Nu-l iubesc pe Dragnea, nu iubesc PSD-ul! Nici măcar fac parte din bazinul electoral al PSD, dintre cei cărora li se adresează acest partid. Cu toate acestea sunt acuzat de pesedism şi „dragnism”.
N-am lucrat niciodată la stat. De fapt, cu excepţia unei mici perioade din tinereţe, n-am lucrat niciodată pentru altcineva în afară de mine. Mi-a plăcut să fiu independent, să fiu propriul meu stăpân.
Mi-am plătit întotdeauna impozitele „la liniuţă”, fără restanţe, fără popriri, fără incidente (altele în afara celor generate de stupiditatea unor angajaţi de-ai statului). Asta în ciuda faptului că n-am fost de acord cu modalitatea de impozitare/taxare de la noi pe care-o consider haotică şi fără absolut nicio logică.
N-am avut niciodată vreun contract cu statul. Mai mult, niciodată n-am fost tentat să intru în relaţii de afaceri cu statul întrucât detest birocraţia şi privirile slinoase ale unora dintre funcţionarii sau oficialii săi.
Fac parte dintre cei care sunt conştienţi că nu vor vedea nicio pensie de la statul român şi prefer să pun de-o parte independent bani albi pentru zile negre. Cu toate acestea, susţin din plin mărirea pensiilor deoarece consider că bătrânii care-au muncit o viaţă au dreptul la o existenţă decentă după ce ies la pensie. Iar statul asta le-a promis atunci când a profitat de munca lor, astfel încât consider că statul este obligat să se ţină acum de cuvânt.
N-am făcut niciodată politică şi nici nu voi face. Sunt prea independent (sau egoist) pentru „a mă pune în slujba altora” şi prea cinstit pentru a-i minţi pe ceilalţi că fac asta, aşa cum pretind cei mai mulţi dintre politicienii actuali. În plus, n-am putut să înţeleg niciodată meseria de politician. Nu pot pricepe cum poţi minţi fără să clipeşti, cum poţi să te porcăi cu cineva, să schimbi cuvinte grele, pentru ca apoi să ieşi cu respectivul la o bere ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Detest marxismul pentru că iubesc omul, iar marxismul este ideologia anti-omului. Consider că social-democraţia e „faţa umană” a marxismului şi cred că respectarea oricărei ideologii pur „social-democrate” nu poate conduce în final decât tot la o societate marxistă, adică la încercarea unei noi utopii irealizabile. Marxism = societatea omului care este împotriva omului.
Cred că-i destul de limpede pentru oricine că n-am cum să fiu pesedist. Cu toate acestea, citindu-mi opiniile, mulţi spun că sunt „pesediste”. Aici e o întreagă tragedie deoarece, din păcate, eşichierul politic autohton s-a deformat într-o asemenea măsură încât PSD a devenit răul cel mai mic. Care-i alternativa la PSD? Momâile pedeliste din PNL? Teleghidaţii cretinizaţi din USR? Partiduleţul penibilului Burduja? Stupiditatea mişcării #rezist? Să fim serioşi, toate aceste construcţii sunt, în realitate, mici monştri neomarxişti, mult mai periculoşi decât marxiştii de modă veche şi moderaţi din PSD. Cu alte cuvinte, scena românească e împărţită de fapt între stânga şi stânga radicală. Aici e tragedia, deoarece, practic, omul normal alege PSD în disperare de cauză, întrucât e cel mai puţin anormal partid.
Nu vreau să fiu nedrept şi să nu amintesc de ALDE. O voi face pentru a spune că nu sunt nici vreun adept de-al lor. Indiferent cât de corectă ar părea poziţia ALDE în România, nu pot să nu mă uit la valorile pe care le promovează ALDE în Europa. Nu pot să nu constat că, în esenţă, dacă le iei ideologia la bani mărunţi, tot la diavolul marxist ajungi.
În concluzie, vreau doar să spun un lucru cât se poate de sincer: nu sunt pesedist, nu sunt ALDE-ist. Sunt un om normal, adept al normalităţii ca măsură, disperat că nu-mi găsesc reverberaţiile propriilor idealuri pe scena politică. Iar dacă poziţiile pe care le am sunt uneori similare celor ale alianţei PSD-ALDE, asta nu este cauzată de vreo adeziune de-a mea la una dintre cele două ideologii, ci strict de faptul că, pe moment, cele două formaţiuni sunt cele mai „spre normalitate” partide.
Asta însă nu mă adoarme şi nu mă face să cred că se poate merge la infinit pe această linie. Nu! Mă raportez critic la orice forţă politică actuală şi constat cu tristeţe că e un gol imens pe piaţa politică autohtonă: oamenii normali pur şi simplu nu sunt reprezentaţi de nicio formaţiune politică. De-aceea e atâta trădare, de-aceea nu mai avem nicio linie directoare. Gândiţi-vă bine la asta!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Adauga comentariu