARII NATIONALE totdeauna a fost croita de/prin politica”.
    Cateva maxime cu referire la tradare sustin cele consemnate: “Servilismul este masca tradarii”; “Nu este credincios faţă de nimeni şi de nimic cel ce-şi poate trăda tovarăşul de trudă”; “Trădarea niciodată nu-nfloreşte desi e un spin. De ce oare? De-ar înflori n-ai mai putea să-i spui trădare” .
    S O L I D A R I T A T E A ca valoare umana, in Romania, nu se poate manifesta ca o unitate strânsă, bazată pe comunitatea de interese, de sentimente, de idei si spirit de întelegere. Aceasta are doua valente una pentru categoria “jecmanitilor” si este invocata de clasa politica numai atunci cand puterea decide unilateral ca o majoritate a populatiei urmeaza ori si-a pierdut unele drepturi.
    A doua valenta a solidaritatii este cea a clasei privilegiatilor (jecmanitorilor), din care fac parte obligatoriu factorii puterii si grangurii democratiei “falsii oengistii”, se refera la sporirea propriilor avantaje, facilitati si libertati pentru comiterea de atrocitati. CLASA de MIJOC pilonul de baza, ce ar putea asigura stabilitatea oricarei societati, exista numai in mintea unor visatori, deoarece in realitate ea nu poate prinde contur si lipseste cu desavarsire din Romania tot datorita infantilismului politic si tradarii din partea unor mişei erijaţi in elite ale societatii romanesti.
    Solidaritate intre privilegiati si celelalte categorii sociale nu se va putea realiza curand deoarece trufia, dusmania, incultura, demagogia si lipsa de civilizatie sunt intretinute politic, transmise mostenitorilor prin ADN-ul ticalosiei si infatiseaza in prezent “raporturi sau relatii tipice dintre lup si miel”. .
    . “SPIRITUL CIVIC” ca ansamblu de sentimente profunde de dragoste si devotament patriotic, alt pilon de baza in sustinerea unei societati democratice, stabile, in Romania, nu s-a putut dezvolta dupa 1989 din cauza tradatorilor de neam (majoritatea liderilor de sindicat, de ONG, organizatii de presa au probleme penale) si a cenzurarii “organizatiilor societatii civile” de catre forte interne si externe cu interese obscure.
    Perioada de dupa 1989 este caracterizata in Ro de ipocrizie, tradare, falsitate, etc.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss