C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De ce nu o va denunța Negulescu pe Kovesi

Sunt aproape convins că știrea pe surse care a împânzit NET-ul, cum că procurorul Negulescu a început să o denunțe pe Kovesi la Parchetul General, este doar o poveste despre dorință, speranță și amăgire. Ea neavând vreun suport în acțiunile reale ale domnului Zdreanță ci doar în așteptările idealiste ale unei părți a societății care se ghidează după forme de optimism motivațional precum „adevărul iese întotdeauna la suprafață” sau „binele învinge mereu răul”.



Negulescu ține în spate stavila unui baraj în amontele căruia s-au acumulat mizerii strivitoare. Toate având ca numitor comun o instituție, DNA, și o persoană, Laura Kovesi. Sigur că este în puterea domnului Negulescu, ar fi chiar o ușurare pentru sine, să îndoaie puțin genunchii, se plece puțin capul și să dea drumul șuvoiului infect spre purificare prin adevăr, spre deliciul opiniei publice.

Nu va face însă acest lucru! Nu-l va face pentru că primul strivit sub forța consecințelor imediate ar fi chiar el.

Ori domnul Negulescu este un laș! Un laș de calibru! Doar lașii de calibru pot pune atâta preț pe lașitatea altora și-și pot dedica viața îngenuncherii semenilor prin frică.

Există asemănări între cuplul Băsescu – Udrea și cuplul Negulescu – Kovesi. În ambele cupluri cel mai slab îl poate distruge cu mare ușurință pe cel mai puternic. Dar niciodată, admițând că s-ar da cărțile pe față, cel mai puternic nu ar pleca în neant fără să-l tragă după sine și pe cel mai slab. Și ar mai fi o asemănare: puternicii acestor cupluri au o protecție înaltă, peste constituție și legi, care îi inhibă pe slabii ce-i au la mână să acționeze tranșant.

Tactica de autosalvare pe care o învârt acum în minte și Negulescu și Udrea este nu de a-și folosi armele de șantaj prin detonare ci doar de a amenința cu ele, până la paroxism, în speranța că vor fi și ei protejați, la pachet cu mai marii lor inspiratori.

Istoria a demonstrat, aproape fără excepție, că o astfel de tactică a încremenirii în șantaj se termină, fatalmente, prin eliminarea șantajistului mai slab. Dar marii lași nu cred în lecțiile istoriei ci exclusiv în pulsul lor pe care și-l măsoară, maniacal, nu doar dimineața la sculare ci și de fiecare dată când se străduiesc, fără a reuși, să adoarmă cu capul pe perna lor.

Așa că fiți realiști, Negulescu nu a scris și nu va scrie niciun denunț împotriva Laurei Kovesi. El este încă în faza în care își mai face iluzii de libertate (chiar i se întrețin), în care recapitulează inventare de procurori și judecători  ce l-ar putea salva. Își ia, cum am zis, din cinci în cinci minute pulsul și se amăgește că ar avea inimă. Iată, poate spune copiilor săi că e posibil să aibă și inimă din moment ce are puls. Ce, e puțin lucru o astfel de descoperire la câte paradeli a făcut el în numele țelului de a trăi pentru a paradi?

Fiți realiști și nu disperați! E drept că nu de la spectre ca Negulescu vine lumina dreptății, dar ea vine! Fără a putea fi stăvilită. Vă garantez!

Deja doamna Kovesi se află în programul de urgențe al protectorilor ei de a o plasa, cât încă se mai poate, într-o sinecură de tranziție. După valul de achitări spectaculoase, după punerea sub acuzare a lui Onea și demisia acestuia de la conducerea unității de elită, Laura Kovesi se vede lunecând pe un tobogan care dă, tot mai probabil, într-un bazin fără apă. Este foarte posibil ca, într-un timp mai scurt decât ne-am putea închipui, doamna Kovesi să-l scutească pe președintele Iohannis de a fi îngenuncheat de Curtea Constituțională și să-și dea demisia de onoare, zburând cu primul avion spre orizonturi mai puțin tulburi pentru domnia sa.

Mai sunt și alte argumente pe care le-aș putea aduce acestei din urmă previziuni, dar să nu diluăm mesajul articolului de azi. Acest mesaj este: nu, Negulescu nu o va denunța pe Kovesi!

Sursa: Contele de Saint Germain

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss