Am fost întrebat, de ce spun că sunt într-o libertate captivă? Când lumea este pe deplin liberă şi pot spune orice pot merge oriunde, eu mă găsesc mai cu moţ să afirm că trăim într-o libertate captivă? Afirmaţia mea are motive întemeiate, bazate pe argumente palpabile nu, nu asemenea celor ale unor demagogi, profesionişti… Sunt unul dintre miile de salariaţi români din ţară care are salariul net de 180 euro, familist, cu peste 25 de ani de serviciu. La acest venit, personal, nu am cum să afirm altceva decât, că sunt un captiv în libertate! Vezi, dar nu ai acces, visezi frumos dar, în realitate visul şi speranţa devin un coşmar… Eşti precum un copil, care priveşte pe ascuns, prin gardul vecinilor bogaţi, la bunătăţile şi jucăriile pe care, el şi familia să, nu şi le va permite niciodată. În avalanşa de publicitate pentru o viaţă de consumator, virtuală, fac faţă cu greu, la nivel de „subzistenţă”, termen inventat de politicieni europeni şi acceptat de cei autohtoni, în special pentru populaţia sărăcită din ţară.
Sunt unul dintre săracii… sărăciţi de acest sistem, unul dintr milioanele de oameni aflaţi în aceaşi situaţie, la limita de subzistenţă, în timp ce nu-i aşa?, există o clasa (castă) de îmbogăţiţi peste noapte din mega afaceri cu statul şi nu numai, cu salarii de mii de euro şi care îşi permit să ţină prelegeri despre „libertate”!
România are oficial, după mai multe surse, undeva peste 4,5 milioane de salariaţi. Oficial, iar aproape 25 la sută dintre aceştia sunt la limita de subzistenţă, la care dacă mai adăugăm câteva zeci de mii de job-uri la negru, fără contract şi fără salariul mediu pe economie se poate ajunge uşor la 30 la sută… La aceştia, dacă adăugăm şi cei aproximativ 5,4 milioane de pensionari, unde 85 la sută dintre aceştia au pensia sub 180 de euro, vom vedea câte milioane de români sunt ţinuţi în lesă sistemului, la limita pragului de sărăcie, de acest sistem politic, pe care vrem nu vrem, suntem siliţi să-l acceptăm, deocamdată! Dar, Colivia Libertăţii este mare şi încap toţi în ea!
Deci, imediat după spoiala de libertate de după ’90, am început să reînvățăm şi să reaplicam sintagma „Să strângem cureaua”. Manipulatorii ţării, ne-o serveau de zeci de ori pe zi, pentru a ne „convinge” că există o perioadă de tranziţie, grea pentru întreg poporul şi că trebuie să facem sacrificii, că aşa-i în democraţie şi capitalism. Tranziţie de la o viaţă într-o dictatură şi una într-o libertate normal, firească? Nu, nici vorba. Era vorba în realitate, despre o „Tranziţie” a capitalului naţional, acumulat prin zeci de ani de muncă istovitoare într-un regim comunist,a generaţiilor trecute, către buzunarele şi conturile câtorva „Aleşi ai Neamului” şi ai găştilor de partide mafiote. Tranziţie către sărăcirea şi înfometarea propriei naţiuni, către un sistem sclavagist modern!
Să ne reamintim, cum, din an în an, protestele şi mitingurile anti-guvernamentale şi apoi anti-sistem, sau redus treptat până la dispariţia lor totală! Prin urmare o ţară, o naţiune, fără proteste şi fără mitinguri, este catalogată o ţară stabilă şi în plin progres. O ţară asociată cu cele mai mari civilizaţii şi democraţii ale lumii, ca Suedia, Norvegia, Danemarca, Elveţia! Aşa se laudă în plan extern, oligarhii politicieni… Totul este sub control, este linişte şi pace socială, se poate fura în linişte… Şi aşa şi este!!
Revenind la problema de fond, a cetăţeanului sărăcit, captiv în propria libertate. Am reînvățat rapid, să purtăm haine cârpite, să le căutăm pe la SH, sau pe la rude îmbogăţite, să ne reparăm rablele de maşini până la maxim, să refolosim obiectele casnice considerate de alţii vechi, să schimbăm canalul TV de la reclamele cu excursii şi vacanţe şi de la maşini noi, de la electronice şi electrocasnice care ne-ar uşura viaţă, de la tratamente în altfel de clinici cu bani, de la orice vedem şi nu ne putem permite, să nu ne putem permite să cumpărăm o carte, un bilet la un concert, la o piesă de teatru… Să cumpărăm orice bun de uz cotidian şi nu de lux, dar cel mai dureros este că toate acestea le-am inoculat şi copiilor noştri, care din fericire văd cu alţi ochi şi pun întrebări. „DE CE?” De ce acceptăm să trăim astfel? De ce acceptăm să fim furaţi şi jefuiţi de acest tip de sistem? DE CE?
Acum o să-mi spună unii cârcotaşi, cum deja mi-au şi spus că, „Aşa-i în Kapitalism…”. Nici vorbă!! Într-un alt tip de sistem unde îţi este recunoscută valoarea şi munca, dar şi capacitatea profesională, primeşti de la sistem conform muncii depuse, pentru un trăi decent, iar dacă ai capacităţi superioare ai şi posibilităţi materiale de excepţie. Nu putem compara prin asociere, salariul unui simplu muncitor din Germania, cu unul din România. Nici pe departe, sunt plătiţi la nemţi cu de 15-20 de ori mai mult pentru aceeaşi muncă depusă! Bine, veţi spune, dar nemţii au capacitate… Corect, au şi pentru că nu şi-au vândut ţara, nu şi-au vândut băncile şi marile concerne auto şi industriale nu-şi vând pământurile şi nici nu-şi distrug economia, sursele şi resursele naţionale şi atunci despre ce vorbim? Germania este un popor naţionalist tradiţional şi noi ar trebui să le urmăm exemplul.
În acelaşi timp există salariaţi şi bugetari cu o salarizare „nesimţită” de mii de euro plus comisioane, şpaga etc. de la „umilul’” funcţionar public şi până la cel de rang ministerial! Ce vom face când o să trecem la moneda Euro, când oficial toate vor fi în euro? Unde exista libertatea pentru cele câteva milioane de salariaţi şi pensionari sub nivelul minim de decentă?
Autor: Viorel Sandu
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu