C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Culmea cinismului: familia Rotschild a reunit infama finanță mondială sub pretextul unei așa-zise “reforme” a capitalismului

30558inclusive_cap_678x320_front„Redistribuţia pe cale exclusiv politică nu poate fi o soluţie. Oligarhia trece imediat la stăpânirea sistemului politic, la folosirea politicienilor corupţi, pentru a neutraliza toate efectele unei legislaţii de redistribuţie.“

Una dintre cele mai neobişnuite conferinţe din ultimii ani a avut loc la Londra, de fapt, în City of London,  sub auspiciile doamnei Fiona Woolf, Lord Mayor of the City of London. Întâlnirea din City, de la Mansion House a fost organizată la sugestia doamnei Lynn Forester Rothschild şi a avut loc pe data de 27 Mai.

Conferinţa s-a numit „Conference on Inclusive Capitalism: Building Value, Renewing Trust”, la care au participat, numai prin invitaţie nominală, 250 cei mai bogaţi oameni din lume, şi câţiva invitaţi printre care: Prinţul Charles, Bill Clinton, Christine Lagarde, Mark Carney, Larry Summers, Arianna Huffington şi o pleiadă de speakers (referenţi).

Aşa cum a remarcat îndată prinţul Charles, în sală se aflau proprietarii a 30 de trilioane de dolari fonduri disponibile pentru investiţii, ceea ce reprezintă o treime din fondurile disponibile pentru investiţii din întreaga lume. Este remarcabil faptul că această adunare a fost cea mai puternică asociaţie de indivizi, din punct de vedere al averii, având ca scop discutarea unei forme noi de capitalism, o formă care să includă o mai mare participare a maselor şi o ameliorare a condiţiilor lor de viaţă. Cum a remarcat doamna Lynn Forester de Rothschild, ca organizatoare, ceea ce i-a adus pe mulţi miliardari la Londra nu a fost „ethics and moral duty” (etica şi datoria morală), ci simţul de supravieţuire deoarece, în ultima vreme, aşa cum remarca vorbitoarea: „Capitalism appears to be under siege” (capitalismul pare a fi sub asediu).

Într-adevăr, succesul incontestabil al cărţii lui Thomas Piketty, „Capitalul în secolul XXI”, şi, mai ales, website-ul cu date statistice la zi „Saez-Piketty”, dar şi manifestul mişcării Occupy sau campania lui Obama, alături de mişcările de stradă şi politice anti-austeritate din ţările europene, au adus în atenţia publicului extraordinara creştere a inechităţii sociale, a prăpastiei dintre super-bogaţi şi săracii, precarii şi nevoiaşii acestei lumi, inechitate care este, în mod inexorabil, produsul capitalismului corporatist actual. Din această perspectivă, doamna Lynn de Roschild a declarat: companiile trebuie să-şi schimbe atitudinea de urmărire a profitului „short term”, într-o perspectivă „long term”, care să includă şi alte raţiuni decât profitul în exclusivitate.

De asemeni, a adăugat doamna Rothschild “It’s true that the business of business is not to solve society’s problems….but, it is really dangerous for business, when business is viewed as one of society’s problems. And that is were we are today” (. WOW…. Cu alte cuvinte, este adevărat că scopul întreprinderilor capitaliste nu este de a rezolva problemele societăţii dar, devine foarte periculos pentru business când este percepută ca o problemă a societăţii. Şi asta este ce avem noi acum în societatea contemporană. Mai departe, doamna Rothschild spune că „… este adevărat că în capitalism s-a produs o fenomenală acumulare de bogăţie şi prosperitate dar, în acelaşi timp, disfuncţionalităţi importante, inegalitatea enormă dintre bogaţi şi săraci, distrugerea mediului,conflicte pentru resurse etc. Aceste costuri ale capitalismului trebuiesc controlate deoarece, necontrolate duc la dispariţia capitalismului şi, cu el, cea mai bună speranţă a umanităţii pentru creştere economică şi prosperitate. Din acest punct de vedere, este necesar să dezvoltăm noi modele de capitalism care au început să apară în lume, cum ar fi „conscious capitalism“ (capitalism cu conştiinţă), „moral capitalism” (capitalism moral) şi,  pentru ce pledăm noi acum, „inclusive capitalism” (‚capitalismul care include, în loc să excludă’). În continuare, doamna Rothschild relatează exemplul clasic de inechitate: 85 cei mai bogaţi oameni deţin o avere mai mare decât 3,5 miliarde de oameni, iar cei mai săraci (1 miliard din populaţia globului) consumă 1% din produsul mondial, în timp ce, primul miliard din lumea occidentală şi Japonia consumă 72% din produsul mondial. Un individ din opt suferă de foame, în timp ce există 1,4 miliarde de adulţi obezi. Deziluzionaţi de condiţia lor materială oamenii au început să-şi manifeste neîncrederea în stat şi piaţa liberă, întrebându-se dacă aşa cum funcţionează acum capitalismul merită sacrificiul maselor. Mişcări precum Occupy Wall StreetEarth DayPrimăvara Arabă, mişcări populare din Brazilia, Turcia, Venezuela şi chiar Ucraina arată frustrarea crescândă a populaţiei, în diferite părţi a lumii, frustrare pe care o manifestă prin mişcări de stradă. Aceste scăderi sau eşecuri ale capitalismului modern necesită o conducere puternică şi o cooperare strânsă din partea corporaţiilor, statelor şi NGO-uri. Această conferinţă este un început în a regândi felul în care acţionează companiile pentru a reclădi încrederea publicului în capitalism. Încheierea intervenţiei doamnei Rothschild a fost cu un citat din Mahatma Gandi: „viitorul depinde de ceea ce faci astăzi”!

La rândul ei doamna Fiona, Lord Mayor of the City of London, gazda conferinţei, a precizat că dezvoltarea populaţiei lumii la 9 miliarde, dintre care 7 miliarde vor locui în mega-oraşele viitorului, este o încercare în plus pentru super-bogaţii lumii de a avea în vedere lupta populaţiilor sărace pentru supravieţuire în aceste condiţii urbane ale secolul XXI. De asemeni, deşi termenul „inclusive capitalism” pare un oximoron, o contradicţie în termeni, un paradox (“cum poate fi capitalismul care, prin natura sa intrinsecă, presupune câştigători şi pierzători, să fie inclusiv?”), răspunsul doamnei Fiona a fost: ‚tocmai aceasta este esenţa acestei idei revoluţionare’… (!!??)

Eu, într-o bună tradiţie românească, aş zice : măi să fie, cum naiba?? Doamna Fiona continuă spunând că „inclusive capitalism” trebuie să îndeplinească trei deziderate majore: a face posibilă viaţa în mega-oraşele viitorului, a face clasa de mijloc globală aptă de a împărţi responsabilitatea şi a avea grijă de resursele limitate ale planetei şi climei.

Au fost şi alte intervenţii interesante, de exemplu cele ale Christinei Lagarde, şefa FMI, Prinţului Charles, ale lui Bill Clinton, Carney ş.a.m.d, discursuri asupra cărora voi reveni într-un articol ulterior.

Care este problema fundamentală pe care o dezbatem, în contextul acestei conferinţe cu o participare atât de neobişnuită (ca personaje, organizatori şi referenţi)? Dezbaterea priveşte caracterul instabil al capitalismului modern şi, mai ales, enorma inegalitate de venituri pe care, inexorabil, capitalismul o produce, această inegalitate fiind la baza instabilităţii şi a evoluţiei prin crize repetate. Faptul că din ce în ce mai mulţi oameni de pe planetă se regăsesc în categoria pierzătorilor din sistem, sacrificiile din ce în ce mai mari, pun sub semnul întrebării, pentru mulţi, viabilitatea capitalismului în secolul XXI. Din punct de vedere strict economic, chestiunea repartiţiei surplusului creat în întreprinderile capitaliste a stat la baza teoriei marxiste, a criticii capitalismului. Marx a fost foarte clar în predicţia conform căreia : sămânţa autodistrugerii capitalismului stă tocmai în modul total incontrolabil de a genera o tot mai mare inechitate şi inegalitate a veniturilor în societatea capitalistă pe ansamblu, ca urmare a modului anti-democratic în care este organizată producţia în întreprinderile capitaliste. Faptul că repartiţia venitului şi managementul operaţional  în corporaţii aparţine, în exclusivitate, minorităţii reprezentate de consiliul director, ca reprezentant al unei alte minorităţi: deţinătorii de acţiuni majoritari, face ca, majoritatea muncitorilor să nu aibă nici un cuvânt în organizarea, desfăşurarea şi locaţia producţiei. Metodologia repartiţiei venitului în capitalism generează  o acumulare continuă de capital la vârful piramidei, ca o consecinţă obligatorie a autarhiei în relaţiile de producţie. Piaţa liberă şi mecanismele de autoreglare a pieţei neavând nici o influenţa, de facto, asupra sensului acumulării de capital. Exemplul clasic pe care l-am discutat în articolul: „Coşmarul din visul american”, publicat pe site-ul www.argumentesifapte.ro, a avut loc în timpul Marii Crize din anii 1930. Teoreticianul capitalismului de la catedra din Cambridge, John Maynard Keynes, a aşteptat în zadar în anii 1930, 1931, 1932, 1933…, până în 1936 ca piaţa liberă care, a generat o criză majoră a capitalismului cu milioane şi milioane de şomeri să se autoregleze, cum prezicea teoria clasică; şi, în disperare de cauză, cu toate urletele şi ţipetele liberalilor, şcolii austriece de economie etc., etc., a decis să adopte, ca unică soluţie de ieşire din impas intervenţia statului pentru corectarea crizei capitalismului. Bineînţeles că socialiştii, social-democraţii, democraţii, etatiştii de toate orientările au început să aplaude intervenţia salvatoare a statului în economia capitalistă, ca o corecţie necesară combaterii crizelor capitalismului. Situaţia, sau dacă vreţi istoria, se repetă astăzi! De ce este cartea lui Piketty atât de populară, de ce a stârnit atâtea controverse cu talibanii neo-liberalismului, cu adepţii şcolii austriece, libertarienii, anarhiştii de toate culorile şi păcatele etc.? De ce a devenit obiectul adoraţiei democraţilor din SUA, socialiştilor din Europa occidentală, şi a dobândit adulaţia stângii internaţionale? Deoarece studiile pe 25 de ani în 150 de ţări au arătat, statistic riguros şi ştiinţific documentat, că: în mod inevitabil, capitalismul corporatist modern accelerează inechitatea şi inegalitatea de venit, generând o enormă diferenţă între muncitorii de la baza piramidei şi super-bogaţii de la vârful piramidei, clasa de mijloc suferind o translocare progresivă către baza piramidei. Contrar teoriilor neo-liberale de „trickle down wealth” (revărsarea bogăţiei de la cei de sus spre cei de jos), Saez si Piketty demonstrează, fără posibilitate de tăgadă, că bogăţia migrează numai către vârful piramidei, indiferent de creşterea productivităţii, indiferent de zona geografică luată în consideraţie. Domnul Piketty, fiind membru al partidului socialiştilor francezi, propune ca soluţie corectoare a inechităţii generate de capitalism, aceeaşi soluţie adoptată, în extremis, de liberalul Keynes acum 80 de ani, rectae:  intervenţia statului în economie în condiţiile unei crize majore prelungită. În cazul Piketty, introducerea impozitării progresive a veniturilor bogaţilor şi  corporaţiilor si impozitarea directă a averii adică : redistribuirea prin intermediul statului – este exact ce vroiau sa audă democraţii americani şi socialiştii europeni, etatiştii de toate orientările.”Evrika”, din nou, istoria se repetă, profunda autarhie economică, anti-democratică, a organizării producţiei în capitalism, va fi corectată de democraţia politică prin redistribuirea care, în mod necesar, va fi arbitrată de stat. Majoritatea politică este, din nou, chemată sa corecteze prin intermediul statului, excesele autarhiei economice reprezentate de sistemul capitalist. Bravos, vajnicii democraţi, socialiştii, etatiştii în general, avocaţii intervenţiei statului (eventual planificării), pro-sindicaliştii, reprezentanţi ai lumii academice ca şi Krugman, Reich sau Stiglitz, toată suflarea Stângii proslăveşte soluţia din lucrarea lui Piketty. Mai mult, cum am văzut în capitolul anterior, marii magnaţi ai industriilor, comerţului, finanţelor, coordonatorii pieţelor internaţionale, ai instituţiilor financiare internaţionale au sărit la chemarea din goarnă a ilustrei doamne Lynn de Rothschild, pentru a reforma capitalismul corporatist actual, care creează atâta inegalitate şi sărăcie de li se rupe inima în două de grija săracilor, precarilor şi nevoiaşilor acestei lumi capitaliste la apogeu. Toată această coaliţie de forţe, de la stânga bezmetică socialistă până la vârfurile oligarhiei, s-au aliniat într-un front comun să salveze capitalismul de el însuşi! Ăştia nu sunt în nici un fel anti-capitalişti, ăştia sunt pentru reformarea capitalismului. Un fel de capitalism cu faţă umană – unde am mai auzit noi o enormitate similară? Aha… era vorba de comunismul „cu faţă umană”! În orice caz, grea lovitură pentru toţi neo-liberalii, toţi adepţii şcolii de la Chicago, toţi pro-capitaliştii până în măduva oaselor care nu se lasă niciodată, teoreticienii de la Mises InstituteGeorge Mason University. Domnul Boetke, domnul Aligică, toată dreapta unită şi dez-unită românească vor sări în sus zbierând, ca din gură de şarpe academic (or NGO), trădare, trădare… „Iubesc trădarea dar, îi urăsc pe trădători”… Rothschild şi oligarhia au trecut la socialişti, statul atotputernic va interveni din nou în economie şi se va alege praful de individualismul nostru liberal, motoraş al capitalismului! Socialistul Piketty să fie ars pe rug pentru erezia inechităţii în capitalism, în insectar cu el, lângă Keynes şi ceilalţi etatişti intervenţionişti!

Lăsând gluma la o parte, hai să vedem care este problema fundamentală cu „încercarea de modificare a capitalismului”. De ce reformarea capitalismului nu este o soluţie din punct de vedere teoretic şi nici din punct de vedere istoric? Criza capitalismului în America anilor 1930 s-a rezolvat printr-un compromis politic care, la nivel social, s-a tradus prin adoptarea unor măsuri de stânga: The New Deal. Banii pentru finanţarea reformelor sociale, „social security”, „unemployment insurance” şi angajarea de către statul federal a 12 milioane de muncitori, în timpul Marii Crize, s-au făcut prin impozitarea bogaţilor şi corporaţiilor la un nivel nemaiauzit de 94%, peste un anumit prag (vezi articolul meu Coşmarul din visul american, de pe site-ul www.argumentesifapte.ro). Condiţia impusă de oligarhia americană, în schimbul emancipării socio-economice a milioanelor de someri, The New Deal, a fost ca socialiştii, comuniştii şi sindicatele americane să renunţe la retorica schimbării sistemul capitalist prin revoluţie sau majoritate politică. Ce s-a întâmplat după război? Impozitarea de 94% a fost la început ocolită, evitată prin loops (lupinguri) în legislaţie, apoi redusă progresiv la 36% astăzi, au apărut tehnici „off shore” (instalare în paradisuri fiscale) pentru evitarea taxării în totalitate, etc. Conform legislaţiei impozitării, se plătesc taxe, la nivel local, pentru pământ, casă şi maşină , în schimb acţiunile la bursă, bondurile (obligaţiunile), alte forme de proprietată colectivă, DOS, hedge funds investment, care constituie baza averilor oligarhiei, nu sunt impozitate deloc. Care va să zică, măsurile etatiste de redistribuţie a bogăţiei sunt la început ocolite, apoi micşorate în amploare, iar în final, abolite de către puterea politică a oligarhiei. Din acest motiv, redistribuţia pe cale exclusiv politică nu poate fi o soluţie. Oligarhia trece imediat la stăpânirea sistemului politic, la folosirea politicienilor corupţi, pentru a neutraliza toate efectele unei legislaţii de redistribuţie.

De ce este o greşeală să ignorăm istoria ?? Deoarece acum, nemaidiscutând de cele 12 recesiuni în ultimii 75 de ani, ne aflăm într-o situaţie similară Marii Depresiuni. Astăzi, la 5 ani de la Marea Recesiune din 2008, ne confruntăm, din nou, cu milioane de oameni şomeri, capacităţi industriale nefolosite (20% în SUA, raport FR), acumulare enormă de capital la nivelul corporaţiilor şi oligarhilor bancar–corporatişti. Inechitatea este, din nou, la nivelul anilor 30! Sistemul capitalist a generat, din nou, inechitate a veniturilor şi şomaj masiv în ţările occidentale şi Japonia. Recesiunea persistă, în ciuda măsurilor economice, spirala datoriilor naţionale şi individuale a atins cote nemaivăzute în istoria umanităţii. Concluzia este că reformarea temporară prin intervenţia statului sau legislaţiilor, sub presiunea votului din statele democratice, nu schimbă natura autarhică, anti-democratică, a relaţiilor de producţie din capitalism. De ce a greşit Stânga americană, atunci când a participat la reformarea capitalismului corporatist american în anii 1930? Deşi la acea dată erau 40 de milioane de cetăţeni americani sindicalişti, două partide socialiste şi un partid comunist, iar şomajul ajunsese la 25% totuşi, Stânga a preferat compromisul. Greşeala a fost de principiu! Ca să parafrazez un distins economist marxist, „după ce ai învins şi ocupat o ţară în război, imediat dezarmezi armata şi desfiinţezi industria de armament”. Nu se poate să laşi armata adversă şi industria de armament intactă şi să te aştepţi că nu va porni un nou război revanşard! Stânga americană s-a oprit la un armistiţiu temporar. A lăsat armata adversă pe loc. Cu alte cuvinte, în loc să schimbe fundamental relaţiile de producţie şi să desfiinţeze dreptul capitaliştilor de a decide asupra repartizării venitului realizat prin munca colectivă a muncitorilor, în loc să democratizeze radical producţia, în sensul desfiinţării  consiliului director şi a acţionarilor majoritari şi, să treacă responsabilitatea producţiei muncitorilor care lucrează efectiv, deoarece ei sunt aceia care suportă efectul hotărârilor de management a producţiei, în loc să dea aceloraşi muncitori dreptul de a repartiza venitul rezultat din munca lor, Stânga americană a lăsat sistemul capitalist intact. Capitaliştii americani au învăţat repede lecţia democraţiei politice şi au folosit venitul creat de muncitori în producţie, pentru a pune mâna pe sistemul politic, pe stat şi legislaţie, după care au trecut la contraatac. Au desfiinţat partidele socialiste şi comunist, au trecut prin Congres legislaţie anti-labor, anti-sindicală, au limitat dreptul la sindicalizare. Astăzi numai 7% din muncitorii americani aparţin de sindicate. Încet, încet, oligarhia americană a redus salariile clasei de mijloc începând cu anii 1970, au mutat industrii întregi în statele lumii a treia, au început sa erodeze drepturile societăţii civile, au stimulat apariţia statului poliţienesc etc. Complexul militar-industrial a condus la nenumărate războaie provocate de administraţii americane succesive. Într-un cuvânt, puterea de a decide asupra repartiţiei surplusului din producţie a fost folosită de capitalişti împotriva intereselor muncitorilor americani, prin subordonarea sistemului politic şi a justiţiei americane. Criza capitalismului s-a declanşat din nou şi muncitorii americani sunt, din nou, victimele sistemului. Deosebirea este că acum, nu mai sunt organizaţi ca în anii 1930; sistemul politic , mass media şi justiţia sunt astăzi de partea oligarhiei.

De aceea,  reformarea pe care o predică oligarhia, „inclusive capitalism”, capitalismul moral şi alte aberaţii de acest fel sunt sortite eşecului. Din punct de vedere al muncitorilor, atâta timp cât relaţiile de producţie şi, mai ales, repartiţia surplusului din producţie aparţine, în mod autarhic, capitaliştilor, nu există posibilitate de reformă. Fără democratizarea relaţiilor de producţie, în sensul democratic general, adică: ‚cei care trebuie să trăiască cu consecinţele hotărârilor manageriale trebuie, sine qua non, să fie aceiaşi care iau aceste hotărâri’, precum şi să decidă repartizarea venitului rezultat din activitatea întreprinderii, democraţia economică nu există.

Autarhia relaţiilor economice, în capitalism, este în permanent antagonism în statele democratice cu democraţia sistemelor politice, ceea ce, creează o permanentă necesitate pentru oligarhie de a pune stăpânire, prin mijloace nedemocratice, pe sistemul politic şi pe justiţie.

În concluzie, soluţia domnului Piketty, a tuturor acelora care predică reformarea capitalismului fără schimbarea relaţiilor de producţie, este sortită eşecului! Ameliorarea temporară prin redistribuţie nu face decât să condamne generaţiile viitoare la recesiuni şi crize socio-economice majore, intrinseci autarhiei economice numită capitalism. Este foarte clar că, aşa cum reiese din studiile autorilor Saez şi Piketty  (autori de referinţă în domeniul statisticii inechităţii veniturilor), capitalismul generează, în timpul evoluţiei lui normale, niveluri crescânde de inechitate şi instabilitate care se materializează în crize economice majore, cu un nivel de şomaj care exclude din sistem un număr impresionant de muncitori, cu o forţă de producţie care este arbitrar restricţionată. Reapariţia crizelor economice demonstrează clar eşecul politicilor şi legislaţiilor de a reforma capitalismul prin redistribuţie. Capitalismul nu poate fi reformat, singura soluţie este înlocuirea cu un sistem nou, prin introducerea consecventă a democraţiei în relaţiile de producţie, nu numai în societate at large (în ansmablu)!

Autor: Sorin Muncaciu

Sursa: Argumente si fapte

Related Posts

  • Rezoluția rușiniiRezoluția rușiniiReproduc în continuare luarea de poziție a judecătoarei Dana Gârbovan cu privire la Rezoluția asupra […]
  • Rezoluția: PRO sau CONTRA României?Rezoluția: PRO sau CONTRA României?Rezoluția Parlamentului Europeană împotriva României, sub pretextul că apară statul de drept, desconsideră […]
  • Regele gol și scaunul golRegele gol și scaunul golKlaus Iohannis a fost în săptămâna care tocmai se încheie în postura unui rege, care, dintr-un motiv sau […]

One Response “Culmea cinismului: familia Rotschild a reunit infama finanță mondială sub pretextul unei așa-zise “reforme” a capitalismului”

  1. aidos says:

    Convingerea mea este ca individa asta pe nume Lynn de Rothschild nu poate fi vindecata de cinismul caracteristic intregului clan mafiot al carui nume il poarta si din care face parte.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss