Politică

Cum judecă deştepţii României sărăcia

bogat-vs-saracUn material bun al lui Marian Sultănoiu. A fost şi a vorbit cu femeia graţiată de Traian Băsescu, am aflat varianta ei, dar a şi  găsit acolo o mică fărîmă dintr-o realitate mult mai amplă: comunităţi condamate la sărăcie, lipsa de alegere şi toate celelalte.

Am recomandat materialul  pe reţele sociale şi unele reacţii mi-au adus aminte că avem în spaţiul public cîteva aplicaţii ideologice downloadate în capetele unei bune proporţii de cetăţeni români. Aceste aplicaţii declanşează un set atacuri din oficiu la tot ce înseamnă sărăcie.

Reacţiile respective sînt regăsibile (evident, la un grad mai mic de intensitate în expresie) şi în unele rapoarte foarte documentate făcute de thinktankuri care susţine “civilizaţia”, “curăţenia” şi, evident, sînt parte din austeritatea preventivă, la pachet cu facilităţi pentru investitori. Apropo, o glumă-ştire: România şi Bulgaria au înregistrat creşteri în atragerea investitorilor; păi sigur, şi încă nu s-a dat legea obligativităţii muncii moca, să vedeţi atunci ce rating de ţară luăm şi ce de investitori o să avem. (aici)

Menţiune: avem pe de o parte, desigur, cinismul, înstăriţilor, iar la el se adaugă cinismul săracului faţă de sărac. Plus o grămadă de oportunişti ideologici care vorbesc aşa pentru că aşa vorbesc boşii (lui sau ai altora, din business sau politici)

1. La muncă. Cel mai frecvent îndemn adresat sărăciei. Da, e greu să fii sărac, dar dacă ai munci cît am muncit eu…

2. Eşti sărac, dar de ce mai faci şi copii? Una dintre marile apăsări ale educaţilor şi civilizaţilor este faptul că săracii fac copii. Săracii ne sfidează cu libidoul lor şi cu fertilitatea lor şi ne fură banii pe alocaţiile enorme (!?) plătite de guvern. Pentru dispreţuitorii de săraci copilul e un bun de lux. E ca un I-phone. Costă cam 1000 de euro să-l ai şi apoi te mai duce la un abonament de 1 milion – două – zece pe lună… Adevărate abace umanoide, iar săracii sînt nişte nerezonabili şi nerealişti.

3. De ce nu eşti curat? Pentru o mare clasă protofascistă, săracul este elementul de care trebuie să te distingi. Săracul nu înseamnă ăla care nu mai are bani (mulţi fiind în situaţia asta, dar luptînd să salveze măcar aparenţele) – săracul e acela care a renunţat să mai apere un look de “om normal”. Categoriei “critice” trebuie să-i explici ca la proşti că în timp te afunzi, poţi pierde casă, poţi pierde drepturi elementare, îţi cad dinţii, nu te mai poţi spăla că n-ai unde etc.

4. Sărac, dar de ce bei? “Săracii beau”, e iarăşi legea de fier a condamnării executate de clasa “oamenilor civilizaţi”. Se autodistrug ca proştii, îşi merită soarta, asta e explicaţia din subtext. Băutura şi fumatul sînt distracţii şi săracii nu au voie să se distreze. Le-am interzice şi sexul, dar încă nu sîntem pregătiţi…

5. De ce-şi vînd votul? Pentru că ştiu cum!, ce să mai răspunzi la o astfel de idioţenie.

6. Săracii nu vor să muncească. Să le mai spunem moraliştilor sfătuitori că vreun sfert dintre oamenii care se zbat la limita sărăciei au şi un loc de muncă? Nu, să le răspundem idioţilor cu idioţenii: sigur, nu vor să muncească pentru că vor să bea şi să fumeze.

7. De ce se uită la prostiile de la TV mai ales săracii? Păi se uitau şi ei ca Pleşu la OTV, dar acum s-a desfiinţat OTV şi au apărut mai multe surogate.

8. Săracii nu iubesc justiţia. Încă o observaţie plină de miez. Săracii tolerează munca la negru, de exemplu, pentru că nu vor nici de-ai dracului să ia un şomaj, să-şi ia o pensie, să fie cît de cît asiguraţi medical. Lucrează la negru ca să-şi susţină seniorii feudali locali pentru că îi iubesc foarte mult.

9. Săracii iubesc în secret comunismul. Asta e continua bănuială manifestată în fel şi chip de intelectualii peştelui prăjit abonaţi la asistenţă de lux socială rom-europeană.

10. Săracii ne fac de rîs. Discursul oportunist al noilor cadre “europene” româneşti, abia ăştia ne fac de rîs; mai sînt şi de un comic nebun de film de propagandă optzecist, din ăla obosit. O spune foarte bine Tamas în interviul ăsta, exact asta e boala “elitelor” estice:

AC: Dimpotrivă, vedem elita estică reproducând exact același discurs la adresa concetățenilor săi…

GMT: Cum am scris într-un articol recent: neoliberalii răsăriteni suntself-hating racists, care acceptă verdictul rasistului occidental împotriva propriei lor stirpe. Rasişti răsuciţi. (sursa)

Uninstall.

Autor: Costi Rogozanu

Sursa: Vox Publica

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu