C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cum învârte academicianul Isărescu morişca BNR…

download (1)Mărturisesc că nu mai înţeleg raţionamentele Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi vă dau, în cele ce urmează, un singur exemplu. Agricultorii României, care s-au confruntat cu o nemiloasă secetă, și vor fi avea pierderi majore, de miliarde de euro, au tras un semnal de alarmă, avertizând că vor fi siliţi să crească preţurile pentru a supravieţui. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, însă îi contrazice brutal: „Nu se scumpesc alimentele!”. Este deja un ritual anual al academicianului de a interpreta evoluţia preţurilor la alimente, liniştindu-i pe români că nu au nevoie să pună vara legume la murat de teamă că vor creşte preţurile în toamnă.

Preţurile cresc, și totuşi, România se îndreaptă spre deflaţie. Cum se explică această contradicţie şi cum se traduce efortul profesorului Mugur Isărescu de a-i consola pe români, că nu au nici deflaţie şi nici inflaţie, şi că preţurile vor scădea, indiferent că ninge sau că plouă, iar la noi doar cocoşul face ouă? Logica acestei intervenţii a Guvernatorului BNR pe tema preţurilor la alimente este similară cu cea din replica domniele sale la comparaţia cu Ayatolallahul Iranului.

Imputându-i-se că vrea să preia, prin BNR, atribuţii ale executivului, el răspundă că se trage dintr-o familie de preoţi ortodocşi. Ce e drept, a spus „popi”. Şi a evitat „profesionist” să răspundă altfel decât ambiguu, observaţiilor mele privind derapajul democratic în care s-a implicat ezitând, în egală măsură, să răspundă şi la problema reală cu care se confruntă agricultorii din România. Stocurile de cereale în lume sunt mari şi de aceea nu va fi un impact major asupra preţurilor, susţine Guvernatorul BNR. Câte luni mai trec până se lămureşte situaţia? Puţine.

Deflaţia, deci scăderea preţurilor are un efect catastrofal pentru întreaga economie. Preţurile în scădere reduc cifra de afaceri şi profitul companiilor, care, pe cale de consecinţă, sunt nevoite să concedieze angajaţi sau să reducă salariile, ceea ce duce inevitabil la o scădere a producţiei şi a supraelogiatului consum intern, în detrimentul consumatorului de rând. Eroarea fundamentală pe care o face Guverantorul BNR este aceea de a privi fix în globul de cristal pe care îl scoate ciclic de sub birou, impactul presupusei creşteri a consumului, de pe urma scăderii TVA-ului, şi să ignore cu obstinaţie efectul major al deflaţiei aspura economiei.

Sporirea consumului nu va genera niciodată o creştere economică, ba va adânci şi mai mult soldul curent al ţării, exacerbând importurile. Cu alte cuvinte, M. Isărescu ne spune că nu este grav dacă agricultorii rămân cu ochii în soare după ce le-a fost distrusă recolta de secetă, că doar putem substitui producţia internă de alimente cu produse din import. Nu suntem la prima promovare a României din partea lui Mugur Isărescu că o piaţă de desfacere, finanţată tot prin îndatorarea ţării, România fiind nevoită să împrumute bani şi pentru pâinea cea de toate zilele. Doar aşa se învârte morişca BNR, nu!?

În ciuda faptului că rată consumului este încă ridicată, comportamentul cetăţeanului se va schimba rapid, în aşteptarea scăderii preţurilor, determinându-l să amâne cumpărăturile în viitor, când preţurile vor fi mai mici. Impactul asupra cererii va fi unul extrem de grav, cu atât mai mult cu cât întreaga politică de creştere economică a muribundului guvern, se bazează doar pe iluzia creşterii consumului.

Dintre cele mai grave erori ale academicianului Guvernator al BNR este aşteptarea nejustificată şi ştiinţific nefondată a scăderii preţurilor după reducerea TVA-ului. Ştiinţa economică arată că transmisia reducerii TVA-ului asupra preţurilor este nesemnificativă când nivelul de concentrare pe piaţă a unei ramuri economice este mai ridicat. Şi aceasta se întâmplă indiferent de longevitatea în funcţie a Guvernatorului, din simplul motiv că sectorul mărfurilor alimentare este dominat de firme străine, cu un grad mare de concentrare pe piaţa românească. Doar în cazul fericit de concurenţă optimă pe piaţă alimentară, ceea ce nu este cazul, românii s-ar putea bucura de preţuri scăzute la alimente, în urma reducerii de TVA.

În egală măsură, prin deflaţie, se agravează şi problema datoriilor, deoarece deflaţia scumpeşte datoriile guvernului în loc să le ieftinească. Iar pe românul de rând nu-l interesează nici un laptop mai ieftin şi nici explicaţii „ex cathedra”, cât îl preocupă stabilitatea preţurilor la alimente. Adică ce se întâmplă în buzunarul lui!

Autor: Radu Golban

Sursa: Ziarul Natiunea

Related Posts

2 Responses “Cum învârte academicianul Isărescu morişca BNR…”

  1. mircea says:

    pai la cine sta toate ghesefturile nu la guvernator,oare de ce nu il ia nimeni la intrebari,asta este de 100 de pri mai hot da cat Basescu si Oprescu la un loc.Isarescu si presedintii de sindicate sunt vesnici,nemuritori,pulimea sa traiasca si sa plateasca,bunastarea celor care apara interese straine Romanilor

  2. Bunicul says:

    Academician? Poate si Doctor in stiinte? O fi ca Elena Ceausescu, adica si acest Itic Gheseftarescu, ne crede pe toti ,,goimii – romani”, niste idioti…Vine oare timpul Rasplatii?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss