C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cum să critici Tirania Majorității din studioul Televiziunii Poporului

România este departe de a fi epicentrul problemelor politice din Uniunea Europeană. Un europarlamentar ungur din partidul antisemit Jobbik a descoperit recent că e evreu şi a ieşit din partid, un alt parlamentar ungur vrea revizuirea granițelor Ungariei. Parlamentul grec are membri neonazişti şi comunişti.

Îngrijorarea oficialilor europeni față de politica din România trebuie pusă în lumina derapajelor antidemocratice din regiune. Teoretic, dacă 53% dintre români îl regretă pe Ceauşescu conform unui sondaj recent , România se poate alătura oricând Greciei şi Ungariei într-un coşmar politic pentru Uniunea Europeană.

Oficialii europeni nu au însă motive noi de îngrijorare. De la voturi furate la telefoane interceptate, jocul politic în România nu este unul anti-sistem, ci doar o partidă mai agresivă între politicieni de aceeaşi factură pentru a menține controlul asupra sistemului.

Dacă totuşi 53% dintre români regretă comunismul, nu există riscul ca jocul politic din România să ia o cale naționalist-comunistă? Răspunsul este nu, pentru că energiile anti-sistem din România sunt canalizate activ de partidele lui Mihail Neamțu sau Dan Diaconescu în folosul lui Traian Basescu.

Ne îndreptăm spre un Parlament în care Partidul Poporului poate ajunge la 15% cu lozinci de genul “anularea tuturor taxelor şi impozitelor actuale” sau “cetățenii nu vor mai plăti rate la bănci timp de 12 luni”.

În ciuda discursului populist al lui Diaconescu, tinerele speranțe ale dreptei nu ezită să calce pragul Televiziunii Poporului. Mihail Neamțu sau Adrian Papahagi pozează pe de o parte într-o dreaptă luminată care citează din publicații conservatoare americane, pe de altă parte sunt pregătiți pentru o coabitare cu Dan Diaconescu.

În emisiunea de la OTV (link aici) , după ce s-au gratulat relaxat ca de la preşedinte de partid la preşedinte de partid, Mihail Neamțu şi Dan Diaconescu au vorbit despre cum OTV a lansat politicieni precum Silviu Prigoană, Gigi Becali, sau – într-o oarecare măsură- Traian Băsescu. Mihail Neamțu a simțit nevoia să precizeze că OTV intră mai nou în concurență cu Radu “Naşul” Moraru în a revigora politica românească. Dan Diaconescu a anunțat că publicul OTV o să il tot vadă pe Mihail Neamțu.

Cine îşi doreşte să schimbe poporul?

Sebastian Lăzăroiu îl parafraza pe Bertolt Brecht ( “N-ar fi mai simplu pentru un guvern să demită poporul şi apoi să aleagă un altul?”) în replică la încercările USL de a reduce numărul de înscrişi pe liste. Şi totuşi cele mai clare dorințe de a “schimba poporul” vin dinspre intelectualii de dreapta: economistul Lucian Croitoru dezvoltă teorii despre cum “poporul de asistați” nu votează cu capul ci cu tichetul de pensie, Revista 22 săptămâna aceasta îl publică pe Andrei Cornea scriind despre “Tirania populară” şi pe Dragoş Paul Aligică vorbind despre populism. Răspunsul lui Aligică la situația sprijinului popular pentru demiterea preşedintelui este : “aceste milioane nu ar trebui să ne preocupe în sensul că ci­neva ar avea vreo responsabilitate faţă de ei în termeni politici sau civici. “

Mai mult, Aligică susține:

“convieţuim cu câteva milioane de oameni care se pare că, fie din a) lipsa de discernământ in­te­lectual, b) imaturitate şi grave carenţe de caracter sau c) deficit de spirit civic şi pa­triotism, sunt gata să se arunce în braţele oricărui infractor, psihopat sau puteri stră­i­ne care le face promisiuni ce rezonează variilor lor doleanţe, aspiraţii şi frustrări. “

În timp ce Aligică desființează poporul şi populismul, Dan Diaconescu contabilizează liniştit voturile celor 53% care regretă comunismul. Mihail Neamțu sau Adrian Papahagi zâmbesc liniştiți din studiourile lui Dan Diaconescu sau Radu Moraru. Cum se împacă aspirațiile lui Neamțu sau Papahagi cu populismul lui Diaconescu, “O doctrină primitivă intelectual, dubioasă moral şi pro­fund periculoasă politic.”, ca să citez din Aligică? Răspunsul trist este că aceste aspirații se împacă liniştit pentru că fac parte din acelaşi plan de înnoire a dreptei gândit de Băsescu.

Răspunsul intelectualilor “băsişti” la participarea populației la referendum s-a manifestat în teorii asupra “poporului de asistați” şi într-un val de dispreț pentru cei care au participat. Sprijinindu-l pe Băsescu în chestiunea suspendării, aceşti intelectuali au evitat să privească spre coabitarea cu Dan Diaconescu sau spre dreapta de mahala sau de traseişti pe care Traian Băsescu nu va ezita să o susțină pentru a forma o majoritate. “Elita tânără academică” de la Noua Republică sau populismul lui Dan Diaconescu sunt doar vehiculele politice ale lui Traian Băsescu, nu un răspuns de substanță la nemulțumirea populației față de clasa politică.

Intelectualii de dreapta au un răspuns simplu la regretul populației pentru Ceauşescu sau pentru votul masiv la referendum: “conviețuim cu oameni fără discernământ”. Cu toate acestea, aceşti intelectuali au conviețuit cu Prigoană şi Udrea. Mai nou “tânăra elită academică” de la Noua Republică îşi petrece serile în studioul lui Dan Diaconescu, atat de drag lui Prigoana sau Basescu. Poporul român are o vorbă creştin-democrată pentru acest gen de ipocrizie şi oportunism.

Ciprian Domnişoru
sursa: voxpublica.realitatea.net

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss