C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Deutsche Bank”

În caz că nu știați avem un cadavru în sistem. Unul care pute teribil, dar despre care toată lumea tace. Se numește Deutsche Bank și trage să moară. De ani buni ba se judecă, ba e investigată, ba se restructurează. Indiferent ce-ar face o face prost. Și, în ciuda situației destul de jenante în care se află, tot își face timp să dea lecții, să facă prognoze sau să emită opinii docte. Cum s-ar spune, ție îți e inundată casa și vorbești despre necesitatea stringentă a unei piscine.



Ultima gogoriță lansată de DB e restructurarea supremă. A început să renunțe la operațiunile globale, să concedieze o târlă de angajați și să devină mai mică pentru a fi mai performantă din punct de vedere al profitului. Că despre profit o fi vorba atunci când ai tonă de rahat în contabilitate. În fapt aici e problema, iar restructurarea e o încercare disperată de a salva Titanicul. Numai că asta e imposibil.

Chestiunea spinoasă e că lumea a început să se prindă. Cei de la Unicredit au renunțat pe ultima sută de metri la planificata fuziune cu entitatea care va rezulta din fuziunea Deutsche Bank cu Commerzbank. Chiar și fuziunea cu Commerzbank e sub semnul întrebării în condițiile în care guvernul german se uită strâmb la numărul mare de disponibilizări care ar rezulta în urma acestei mega-fuziuni. Numai că disponibilizările reprezintă cea mai mică problemă în toată această ecuație.

După ce fondul speculativ RenTec – unul dintre cele mai performante la nivel mondial – și-a retras banii de la Deutsche Bank pentru a evita, în cazul unei prăbușiri a băncii, o blocare a fondurilor proprii pe o perioadă nedeterminată, mișcarea a fost imitatată de o groază de alți jucători. Practic s-a declanșat un efect de turmă de tipul „bank-run”, dar generat nu de clienții de rând ci de contrapărțile care-și retrag expunerile lichide de-aici. Este vorba de retrageri care se cifrează la peste 1 mld$/zi, ceea ce provoacă o tensiune extremă băncii.

Ceea ce e interesant de constatat e că, în timp ce caută soluții de salvare prin disponibilizări masive și vânzare a unor hălci întregi de business profitabil la nivel global, banca angajează pe bani buni echipe private bankeri specialiști în administrarea averilor clienților bogați. Tocmai ce au tras o duzină de specialiști de la Credit Suisse. A ce altceva poate să miroasă asta decât a disperare după surse?

Personal nu cred în capacitatea Deutsche Bank de a se auto-restructura și de a se salva. De asemenea, nu cred nici că Germania va dori să suporte singură costurile picajului colosului cu picioare de lut, chiar dacă respectiva bancă se află în ograda proprie. Cel mai probabil va pasa ingrata sarcină de susținere a mega-mortului nemțesc Băncii Centrale Europene care-i va administra nelimitat lichiditate astfel încât să se poată mișca în continuare, în ciuda morții clinice în care se află. Aici însă ar putea interveni ceilalți membri ai BCE care vor avea tot dreptrul să strâmbe din nas. Nu de alta, dar în timp ce Grecia a fost împinsă să-și vândă tot ce are prin bătătură pentru a plăti nota de plată a statului, nu cred că retorica „fiecare să-și plătească prețul propriei consumații” nu va fi pusă pe masă. Mai ales în condițiile unei Italii din ce în ce mai gălăgioase sau a unei Polonii tot mai deranjate de retorica naționalist-germană din teritoriul aflat în dispută tacită cu Germania. În aceste condiții, monstrul de eficiență și stabilitate Deutsche Bank s-ar putea transforma într-o explozie de proporții cu consecințe radicale pentru întreaga economie mondială.

Într-un asemenea scenariu, pierderile partenerilor ar fi greu de cuantificat. Mă gândesc că în cazul nostru pierderea directă și indirectă a băncilor ar putea ajunge în momentul de față la peste 10 mld. EUR. Dacă punem în balanță consecințele înghețării liniilor de finanțare nota de plată se va duce chiar mai sus de-atât. Ce înseamnă asta, e deja previzibil: o nouă vizită a nulităților ticăloase de la FMI, un nou împrumut cocoșător care ar îndatora statul la aprox. 80% din PIB oar pentru a salva băncile. Adică exact ceea ce s-a făcut la criza trecută.

Un asemenea scenariu ar putea fi evitat dacă s-ar face un comandament de criză care să adopte măsuri menite să izoleze sistemului bancar autohton de din ce în ce mai toxicele bănci germane. S-a făcut așa ceva? Bineînțeles că nu. Dar oare nu ăsta e prețul Tutankhamonului? Gândiți-vă la asta când o să vedeți explodând marele foc de artificii.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss