C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De ce s-a ascuns Iohannis cu capul în nisip?

Cei mai binevoitori ar fi tentați să facă o paralelă între ultimele trei momente în care președintele Klaus Iohannis a dat dovadă de lipsă de reacție. Extragerea Sorinei din România, crimele de la Caracal și regretabilul incident în epicentrul căruia s-a aflat un militar american în timpul ceremoniei consacrate Zilei Marinei. Aceștia sunt dispuși să pună totul pe seama unor neatenții.



Sau, dacă sunt mai puțin eleganți, să considere pur și simplu că cel care se bate în prezent pentru un nou mandat este o persoană nesimțitoare în raport cu suferințele altora. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. Eu le citesc într-o cu totul altă cheie. În fiecare dintre aceste situații, Klaus Iohannis și-a băgat deliberat capul în nisip. Făcându-se că plouă.

Vă mai amintiți reacția pe care a avut-o președintele Klaus Iohannis atunci când un ursuleț a fost omorât din greșeală în Sibiu? A ținut ditamai discursul. A turnat gaz peste emoția colectivă. A vorbit despre lipsa de proceduri. Despre vulnerabilitatea unor instituții ale statului. Despre România lucrului bine făcut. Cred că și astăzi ursulețul, acolo în Cer, unde e, îl pomenește.

De ce tace președintele atunci când avem de-a face cu victime umane? Este el mai sensibil la suferința animalelor? Sau există un cu totul și cu totul alt motiv, care ar putea fi laitmotivul absenței reacției în cele trei cazuri enumerate mai sus?

Ce a demonstrat cazul atât de mediatizat și atât de repede uitat al Sorinei? Fetița extrasă împotriva voinței ei cu brutalitate de lângă cei care au îngrijit-o ani de zile, făcută pachet și dusă probabil pentru totdeauna undeva în Statele Unite. Foarte pe scurt, cazul a explodat atunci când o procuroare a înșfăcat-o, a târât-o, apoi a luat-o pe sus și a predat-o mascaților, care la rândul lor au oferit-o pe tavă familiei americane. Dacă Iohannis ar fi intervenit, el ar fi trebuit să o arate cu degetul pe procuroare. Să-i arate cu degetul pe judecătorii care, în baza unui dosar în neregulă, au decis că fetița poate fi adoptată de cine a fost adoptată. Să arate cu degetul Ambasada Statelor Unite, care a intervenit în tot acest proces. Cu alte cuvinte, el trebuia să acuze tot ceea ce a apărat cu fervoare cinci ani de mandat. Și a preferat să tacă.

Al doilea caz este cel care a electrocutat literalmente de trei săptămămâni întreaga societate românească. Cazul crimelor de la Caracal. Pe agenda opiniei publice, vrem nu vrem, ne place sau nu ne place, cap de afiș sunt de trei săptămâni tragicele evenimente petrecute într-un oraș oarecare din Oltenia și în proximitatea acestuia. Dacă președintele Klaus Iohannis ar fi intervenit, din nou, ar fi trebuit să se exprime acuzator la adresa unor instituții pe care le-a apărat cinci ani cu sârg și de care va avea mare nevoie în continuare. Cumplitele vulnerabilități legate de acest caz, dezvăluite zi de zi de presă și recunoscute vrând nevrând și de oficiali ai statului român, demonstrează grave probleme în modul de funcționare a trei tipuri de instituții. Instituții aflate în subordinea președintelui, cum sunt STS și chiar SRI, după cum a reieșit din declarații făcute joi de persoane cât se poate de autorizate. Instituții aflate în subordinea Guvernului, cum este de pildă poliția. Instituții plasate sub puterea judecătorească. Cum este procuratura, care și-a dovedit pe deplin iresponsabilitatea și incompetența în acest caz. Președintele a băgat capul în nisip și tace, pentru că nu are cum să acuze selectiv. Ar fi o greșeală intenționată mult prea evidentă.

La ceremoniile dedicate Zilei Marinei, președintele Klaus Iohannis a ținut să participe și să rostească și un discurs împănat cu obișnuitele platitudini. E un an electoral. Extem de important pentru el, de vreme ce fiind dat la o parte de la președinția Consiliului European, pentru că liderii nucleului dur l-au dibuit, e silit de împrejurări să se bată pentru un al doilea mandat. La doi-trei metri de el, un militar american, care ne apără țara alături de militari români, a leșinat. Instantaneu s-au mișcat multe persoane pentru a-i da primul ajutor și a-l transporta la o ambulanță. Domnul președinte Klaus Iohannis nu a schițat nici cel mai mic gest. Nu a ridicat nici măcar o sprânceană. Și-a continuat imperturbabil, în limba lui de lemn, discursul. Nu numai că nu a întrerupt acest discurs, pentru a vedea ce se întâmplă cu un om și dacă nu care cumva acesta a făcut un infarct și a decedat. Nici după ce și-a terminat discursul nu s-a interesat pentru a afla cum s-a finalizat incidentul. Dacă starea militarului este mai gravă sau mai puțin gravă. Sau dacă trăiește sau a decedat. Din atitudinea lui, analizată fără niciun fel de idei preconcepute, reiese că președintele a fost chiar deranjat de faptul că un incident de acest fel i-a tulburat ceremonia în epicentrul căreia se pusese. Ce demonstrează acest tip de reacție? Cinism. Lipsa empatiei. Nepăsare față de aproapele tău. Un egoism feroce.

Toate cele trei exemple ne arată că, pentru Klaus Iohannis, interesul său personal este mai important decât orice altceva. Iar interesul său personal este să obțină cu orice preț încă un mandat la Cotroceni. Pentru acest mandat este dispus să calce totul în picioare. Să apere până în pânzele albe instituții care nu trebuie apărate, decât atunci când sunt pe nedrept atacate. Să treacă nepăsător pe lângă suferințele unor persoane.

În urma crimelor de la Caracal, întreaga societate este traumatizată. Pentru crimele în sine. Pentru bănuiala cumplită că mai sunt și alte crime. Dar mai ales pentru neputința dovedită a unor instituții din subordinea președintelui, din subordinea Guvernului și din subordinea puterii judecătorești de a apăra siguranța cetățeanului. Dacă un stat, în sensul larg al cuvântului, este incapabil să-și apere cetățenii, ce stat mai este acesta? Un stat care se apără doar pe sine, uitând de principala sa misiune de a garanta siguranța oamenilor săi se transformă într-o nefericită ficțiune. Conform Constituției, doar președintele este cel care ar putea cumva pune cap la cap puterile statului pentru a găsi soluții. Astfel încât, în viitor, viața oamenilor să nu se mai afle într-un pericol permanent. De aceea există această instituție, instituția prezidențială, și nu pur și simplu pentru a asigura suport unor călătorii mai degrabă tursitice decât politice și confort în deplasări în numeroasele zile libere și în actvitățile sportive, gen tenis, drumeții montane și golf. Președintele Klaus Iohannis avea obligația ca, în ședința CSAT pe care o conduce în calitate de președinte, să pună pe ordinea de zi un punct în care să se analizeze disfuncționalitățile grave de acum dovedite ale unor instituții ale statului român și să se identifice soluțiile. Pentru ca, în viitor, statul să nu mai poate fi nici nesimțit și nici neputincios atunci când se pune problema apărării cetățenilor săi.

Președintele este foarte ocupat cu combaterea corupției tuturor categoriilor de demnitari. Face referendumuri peste referendumuri, aparent cu scopul de a nu mai exista în administrația publică persoane cu păcate penale. Foarte bine. Numai că statul nu se reduce la atât. Dacă CSAT se ocupă de corupție ca vulnerabilitate națională și în mod special președintele statului și al acestei instituții, oare cine ar trebui să se ocupe de un flagel la fel de mare, cum este traficul de ființe umane și industria prostituției, un capitol însemnat fiind prostituția cu minore? Și cu minori. De ce nu-i pasă președintelui de acest flagel, care a creat în România o economie neagră în valoare de câteva miliarde de euro? Bani cu care sunt mânjiți și funcționari ai statului, și reprezentanți ai Justiției și politicieni, unii dintre ei de vârf?

Și mai adaug ceva ce mi se pare extrem de important. Așa cinic cum este, președintelui Klaus Iohannis îi convine toată această traumă prin care trece societatea românească. Dacă de trei săptămâni discutăm despre tragedia de la Caracal și dacă cetățenii nu văd că mecanismele dereglate ale statului sunt puse în ordine, se va mai discuta mult și bine pe marginea acestui subiect. Ceea ce însemană că se va vorbi mai puțin despre ce nu a făcut președintele Klaus Iohannis în mandatul său de cinci ani, despre cum nu și-a îndeplinit el niciunul dintre angajamentele asumate în campania prezidențială precedentă și despre tot ce a făcut rău în acest interval de timp, sacrificând de mult prea multe ori interesul național în beneficiul propriei persoane.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Related Posts

2 Responses “De ce s-a ascuns Iohannis cu capul în nisip?”

  1. Themega says:

    Un jeg uman acest retardat Iohannis…

  2. ... says:

    semne gen zoombi – fenomen extrem, intre lumini si umbre. nisip. trist.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss