C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cu smerenie, despre fiscalizarea Bisericii

certificat-de-donator-pentru-catedrala-neamuluiNu sunt creştin practicant. Trec însă prin preajma bisericilor şi mânăstirilor vechi din când în când. Au „energie buna”, construită în zeci, sute de ani cu gândurile bune, speranţa, smerenia celor care le-au trecut pragul şi asta se simte cumva în aer, te ajută să-ţi pui ordine în gânduri, să furi nişte clipe tihnite.

Vineri am prins la difuzoarele din curtea mănăstirii o parte din predica de la Radu Vodă din Bucureşti-partea în care se pomenea de „răutatea celor care pretind că Biserica nu plăteşte taxe şi care nu vor decât să dezbine”. „Cum nu plăteşte Biserica TVA când din salariile preoţilor se reţine CAS? E adevărat că nu se plăteşte impozit pe teren şi clădirea bisericilor, dar când mănăstirile au alte posesiuni, ele nu sunt impozitate? Cum adică nu plătim taxe, cum de se scornesc mereu atâtea răutăţi?”

Las la o parte diferenţa dintre taxe şi impozite pe care Sfinţia Sa nu avea cum s-o stăpânească şi mă întorc puţin la ideea impozitării veniturilor şi proprietăţilor Bisericii.

Dacă v-aţi mirat de rapiditatea cu care se înalţă bisericile în România trebuie să ştiţi că în majoritatea cazurilor „investitia” vine din donaţii – primăriile dau terenul (sau îl donează credincioşii), materialele de construcţii, mâna de lucru se dăruiesc de regulă tot pe principiul „poate vede cel de sus şi îmi întoarce darul, poate mai închide ochii..” (iar în cazul primăriilor sunt multe motive de închis ochii).

În afara donaţiilor fondurile proprii ale preoţilor contează în mai mică măsură şi n-am auzit să existe credite imobiliare pentru preoţi, cu ipotecă pe Biserică. Ce se întâmplă apoi cu rezultatul acestor donaţii?

Păi, devin oarecum afacerea de familie şi nefiscalizata a părintelui. Nu există impozit pe teren şi clădire, TVA la vânzarea articolelor bisericeşti, venituri declarate şi impozitate din oficierea slujbelor de înmormântare, cununie, botez, etc. Iar tarifele nu sunt deloc modice (mă rog, depinde şi cum negociezi cu Sfinţia Sa).

Cine a observat mai îndeaproape maşinile şi standardul de viaţă al preoţilor, ştie că sunt de regulă semnificativ peste medie deşi veniturile oficiale sunt mici (da, cele pentru care se plăteşte CAS şi CASS-absolut normal de vreme ce şi preoţii iau pensie şi ajung la spital când se îmbolnăvesc).

Or, în condiţiile astea, de ce să eliminăm taxele (pe circulaţia produselor şi serviciilor bisericeşti) şi impozitele (pe proprietate)? Preoţii o duc bine oricum iar Dumnezeu nu cred să aibă nevoie de fond de rulment…

Ca să nu risc afurisenia sunt dispus chiar la un compromis.

Accept ca o parte din banii ăştia să ocolească statul, dar numai sub forma unor deduceri.Banii care în mod normal erau colectaţi drept TVA şi impozite pe proprietate să rămână la dispoziţia bisericilor şi mânăstirilor dacă se demonstrează negru pe alb că sunt folosiţi în opere de binefacere, proiecte sociale, etc.

Atenţie, demonstraţie cu acte, viramente în cont, îmbunătăţiri vizibile la un control pe teren la azilele, casele de copii, familiile nevoiaşe!

Chiar şi preoţii ar avea de câştigat la capitolul credibilitate (aţi observat că încrederea în Biserică în toate sondajele e mult mai mare decât cea în preoţi?).

Iar dacă în final taxele sunt văzute venind de la „cel rau” şi nici deducerile nu sună bine, propun conducerii BOR să introducă macar „mercurialul”. Să existe tarife clare pentru participarea preotului la evenimentele importante din viaţa fiecăruia şi o linie telefonică dedicată la Patriarhie pentru a semnala abuzurile. Nici Preafericitul Daniel, cu proverbialul sau simţ practic, n-ar putea ignora avantajele plusului de transparenţă.

Ştiu că politicienii cedează greu tentaţiei de a impozita Biserica din evidente raţiuni electorale. E greu de ignorat scăderea în sondaje dacă pe linie ierarhică se da dispoziţia ca la finalul predicii toată tagma preoţească să condamne statul (şi partidul care ia decizia) pentru „lacomia şi lipsa sa de milă creştinească faţă de Biserică” (la victimizare Biserica iese întotdeauna bine).In plus, filozofia “da Cezarului ce e al Cezarului” pica prea bine in contextul crizei economice si politicilor de austeritate pentru ca politicienii sa riste ruperea relatiilor reciproc avantajoase cu Biserica

Din acelaşi motiv-protestele cuantificabile electoral ale Bisericii- nu s-a luat nici o decizie în privinţa legalizării şi fiscalizării prostituţiei deşi fenomenul defilează la lumina zilei pe sub ochii tututor (iertată-mi fie alăturarea celor două fenomene sociale şi vechi profesii din istoria umanităţii).

Prin Europa apar însă fenomene interesante care ar putea schimba optica autorităţilor. Creditorii Greciei recomandau recent ca ţara să treacă la săptămâna de lucru de 6 zile pentru că bugetul să capete o gură prospătă de oxigen, deficitele să se umple mai repede, datoriile să fie plătite mai cu spor. Iar Ungariei i s-a sugerat să tăie din pensii dacă doreşte un nou ajutor de la FMI.

Dacă-Doamne fereşte!-ajungem la un moment dat în situaţia de a cere ajutor de urgenţă de la instituţiile financiare internaţionale, ce aţi prefera la schimb: creşterea veniturilor statului prin mijloace neortodoxe precum fiscalizarea Bisericii sau să munciţi o zi în plus ori să vi se tăie din şi aşa minuscula pensie? Ghici, ghicitoarea mea!

de CRISTIAN DOGARU
sursa: romanialibera.ro

Related Posts

One Response “Cu smerenie, despre fiscalizarea Bisericii”

  1. cetateanul turmentat says:

    Omenirea e atat de imbecilizata incat nici nu are tupeu sa isi discute viata inafara existentei politicului si a bisericii, dar propovaduieste prostitutia , sustinand astfel cele doua racle. A…era sa uit, la fel si bancile , toate acestea n-au ce cauta in viata sociala…..sunt parazite…..Mare bou mai e omul de crede in biserici si religii banci si politicieni desi au atata demonstratie in istoria milenara …..

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss