C O N T R A P R O P A G A N D Ă

CUM I-A EMANAT ”STRADA” pe URMAŞII CELOR CARE AU ARS-O ÎN 1989: MIHNEA MOTOC

mihnea-motoc-ghimpeleNoul ministru al Apărării, Mihnea Motoc, este nepot, dupa mamă, al lui Gheorghe Diaconescu, fost procuror militar, pe care revoluția l-a prins în postul de procuror general adjunct al RSR. Din acea poziție, unchiul lui Motoc s-a ocupat de arderea cadavrelor de la Timișoara, ale celor care ieșiseră în stradă pentru o lume mai bună.

Profesor universitar şi doctor în drept, avocatul Gheorghe Diaconescu a apărat, în ultimii ani dinaintea morții survenite în 2008, clienți precum Adrian Năstase, Gheorghe Copos, Dan Ilie Morega, Cristian Borcea.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş, declara acum cîțiva ani, într-o conferinţă de presă, că în zilele Revoluţiei, procurorul general adjunct Gheorghe Diaconescu a fost trimis la Timişoara de Nicolae Ceauşescu personal pentru a găsi o ”soluţie” privind victimele din perioada 16-20 decembrie 1989.

Ulterior, Gheorghe Diaconescu avea să ajungă avocatul fostului general Mihai Chiţac, în dosarul Revoluţiei Române, dar şi al social-democratului Adrian Năstase în dosarul legat de averea sa. „Gheorghe Diaconescu a avut grijă să nu se facă autopsii, a avut grijă să dispară morţii de la Timişoara, unii fiind trimişi la Bucureşti şi arşi”, a spus Mărieş. El a mai afirmat că Gheorghe Diaconescu a rămas după 1990 adjunctul noului procuror general Gheorghe Robu şi a instrumentat dosarele post-revoluţie împreună cu Mugurel Florescu şi Dan Ion – pe atunci şeful Parchetelor militare – toţi fiind prieteni ai generalului Victor Atanasie Stănculescu şi ai lui Ion Iliescu.

La 26 de ani de la momentul în care bătrînul procuror comunist, unchiul Gheorghe Diaconescu ardea cadavrele tinerilor ieșiți în stradă, un alt procuror comunist, dar mult mai tînăr, nepotul Mihnea Motoc, ajunge ministru grație altor tineri care au ieșit în stradă.

Autor: B.T.Iacob

Sursa: In politics

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss