C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Stormy automotive”

O să încep articolul de azi cu Tesla deoarece este reprezentata cea mai înaltă a iluziei economice duse la extrem. Așa cum spuneam în urmă cu ceva timp, mult prea mâncătoarea de bani publici companie a lui Elon Musk trece prin dificultăți financiare extreme care-o califică fără tăgadă spre faliment.



Oricine om onest care se uită pe cifrele istorice ale companiei nu poate constata decât un singur lucru: Tesla sub nicio formă n-ar putea fi bănuita ca fiind capabilă să obțină profit. Mai mult, cu hibele de producție ale mult așteptatului Model 3, putem spune că Musk a făcut-o de băcănie. Desigur, dacă veți căuta date despre eșecurile „geniului” nu veți găsi mai nimic întrucât mediul informațional e bombardat de false știri. De altfel, așa cum am remarcat în alte ocazii, dacă e un domeniu în care Musk poate fi revoluționar, acela e ce al marketing-ului extrem. Numai un geniu al marketingului poate duce atât de sus iluzia unui produs încât să-i facă pe alții să arunce bani – mulți sau foarte mulți! – pe iluzoriile sale companii.

Există însă o limită, cea denumită popular „fundul pungii”. În cazul lui Musk, de la o zi la alta se tot vede fundul sacului(că doar acolo nu poate fi vorba de o amărâtă de pungă). Oricât de iluzorii ar fi banii în ziua de azi, până la urmă tot trebuie să se ajungă la „socoteală”. Musk a trecut de mai multe ori prin perspectiva „capătului de drum”, dar de fiecare dată a fost ajutat de câte un „cavaler pe cal alb” care a oferit absolut irațional lichidități ciudatelor entități ale lui Musk. Ultimul asemenea cavaler se numește … George Soros. Asta dacă mai aveați vreun dubiu în ceea ce privește identitatea reală a finanțatorului principal al lui Musk, anume statul subteran american prin intermediul CIA și a celorlalte entități „discrete”.

Problema pe care și-o pun mulți dintre cei care studiază fenomenul este una care ține mai mult de bun simț: oare cât mai pot rezista aceste entități anti-economice? Ei bine, aici discuția e ceva mai lungă și extrem de complicată dacă înțelegem că, în realitate, lumea întreagă nu mai are economie, ci o himeră ghidată de cea mai mare himeră a tuturor timpurilor, anume banul fals. Noi suntem puși acum în fața unui fenomen căruia i se spune greșit economie deoarece nu e economie, ci o schemă de fraudare întreținută de marketingul agresiv al știrilor false, neprobate sub nicio formă de realitate. Teoretic, dacă ar fi să luăm rapoartele oficiale, lucrurile merg bine. Suntem în plină perioadă de boom economic, cu indicatorii umflați spre extreme. Există însă elemente care ne indică fără tăgadă că aventura narativă a știrilor oficiale e una falsă. Rămânând în domeniul auto, remarc un fapt extrem de interesant adus în prim plan de Business Insider: prețurile automobilelor second hand de pe piața americană au căzut la cea mai mică valoare din ultimii nouă ani. Eșecul pieței mașinilor vechi este de fapt un simptom care ne indică limpede că următoarea redută este piața mașinilor noi. E greu de crezut că un proprietar de mașină își va cumpăra una nouă dacă n-o poate vinde pe cea pe care o are deja. Mai mult, scăderea prețurilor la second hand e o formă de presiune a prețurilor mașinilor noi. Iei mai puțin pe cea veche, e clar că nu te mai orientezi către una nouă decât dacă are un preț mai „convenabil”.

Dacă ar fi numai scăderea prețurilor remarcată de către Business Insider, lucrurile ar putea fi bănuite de sezonalitate. Însă mai e ceva care miroase extrem de urât și care vine dinspre piața financiară: rata creditelor auto neperformante a explodat. Nu e nicio exagerare când spun că a explodat deoarece la momentul actual s-a depășit cu mult nivelul neperformantelor pe segmentul auto înregistrat la ultima criză financiară, cea din 2008. Cu aceste date pe masă, întrebarea care vine imediat în mintea oricui este una cât se poate de logică: în condițiile în care nivelul neperformantelor va ștrangula vânzările de automobile noi, cât timp va mai rezista căruța industriei? Răspunsul, desigur îl poate da și un copil. Însă nu-l pot da insiderii, oamenii de la butoanele industriei care, confruntați cu o ștrangulare a cererii s-au apucat de fake accounting. Trebușoarele sunt mai murdare decât vă imaginați. Așadar, ce faci tu ca executiv al unei companii auto atunci când te confrunți cu o contracție a cererii? În mod normal ar trebui să cauți cauzele și, dacă ele sunt prea adânci(adică se anunță vremuri tulburi) să treci la austeritate. Asta însă înseamnă bancheri mai nervoși care forțează, din rațiuni prudențiale, contracția – dacă nu închiderea – finanțării. Așa ar arăta lucrurile dacă am avea de-a face cu indivizi raționali. Însă, spuneți-mi vă rog, ce executiv din automotive are chef la momentul actual să recunoască realitatea limpede, anume că e în rahat? Trecând pârleazul, o să vă întreb ce bancher are chef s-o facă pe raționalul în condițiile în care „stăpânii săi” de la banca centrală îi spun că economia e beton și că duduie? Așa se face că atât executivul cât și bancherul constată fără nicio tăgadă că semnele care vin de la „firul ierbii” sunt de fapt false. Și-atunci se produce frumusețea isteriei duse la extrem. Executivul se face că vinde, înființând o „companie bidon” care cumpără întreaga producție, în timp ce bancherul e bucuros să finanțeze o afacere prosperă care, iată, dă dovada că are capacitatea să vândă. E un business păgubos care-i face doar pe unii fericiți, anume pe proprietarii spațiilor logistice unde sunt depozitate producțiile fals vândute în așteptarea cumpărătorilor. Care cumpărători n-au de unde să vină. E un fel de punere în scenă la nivel de sector al industriei mondiale a celebrului îndemn: „Mircea fă-te că lucrezi!”.

Și uite-așa, chiar dacă piața second hand se prăbușește, chiar dacă segmentul creditelor auto e pe sponci, prețurile mașinilor noi nu scad deoarece, conform cifrelor, ele se vând. Mai contează faptul că în rolul de cumpărător sunt companii chipurile de tranzit înființate chiar de companiile producătoare? Desigur, nu, doar e „ieconomie” de piață. Și uite-așa, pe o piață zisă liberă, cu finanțare la fel de liberă, se reinventează producția pe stoc a economiei comuniste. Dacă Volkswagen a umplut un deșert cu automobilele răscumpărate din cauza fraudei emisiilor, iată că întreaga industrie vrea să demonstreze că nu doar mașinile second hand pot ocupa stadioane întregi în așteptarea ipoteticului client, ci și cele noi.

Suntem în plină exuberanță a nebuniei, dar suntem atât de prinși de joc încât uităm că pe lumea asta mai există forțe care nu pot fi contestate, cum ar fi gravitația. Gravitație care va afecta, mai devreme sau mai târziu, cotațiile întregii industrii. Dar, până atunci, ce-ar fi să mai luăm o cupă de șampanie și s-o închinăm în numele marilor genii care ne demonstrează că profitul nu-i un indicator de luat în seamă, iar producția pe stoc e un simbol al performanței și excelenței. Un singur sfat vă mai dau: aveți grijă ca nu cumva răzbunarea gravitației să vă prindă cu paharul de șampanie(sau, după caz, cu sticla) la gură. Se pot petrece accidente tragice.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss