C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De ce i-a fost frică lui Isărescu, n-a scăpat: BNR a început să finanţeze atât creditele cu buletinul, cât şi fuga banilor băncilor străine

Undeva pe la finalul lui 2008, când încă nu ştia ce criză va urma, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, se întreba public de ce trebuie ca statul să salveze sectorul privat, care s-a îndatorat până peste cap.

Fără să o spună direct, dar probabil o gândea, se întreba de ce ar trebui ca Banca Naţională să salveze băncile comerciale prezente pe piaţa românească, în special cele aparţinând unor grupuri financiare străine, care au dat credite în neştire fără să evalueze vreun risc. Guvernatorul se întreba de ce BNR ar trebui să salveze creditele date cu buletinul, împrumuturile date pentru vacanţă, maşini, iahturi sau avioane sau finanţările acordate pentru construcţia în plin câmp arabil a unor ansambluri rezidenţiale cu piscină.

Deja avea în faţa ochilor ce se întâmpla în Statele Unite, când Fed – banca centrală americană – finanţa şi salva cu mii de miliarde de dolari propriile bănci, care se aventuraseră în instrumentele derivate de tip subprime.

Era de neconceput pentru Isărescu să dea bani băncilor locale ca să le finanţeze poziţiile de creditare luate în anii de boom. După trei ani BNR a ajuns să finanţeze cu toată forţa şi cu mii de miliarde de lei sectorul bancar local şi, mai ales, băncile care aparţin grupurilor financiare internaţionale din Grecia, Austria, Franţa, Olanda sau Marea Britanie.

“Contextul extern a fost tensionat şi volatil, marcat de reacţia adversă a pieţelor financiare pe fondul escaladării crizei datoriilor suverane, al accentuării problemelor din sistemul bancar european şi al persistenţei incertitudinilor privind perspectivele creşterii economice la nivel mondial. Sporirea aversiunii globale faţă de risc şi înrăutăţirea percepţiei investitorilor în condiţiile unui potenţial impact advers al ajustării sistemului bancar european şi ale efectului de contagiune prin fluxuri de capital volatile s-au reflectat substanţial asupra ţărilor central şi est-europene, precum şi asupra evoluţiei cursurilor valutare din regiune, inclusiv asupra cursului leului. (…) Persistenţa incertitudinilor, în special în ceea ce priveşte posibilităţile de finanţare ale băncilor româneşti cu capital străin de la băncile-mamă determină o funcţionare încă tensionată a pieţei monetare interbancare şi apelul în creştere la liniile de credit de la BNR”, se arată în comunicatul BNR de săptămâna trecută.

Dacă înainte băncile puteau lua sute de milioane de euro de la băncile-mamă ca să finanţeze cererea de credite, acum nu mai pot lua niciun euro, ci dimpotrivă, trebuie să le trimită ele bani acasă. Iar singura entitate care are bani, pentru că îi poate genera printr-o simplă apăsare de taste, este BNR. Şi pentru ca piaţa internă să nu se fractureze şi mai mult, Banca Naţională a ajuns să pună pe masă miliardele de lei necesare asigurării lichidităţii în piaţă. La începutul lui 2009, când încă mai credea că această criză începută în America va ţine puţin, România a luat 20 de miliarde de euro de la FMI pentru a susţine cursul, pentru a finanţa sectorul bancar rămas fără finanţare şi pentru a susţine deficitele statului. Prin acest acord, BNR le-a dat băncilor câteva miliarde de euro prin reducerea rezervelor minime obligatorii în valută, pentru ca în schimb bancherii să finanţeze gaura care se lărgea tot mai mult a bugetului prin achiziţia de titluri de stat.

Şi tot atunci s-a încheiat acel acord de la Viena, care prevenea retragerea banilor din România de către grupurile financiare internaţionale în schimbul acordului cu FMI.

În 2011 acordul de la Viena a expirat şi nu a mai fost reînnoit pentru că se părea că lucrurile se stabilizează la nivel mondial şi european. Aşa că a rămas doar un angajament verbal că banii vor rămâne în România şi vor fi retrase doar acele linii care nu-şi mai găsesc o contrapartidă în economie.

Începutul toamnei lui 2011 a întors însă această situaţie şi reizbucnirea crizei din Grecia a determinat şi reducerea treptată a expunerilor pe România.

Bancherii locali au început să nu-şi mai ia riscuri, pentru că aşa au primit instrucţiuni de la centru. Pas cu pas, banii au început să plece şi a început lupta pentru resursele interne, şi aşa limitate.

Fractura de pe piaţa monetară în care s-au format grupuri de bănci care se finanţau numai ele între ele a devenit tot mai evidentă, iar BNR a fost nevoită să intervină din ce în ce mai mult. Cum lucrurile nu s-au liniştit nici în Europa, care trebuia să facă faţă cazurilor Spaniei şi Italiei, nici la Bucureşti, unde căderea guvernului Ungureanu a reintrodus o neîncredere şi mai mare în evoluţia economiei, Banca Naţională a început să pompeze săptămânal miliarde de lei în piaţă, ca să-i ţină regulate bătăile inimii şi să nu facă infarct. De fapt, BNR finanţează creditele neperformante, creditele cu buletinul şi creditele date de bănci pentru nişte păşuni unde ar fi trebuit să fie ansambluri rezidenţiale cu piscină.

De ce s-a temut Mugur Isărescu la finalul lui 2008, că BNR va ajunge să finanţeze finanţarea băncilor şi reducerea expunerilor, nu a scăpat.

Bancherii spun că finanţează economia doar dacă văd semne de creştere. Dar economia nu poate creşte fără să fie ridicată de finanţare. Până una-alta, BNR finanţează îndatorarea băncilor. Întrebarea este: cine finanţează economia?

Autor: Cristian Hostiuc
SURSA: zf.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss