C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cum îi aranjează serviciile lui Iohannis un Centenar liniștit

”Venim Acasă pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri!”. E anunțul pe care îl rostogolesc începînd de ieri diverse așa-zise organizații ale diasporei, la pachet cu date concrete despre un mare miting programat pe 1 decembrie la Alba Iulia. În fapt, un miting prin care serviciile preconizează să îi asigure președintelui Klaus Iohannis un cadru de exprimare cît mai relaxat, într-un moment cu adevărat istoric.



”Mișcarea Diasporei Unite și grupurile adiacente organizează o întâlnire, la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Facem apel, pe această cale, către toate organizațiile care vor să participe la întâlnire, să ni se alăture. Vor porni către România coloane organizate din: Marea Britanie, Spania, Italia, Belgia, Suedia, Luxemburg, Danemarca, Austria, Germania care au drept punct de convergență benzinăria MOL de la Szolnok, pe E60, vineri, 30 noiembrie, ora 17:00. La ora 20:00 se intră în România prin vama Borș, urmând ca, în dimineața zilei de 1 decembrie, să fim cu toții prezenți la Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, unde ne vom întâlni cu frații noștri din România și Basarabia. Menționăm faptul că ne întâlnim strict pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri – această întâlnire nu este un protest(s.n.)”.

Așa sună anunțul respectiv, în forma completă.

Povestea cu nenumăratele coloane de mașini pornite din toată Europa spre România e fumată deja de la mitingul din 10 august, e vorba de celebrele mașini de care s-a vorbit intens, dar pe care nu le-a mai văzut nimeni, în final.

Ne amintim cu toții cît de ”mulți” diasporeni au fost atunci în Piața Victoriei, de-i numărai pe degetele de la o mînă.

Măcar atunci era vorba de un miting de protest, iar ura motivează, se știe, mult mai bine decît pioșenia.

Să crezi că diasporenii se vor aduna masiv, de astă dată, doar ca să salute Marea Unire e naivitate crasă.

În plus, un alt element important sporește semnele de întrebare: așa cum se știe, ”migrația” diasporenilor de Crăciun ia startul, de ani și ani de zile, după jumătatea lunii decembrie, culminînd în zilele de 22-24, pentru a porni în sens invers după Bobotează.

De ce ar veni românii din străinătate încă din 30 noiembrie, de dragul Unirii?

Evident că, la fel ca pe 10 august, nu vor veni autenticii diasporeni, ci sosiile din țară, manevrate de servicii.

De ce?

Simplu: Alba Iulia va fi, anul acesta, o miză politică și de imagine uriașă. E locul unde acum o sută de ani a avut loc Marea Adunare Națională, convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.

Un discurs politic rostit de un înalt oficial român cu acest prilej va fi unul istoric, în felul lui, dată fiind cifra rotundă.

Pentru Klaus Iohannis e o ocazie minunată să-și prefațeze intrarea în anul electoral crucial pentru el cu un asemenea discurs, rostit în inima Transilvaniei natale, la doi pași de Sibiul drag și într-un județ, Alba, dominat de liberali (președinte de CJ, primar, parlamentari). Care liberali ar face totul ca să se simtă cît Mihai Viteazul, Maniu și Ion I.C.Brătianu la un loc.

Există o mică problemă.

O idee similară ar putea avea și echipa Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă.

Care, avînd pîinea și cuțitul, guvernamental vorbind, au posibilități mai mari să se desfășoare.

Ultimul lucru de care ar avea chef Iohannis e să împartă scena cu cei sus pomeniți, știm doar că de ani de zile avem participări separate la nivelul conducerii statului și chiar scandaluri cu recepțiile de la Cotroceni.

Ce variante ar avea la îndemînă?

Nimic mai bun decît organizarea unei echipe de zgomote, așa-zis diasporene, care să taie pesediștilor pohta de deplasare în orașul Unirii.

În locul acestei variante, Dragnea & comp vor prefera să rămînă în București (unde nu e exclus să li se organizeze, de asemenea, vreun protest ”spontan”), în timp ce la Alba Iulia, președintele Iohannis se va desfășura în voie și nestingherit de nimeni, foarte probabil alături și de cîțiva oaspeți străini aleși pe sprînceană.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss