C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De la dictatura la oligarhie

Majoritatea suntem de acord ca Romania merge intr-o directie gresita. In anii ’90 I Iliescu ne spunea ca si-ar dori adoptarea modelul de socialism „suedez” (nu insa si monarhia).

Care-i directia gresita in care ne indreptam?
Daca analizam ce se intampla in Romania constatam ca ne indreptam spre un model social latino-american sau rusesc, o forma de oligarhie. Fosta conducere comunista impreuna cu aparatul de represiune, dupa ’90, au inceput sa acapareze economia si sa dea nastere la oligarhie.

Oligarhia reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Oligarhia reprezintă o formă de guvernământ în care cea mai mare, sau întreaga putere politică este deținută de un mic segment al societății, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii, segment care se caracterizează fie prin avuție, înrudire, putere militară sau influență politică. Cuvântul își are rădăcinile în limba greacă și provine din ‘oligo’ – puțini și ‘arkhos’ – a conduce.

În mod tradițional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ale căror copii sunt formați pentru a deveni moștenitorii acestei puteri. În contrast cu aristocrația, forma de guvernământ în care “cei mai buni” dețin puterea, oligarhia reprezintă adeseori o manifestare a puterii exprimată în mod nedemocratic, în care personalitățile-cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice.

O societate poate deveni o oligarhie într-un anumit moment al evoluției ei printr-un mecanism de acumulare graduală și netransparentă de mijloace economice de către un grup restrâns de indivizi.

Oligarhia are tendința de a-și crea structuri suprastatale, și nu poate funcționa în absența unui control strict al justiției.Ecuația oligarhiei include în mod obligatoriu: infiltrarea politică, controlul mass-media, accesul privilegiat la resursele energetice și îmblânzirea justiției

Definitia oligarhiei se regaseste in fenomenul din perioada postdecembrista a Romaniei. Intr-un studiu despre trecerea de la dictatura la democratie Gene Sharp avertiza:

Aristotel avertiza cu mult timp în urmă că „ … o tiranie se poate transforma în altă tiranie …”

Există numeroase dovezi istorice în diverse ţări, ca Franţa (iacobinii şi Napoleon), Rusia(bolşevicii), Iran (ayatollahul), Birmania (SLORC – Consiliul de Stat pentru Restaurarea Legii şi a Ordinii), potrivit cărora prăbuşirea unui regim opresiv va fi văzută de unele persoane şi grupuri drept o simplă oportunitate de a deveni noii stăpâni. Motivele lor pot varia, însă rezultatele sunt de obicei cam aceleaşi. Noua dictatură poate fi şi mai crâncenă decât cea anterioară. Chiar înainte de prăbuşirea regimului, membrii vechiului sistem pot încerca să pună capăt luptei pentru democraţie, înscenând o lovitură de stat pentru a anticipa victoria rezistenţei populare. Ei ar putea proclama lichidarea dictaturii, urmărind de fapt doar să impună un nou model mai mult sau mai puţin „renovat” al celui anterior.

Cam asta s-a intamplat in Romania. Evenimentele din ’89 au fost deturnate spre o democratie aparenta, cu institutii democratice dar partial functionale.

Proiectul a fost sa transforme fostii stapani in viitorii proprietari ai tarii, si daca nu se poate sa preia activele in proprietate, cel putin sa se aleaga cu un comision din vanzarea acestora. A fost blocat si limitat accesul partidelor istorice la putere, si in final eliminarea lor din viata politica.

S-au adoptat conditii dificil de indeplinit pentru inscrierea de noi partide si s-a introdus pragul electoral, pentru a elimina partidele mici, si a nu permite accesul la putere a eventualelor formatiuni nou infiintate.

Privatizarea a fost pervertita, in sensul ca in loc sa se privatizeze catre populatie in proportie de 100%, societatile concurentiale comerciale din: alimentatie publica si turism, comert, industria usoara si cooperatie, s-au privatizat 30% din tot ce era industrie.

De ce s-a adoptata aceasta solutie? Pentru ca actionariatul privat sa nu aiba dreptul de a decide cine sa participe la conducerea firmelor si sa controleze activitatea managerilor. A doua solutie in aceeasi directie a anihilarii actionariatului privat, a fost subscrierea de cupoane la Fondul Proprietati Private la valoarea nominala, in loc sa se faca o subscriere la societati comerciale, prin bursa de valori, ca in Cehia, la valoarea de piata.

Economia a ramas una concentrata si condusa centralizat de fostii profitori ai regimului comunist.

Societati ca ONT Litoral sau ONT Carpati, care puteau fi divizate sa se creeze concurenta, au fost mentinute ca societati cu statut de monopol local. Acelasi lucru cu societati comerciale profilate pe alimente, confectii sau incaltaminte, care la nivel de oras aveau monopol. Au fost pastrate si s-au inchiriat spatile detinute, pana cand ele au disparut de pe piata. Cine a inchiriat si vandut activele acestor societati comerciale? Functionarii statului, sau cei numiti de putere in conducerea Fondurilor FPP si FPS, impreuna cu membrii consililor de administratie numiti de aceeasi functionari de la putere.

– Padurile au fost si sunt defrisate, desi se afla in adminstrarea Regiei Nationala a Padurilor. Sunt defrisate de firme cu sediul in Bucuresti si cu acordul primarilor din teritoriu, care primesc dispozitii pe linie de partid ca in “epoca de trista amintire”.

– Carierele si balastierele s-au oferti clientelar de catre Regia Nationala a Apelor si in perioada boomului imobiliar a fost o afacere rentabila.

– Drumurile au atras de la buget sume uriase prin CNADR, care adminstreaza sosele prin toata tara.

– S-au mentinut regii sau companii in domenile: transporturilor nationale sau locale, CFR, admnistrarii Deltei Dunarii, a locuintelor, canalizarii si a aprovizionarii cu apa, a terenurilor (prin Adminstrarea Domenilor Statului), a petrolului si gazelor, energiei si exploatarilor miniere etc..

In toate domenile enumerate mai sus si in multe altele, cetatenii nu au avut nici o posibilitate sa intervina in decizia manageriala, sau in privatizare. Totul s-a hotarat la Bucuresti de un grup restrans de indivizi necunoscuti, intr-un proces lipsit de transparenta. Piata nu a reusit sa se impuna pentru ca economia a ramas centralizata si dirijata de la Bucuresti, si firmele “nerentabile” privatizate si demolate.

Partidele politice au devenit SRL-uri

Fenomenul de anihilare si compromitere a partidelor politice a fost continuu si odata cu el s-a incercat si compromiterea parlamentului, pentru ca un parlament fara intitative legislative in interesul cetetenilor este un parlament compromis. In partide a fost creeata o atmosfera de debandada si nu s-au pus in discutie niciodata teme importante, de proiecte locale sau de programe nationale. Candidatii au fost decisi de conducere, si rolul membrilor a fost strict de lipirea de afise si de participare la mitinguri de campanie. Lipsa dezbaterilor a creeat sentimentul inutilitatii, care a facut ca partidele sa se depopuleze, in special de persoane cu protential intelectuala si fara pretentii la functii, si partidele au ramas cu un numar mic de oportunisti. Procesul a fost unul constient intretinut, in toate partidele politice.

ONG-urile s-au “cumintit” – reducandu-si actiunile la trambulina pentru lideri, cateva sondaje de opinie, observarea alegerilor si intalniri cu elevii pentru culturalizare. In ONG-uri nu se organizeaza dezbateri dupa un program discutat si aprobat. De fapt ONG-urile nici nu incearca sa atraga membrii. Daca cineva vrea sa se inscrie intr-un ONG este privit cu suspiciune. Se considera ca este ori “infiltrat” de cineva, ori “deraiat” de la normalitate. ONG-uri au activitate strict cat sa atraga ceva fonduri din occident. Practic ONG-urile cu caracter politic au “inghetat”.

Toate cele de mai sus arata un proces de degradare si de compromitere a democratiei, democratie care de fapt nu a functionat niciodata, dar acum conducerea politica a castigat o incredere care o face sa devina aroganta, pentru ca si-a adjudecat puterea economica si a “curatat” spectrul politic de concurenta.

In lucrarea amintita Gene Sharp spune ca:

Pericolul unei noi dictaturi

Din păcate, trecutul se mai află cu noi. Problema dictaturilor are rădăcini adânci.Oamenii multor ţări au cunoscut decenii sau chiar secole de opresiune, de provenienţă fie internă, fie externă. Frecvent, supunerea necondiţionată faţă de persoanele şi guvernanţii,deţinători ai autorităţii, a fost inoculată vreme îndelungată. În cazuri extreme, instituţiile sociale, politice, economice şi chiar religioase ale societăţii – aflate în afara controlului statului – au fost intenţionat slăbite, subordonate sau chiar înlocuite de instituţii noi, aservite regimului, folosite de stat sau de partidul aflat la putere în scopul de a controla societatea.Populaţia era adeseori atomizată (transformată într-o masă de indivizi izolaţi), fiind incapabilăde a-şi uni eforturile pentru câştigarea libertăţii, de a se încrede unul în altul sau chiar de aacţiona din proprie iniţiativă.Rezultatul este previzibil: poporul devine slab, lipsit de încredere în sine şi inapt de a opune rezistenţă. Oamenii sunt adesea prea speriaţi pentru a-şi declara ura faţă de dictatură şisetea de libertate, chiar şi în familie sau printre prieteni. Oamenii sunt adesea prea înspăimântaţi pentru a se gândi în mod serios la vreo împotrivire publică. Oricum, care ar fi rostul? Dimpotrivă, ei înfruntă suferinţele neavând niciun scop şi acceptă un viitor fără speranţă.

De la tiranie ne indreptam spre oligarhie si in final aceasta nu rezista deoarece “saracimea este inlaturata de la putere si guvernamantul se prabuseste sub presiunea nemultuitilor” dupa cum afirma Platon.

sursa: decantare.wordpress.com

Related Posts

One Response “De la dictatura la oligarhie”

  1. pacat ca nu am voie sa comentez

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss