C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: “Mafia de la ANSVSA”

În urmă cu vreo două luni s-a descoperit somon cu Listeria. S-a făcut ceva tam-tam, dar s-a pus batista pe țambal. N-a trecut mult și un alt sortiment de somon a fost detectat cu aceeași bacterie. Oare cum naiba, după prima alertă alimentară nimănui nu i-a trecut prin cap să blocheze întreg somonul existent în galantare pentru analize?



Înțeleg că amenda pentru magazinul surprins se ridică, în cel mai rău caz, la câteva mii de euro. Imaginați-vă ce impact poate avea o asemenea amendă derizorie pentru un supermarket care vinde de câteva milioane de EUR/zi. Cu siguranță nu doar că nu simt, dar nici nu cred că bagă în seamă. În mod normal, pentru o asemenea problemă, magazinul în cauză ar trebui închis câteva zile, făcută o dezinfecție temeinică, refăcute analizele personalului care intră în contact cu acea marfă s.a.m.d. La noi nici măcar nu se închide raionul unde s-a constatat problema!

Atunci, cu siguranță nu vă mai miră că o tonă și jumătate de pastă de mici infestată cu salmonella a fost descoperită mai zilele trecute? Produsă de un concern german și distribuită prin câteva rețele de supermarketuri, pasta a ajuns bine-mersi la consumator. Alerta alimentară a fost dată la o zi de la expirarea produsului, iar de retras nu s-au retras decât aproximativ 20 kg. Hai să fim serioși, treaba pare cusută cu ață albă. Probabil s-a așteptat cumpărarea întregului lot și abia apoi s-a dat comunicatul. Doar proștii înghit fără probleme!

Sunt mii de asemenea incidente pe scară mică peste care se trece ridicând din umeri. Când e vorba de un producător extern, comunicatele sunt vagi, nu se spune nici numele producătorului și nici măcar numele magazinelor în care s-a comercializat. Nu care cumva să afli și să te ferești să mai cumperi de la criminal! Când e vorba de români însă, treaba devine critică.

Mai țineți minte cu povestea cu producătorul de lapte din Argeș? S-a descoperit o problemă cu un lot de brânză aflat în galantarul unui vânzător. Cu toate că probele-martor au demonstrat că brânza respectivă nu avea cum să plece infestată din fabrică, s-a făcut un tam-tam național, avându-l în frunte pe tiripliciul de ministru tehnocrat al agriculturii. Pentru un producător de mici dimensiuni, o asemenea furie echivalează cu falimentul.

Se vede de la o poștă discriminarea producătorilor autohtoni. Dacă e vorba de vreun neamț, francez, olandez sau altceva, totul e amintit cu discreție. Sau, și mai scandalos, se pune batista pe țambal până când lotul cu probleme e cumpărat și, probabil, îngurgitat. Abia atunci bravele noastre autorități se strofoacă.

Poate ar fi interesant să aflăm cu ce se ocupă ANSVSA-ul? A evaluat cineva activitatea birocraților ălora care fac umbră prin birouri și cad la blaturi cu șmecherii? A corelat cineva numărul de angajați din birourile respective cu performanțele lor? S-a întrebat cineva de ce sunt plătiți ăștia? La cum arată lucrurile, întreaga structură de securitate veterinară pare o mafie națională în care producătorii și vânzătorii sunt protejați, nu controlați. De ce naiba nu se desființează această structură absolut mafiotă? DNA-ul a mișcat ceva în direcția investigării acestei mafii? DIICOT-ul are habar că otrăvirea populației are același efect ca un atac terorist? De ce nu mișcă nimeni nimic? Îi protejați pe infractori pentru că-s nemți sau francezi sau mai știu eu ce?

Asistăm la un jaf național de neimaginat. Am ajuns să mergem cu teamă la cumpărături deoarece ceea ce cumpărăm de-acolo e strict otravă. O otravă scumpă ocrotită de bravele noastre autorități. Poate că ar fi timpul să resetăm țara! Cât mai acceptăm golănia?

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

10 Responses “Dan Diaconu: “Mafia de la ANSVSA””

  1. gina says:

    De unde provine somonul? Este afumat? Radio Erevan raspunde: afumat cu… listeria, salmonella, e. coli, bacterii de la caz la caz si de la tara la tara, pentru ca, nu-i asa, somonul de la CAP se impute/infesteaza/contamineaza.

  2. gina says:

    ANSVSA in slujba cui isi desfasoara activitatea? Cine plateste? A propos de plata, unele grupuri, loje, companii, obisnuiesc sa viziteze, conform informatiilor desecretizate si mediatizate, persoanele numite in functii de conducere, de la presedinti de tara, la directori de institutii, oferindu-le bani, avantaje materiale, impreuna cu urarea: “Bun venit in clubul bogatilor!”, sub rezerva dreptului de a fi eliminait in caz de refuz, nesupunere. Practica MAFIEI. Incredibil dar adevarat! In cazul de fata, cum s-ar aplica “T zero”? Radio Erevan raspunde: sanctiuni, infringement, oameni noi in functii de conducere, rezilieri, anulari de contracte de la caz la caz, viziune noua, caramida noua, om nou, cer nou, pamant nou.

  3. gina says:

    Procurorul sef al UE impreuna cu procurorul general al NATO sa procedeze la cercetarea infractiunilor in speta, “ridicarea” lui Branescu, Stanescu, a somonului, mama, bunica, strabunica, lantul si piramida trofica a “pestelui”. Punctum. T ZERO de 10 Martie 2019. Doamne ajuta la dezinsectie, dezinfectie, deparatizare, deratizare, curatenia generala de primavara. Inca o zi minunata!

  4. gina says:

    Inactiunea/omisiunea ANSVSA (
    fapta de complicitate) favorizeaza activitatea de comercializarea a FIRMELOR STRAINE, operatiuni generatoare de PROFIT EXTERNALIZAT, adica neimpozitat in conformitate cu dispozitiile legii apartinand tarii pe teritoriul careia isi desfasoara activitatea, cu incalcarea totodata si a directivelor europene in materie, cu consecinta neasigurarii BUGETULUI PUBLIC ( pensii, alocatii, indemnizatii, salarii, investitii, inovatii – cercetare – un vis prea frumos!) in conditiile in care, stim prea bine ca economia nationala cu industria la fier vechi, agricultura neintensiva, neperformanta la ora actuala, subminata si in stare de subdezvoltare crunta, este incapabila de performanta, sustenabilitate, crestere economica reala, circumstanta care ne mentine in pozitia “ghiocel”, cu mana-ntinsa, santajabili, in fata si in umbra firmelor cu capital strain – stapanul care decide soarta unei tari parte integranta a unei stravechi civilizatii in areal. Mafia cu M de la Mega MASCARADA, taxata mai devreme sau mai tarziu de normele universale, in spiritul legilor divine, frumoase, eterne, precise, logice, implacabile. Astazi, 11 martie 2019, cum percepem Momentul T zero, in contextul fenomenelor si evenimentelor planetare, trecute, prezente si viitoare? Fenomenul petrecut in data de 3 Martie 2011, la Fukushima, cu consecinta modificarii Axei terestre, ne “spune” ceva la capitolul “Adevaruri planetare”!?!

  5. ... says:

    In concluzie: cine asigura PENSIA? Radio Erevan raspunde: GRUPUL! Grupul de firme straine care comercializeaza produse infestate, contaminate, otravite.

  6. ... says:

    Sintagma “Morman de fiare vechi” evidentiaza adevarul faptelor privind inducerea in stare de faliment a industriei romanesti, urmata de privatizarea finalizata cu preluare strategica a activelor, drepturilor aferente consemnate in REGISTRUL ACTIONARILOR, INSCRIS care probeaza detinerea capitalului de catre INVESTITORII STRAINI responsabili de crearea bugetului public. Memorandumul privind inlocuirea termenului “tigan” cu termenul “rom” initiat in vremea guvernarii Isarescu prin grija aceluiasi personaj purtator de pulovar rosu ne trimite cu gandul la acele teorii ale conspiratiei care iata, isi arata rezultatele. Tinta atinsa: n-am fi popor de sine statator, ci un fel de migratori, gypsi, tigani, popor fara tara, pamant, strabuni, zestre genetica, ancestrala, cu atat mai mult cu cat, iata, n-avem nici economie proprie, agricultura, invatamant, sanatate, cercetare, armata, sport, arta, istorie, institutii de stat, de control, proprii, responsabile si cu coloana vertebrala, adica nevertebrate… fara drepturi in propria tara, involuati, degradati, specie care-si merita soarta, extinctia. Pulovarul de culoare neagra mascheaza extrem de bine bronzul captat in perioada sarbatorilor de iarna, a concediilor oferite, avantajelor, foloaselor, favoruri obtinute in schimbul cedarii suveranitatii tarii, fapta care in codul penal este prevazuta la capitolul “Tradare”. Din aceste considerente mancam somon cu listeria si nu numai. Trist!

  7. ... says:

    Stanescu, Branescu & … -escu …
    sufix-ul si “cei de pe urma vor fi cei dintai”, “Lumineaza-te Ierusalime!”, “Cetatea Noului Ierusalim”, om nou, Pamant Nou, Cer Nou…

  8. vlad tepes says:

    Sa nu va mirati, atunci cand marile corporatii si Big Pharma(multi dintre ei finantati de Oculta Mondiala) ne vor pune in alimente si medicamente, cianura de potasiu, pt care nu vor pati nimic sau in cel mai bun caz, vor primi o amenda simbolica, caci deh, consumatorii astia se inmultesc cam repede, asa ca pt multi dintre noi este necesara, in opinia lor, trecerea in Lumea Cealalta, caci ce sa vezi, resursele Pamantului sunt limitate. De aceea, in viitorul foarte apropiat, cei care ne dorim sa traim mai mult, va trebui sa mergem la tara sau la manastiri ca sa ne procuram apa, alimente si leacuri inca sanatoase.

  9. gina says:

    Draga Vlad tepes, imi doresc sa traiesc, mult, putin, durata fara relevanta, DAR in adevar, constienta de rolul, rostul, menirea fiintei umane pe fata Pamantului, in rezonanta cu energiile, legile LOCULUI in care am vazut lumina zilei. Suferim o mutatie genetica INADMISIBILA in Univers iar lucrurile nu pot evolua in directia exterminarii rasei umane pe Terra.

  10. gina says:

    Observati? Branescu Geronimo a devenit deja o specie pe cale de disparitie in contextul procesul de selectie naturala si adaptare la mediu. Dispare si somonul infestat impreuna cu piramida trofica contaminata. Legile universal-valabile.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss