C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cutia cu fantome

Exista o radacina adinca a seriei de crize economice – culminind cu cea de mare amploare din prezent – care au zguduit lumea in ultimul deceniu, asupra carei economistii nu au reflectat deloc. Este vorba de efectele prabusirii Cortinei de fier in 1989-1990 si a dezintegrarii bruste a imperiului sovietic incepind cu 1991.

Dupa taifunul american de anul trecut, multi analisti au inceput sa roada capetele creioanelor incercind sa gaseasca o terminologie corecta vizavi de criza care insingera Wall Street si isi trimitea undele de soc in lumea intreaga.

Prima si cea mai lesnicioasa comparatie a fost cu Marea Criza din 1929-1933, desi era limpede ca intre timp economia mondiala se schimbase suficient de profund incit eventualele paralelisme sa functioneze doar pina la un punct.

Se intimpla CEVA si acel ceva inca nu avea nume, cauze pe deplin elucidate si evolutii predictibile (a se vedea bilbiielile din prognozele ultimului an).

Pentru a ajunge, cred eu, la UNUL dintre ingredientele cocktailului Molotov care a explodat in 2008 trebuie sa facem un salt in timp, pina in 1990.

Pentru Occident – Comunitatea Europeana si SUA – era o epoca a triumfalismului. Dusmanul ideologic – blocul socialist – se dezintegrase fara ca rachetele sol-sol sa plece din ogivele lor din beton, enorma presiune a decenilor de razboi rece se risipeau.

Era timpul viziunilor “bucolice”, de tipul “sfirsitului istoriei”. Apetitul pro democratic si pro capitalist al statelor foste satelite nu parea a fi pus la indoiala, chiar daca, macar pe alocuri, chinurile facerii erau mai mari decit se estimase.

Cehoslovacia s-a separat pe cale pasnica, doar Jugoslavia a nascut o drama care, insa, a fost prezentata in presa occidentala mai degraba ca un film de categoria B, in care “baietii rai” pierd in favoarea “baietilor buni”.

Mai ales – si aici ajungem la chestiunea care face obiectul demersului de fata – era vremea AFACERILOR, NU A RAZBOIULUI.

Pentru puternicele state vestice, estul devenise un urias izvor de oportunitati. Privatizarea rapida din tarile Visegrad si cea mai lenta in Romania, Bulgaria sau Rusia atragea ca un magnet un capital care isi epuizase, la el acasa, multe din aceste oportunitati.

Se formau fonduri de investitii care promiteau – si chiar realizau, unele – profituri consistente. Se mai nastea, din orfanii fostului Imperiu – intre Marea Neagra si Marea Caspica – o zona imensa, extrem de bogata, de entitati statele “dispuse” la afaceri rentabile daca stiai cum sa ungi mecanismele aproape tribale ale leadership-ului local.

Aceasta mobilizare de fonduri necesara goanei dupa aur – a se citi goanei spre est – necesita mijloace mai rapide si instrumente mai flexibile decit cele utilizate in afacerile curente intre statele dezvoltate de pina atunci.

Mai introduceti in ecuatie cresterea exploziva a Chinei, Indiei si a unor state latin-americane din G20 si aveti tabloul complet. Nimeni nu voia sa piarda o bucatica din “tortul” de mii de mile patrate si din piete formate din miliarde de potentiali consumatori.

Rezultatul a fost ca managementul clasic al riscului a fost, in multe cazuri, aruncat la cosul de gunoi.

Atit riscurile sistematice – legate de niste state labile, uneori administrate de persoane corupte si mult mai putin solidificate decit le placea unora sa creada – cit si cele nesistematice – legate mai ales de condottierii care jonglau cu miliardele de dolari – au fost ignorate sau vopsite in roz pentru a se prezenta investitorilor un tablou favorabil.

Primul semn de alarma a fost Mexicul, dar a fost, linii mari, ignorat. Nici lectia Asiei de sud-est nu a fost bine inteleasa in 1997 si nici aceea ruseasca in 1998 – se asumau riscuri prea mari, reflexele deveneau tot mai nervoase, terenul nu era atit de sigur precum paruse la un moment-dat.

A trebuit sa vina explozia din 2008 pentru a vorbi de “produse bancare toxice”, de nesabuinta unor fonduri speculative care deseori nici nu stiau bine in ce vira banii investitorilor, de lacomia unor manageri care pentru un bonus erau in stare sa-si vinda sufletul, de labilitatea unor auditori care inchideau ochii pentru a nu-si pierde clientii de anvergura.

Iar in aceste state care au format obiectul goanei dupa aur cutia cu fantome incepe sa se deschida cu rapiditate, dovedind o data in plus cit de fragile sunt, de fapt, transformarile democratice.

Accentele antioccidentale – mai ales antiamericane, nationalismele de toate tipurile, scaderea vertiginoasa a apetitului procapitalist, vocile acuzatoare la adresa rapacitatii reale sau imaginare a unor patroni, nostalgiile procomuniste, toate aceste stafii care pareau definitv incuiate in lada de gunoi a istoriei ies si bintuie mentalul colectiv cu o forta in crestere.

Intr-un fel, “sarbatoarea” s-a terminat si lucrurile asa vor ramine, cu sau fara criza globala de care vorbim acum. Estul nu va mai fi acea mina de aur in care banii se fac repede si usor, acea “afacere Louisiana” cu accente neocoloniale din ultimele doua decenii.

Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss